Germania - Superman-ul Europei. Avansul economic al nemţilor a tras în sus zona euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Produsul Intern Brut (PIB) al Germaniei a crescut cu 2,2% în intervalul aprilie-iunie, comparativ cu primele trei luni ale anului. Impulsionate de deprecierea monedei euro, exporturile au determinat cel mai rapid ritm al creşterii economiei statului german de la reunificarea din 1991. Zona euro a punctat o creştere economică de 1% în trimestrul doi.

„Superman poartă negru, roşu şi galben anul acesta, culorile naţionale ale Germaniei", a declarat Carsten Brzeski, econimst-senior la ING, citat de „Financial Times". Cu toate acestea, el a adăugat că „într-un anumit moment, el va redeveni Clark Kent. Economia nu poate continua să crească în acest ritm".

Mai mulţi economişti sunt de aceeaşi părere, considerând că recentul avans al monedei unice europene va afecta economia bazată în special pe exporturi a Germaniei. Euro s-a apreciat în ultima perioadă datorită publicării testelor de stres din sectorul bancar şi încetinirii creşterii economice a Chinei şi Statelor Unite ale Americii, unde Rezerva Federală (banca centrală a SUA) a anunţat măsuri suplimentare de stimulare a economiei.

Astfel, Germania, considerată motorul creşterii economiei zonei euro, a tras în sus întreaga reugiune, PIB combinat al celor 16 state membre înregistrând o majorare de 1%, marcând cel mai rapid ritm de creştere din ultimii patru ani şi depăşind estimările iniţiale de 0,7%, arată „The Wall Street Journal".

Cu toate acestea, tendinţa nu a fost resimţită în aşa-numitele state „periferice" din reugiune, printre care şi Portugalia, Spania, Grecia şi Irlanda.

Mai multe state europene publică astăzi date oficiale privind creşterea economică din cel de-al doilea trimestru din 2010.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite