Nokia produce mobile inteligente la Jucu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nokia, producătorul finlandez de telefoane mobile, poate asambla, de la mijlocul acestui an, la fabrica de la Cluj, mobile cu funcţii complexe. Oficialii Nokia spun că au trecut de la producţia de telefoane simple la unele mai avansate, la doi ani după inaugurarea fabricii din Cluj.

Mobilele cu funcţii complexe precum cameră foto, e-mail sau acces la internet sunt acum produse şi de români în fabrica de la Jucu, din judeţul Cluj. După ce, în 2008, a fost inaugurată prima serie de mobile Nokia „made in Romania", directorul financiar al companiei spune că producătorul a trecut la ansamblarea de telefoane apropiate de cele inteligente. „Încă de la mijlocul anului trecut am decis să trecem către producţia de telefoane mai complexe, la unele apropiate de smartphones", a spus Monica Suciu, directorul financiar al Nokia România, prezentă în cadrul unui forum al industriaşilor organizat la Bucureşti.

Ea a precizat că telefoanele au un preţ mai mic decât cele din categoria celor inteligente. "Nokia produce trei categorii de telefoane, cele simple, de clasă medie şi cele inteligente. Producem acum unele apropiate de gama de vârf, dar nu atât de avansate precum Nokia N8, cu ecran tactil", adaugă ea.

Telefoanele, locul doi la export

La sfârşitul lunii mai şi directorul Nokia, Risto Meskus, citat de Ziarul de Cluj anunţa diversificarea producţiei. Investiţia în fabrica de la Jucu este una dintre cele mai mari din ultimii ani - 60 de milioane de euro, în urmă cu trei ani. Producţia de telefoane la Jucu a început în februarie 2008. În ceea ce priveşte destinaţia produselor ansamblate pe plan local, oficialii companiei spuneau, la momentul inaugurării fabricii, că ele vor ajunge în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

În primul trimestru din acest an, telefoanele mobile produse aici au ocupat locul doi în totalul exporturilor. Astfel, mobilele au înregistrat o creştere de 50% faţă de anul trecut ajungând la un export total de 300 de milioane de euro, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. La nivel global, compania a vândut peste 107 milioane de mobile în primele trei luni din 2010, potrivit Bloomberg. Competitorii săi sunt Samsung, LG, Research in Motion şi Sony Ericsson.

Textile produse în Macedonia

Dacă cei de la Nokia şi-au diversificat producţia de telefoane, femeia de afaceri Maria Grapini, preşedintele firmei din industria textilelor Pasmatex Group, vrea să-şi relocheze capacitatea de producţie din ţară în Bulgaria sau Macedonia. Motivul? Costul cu forţa de muncă a crescut, iar taxele sunt tot mai mari. Astfel, dacă România percepe un impozit pe profit de 16%, în timp ce, în ţări vecine, precum Bulgaria, Ungaria sau Macedonia acesta ajunge la 10%. Grapini susţine că, în Macedonia, costurile cu salariile sunt de trei ori mai mici decât la noi.

Mâna de lucru, mai scumpă decât în China

„La noi, costurile angajatorului cu salariul unui angajat (de exemplu CAS sau şomaj) ajung şi la 70%. În Macedonia, sunt de trei ori mai mici - la un salariu de 300 de euro, eu pot să dau statului 50 de euro", explică ea. În industria textilelor din România lucrează acum 230.000 de persoane.

Codruţ Pascu, directorul firmei de consultanţă Roland Berger, susţine că şi ultimul avantaj al muncitorilor români din sectorul textilelor a dispărut. „Produsele finite confecţionate de chinezi sau de pakistanezi sunt de trei până la 10 ori mai ieftine decât cele ale românilor", precizează el. În opinia consultantului Roland Berger, autorităţile românie ar trebui să investească mai mulţi bani în promovarea start-up-urilor şi în dezvoltarea IMM-urilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite