Nokia, din ce în ce mai rău: Moody’s a retrogradat ratingul companiei în categoria "junk"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moody's a retrogradat luni ratingul Nokia, aflat în categoria "junk", cu două trepte, de la Ba1 la Ba3, cu perspectivă negativă, din cauza agravării pierderilor producătorului finlandez de telefoane mobile, relatează Bloomberg.

Moody's a retrogradat luni ratingul Nokia, aflat în categoria "junk", cu două trepte, de la Ba1 la Ba3, cu perspectivă negativă, din cauza agravării pierderilor producătorului finlandez de telefoane mobile, relatează Bloomberg.

În urma acestei măsuri, ratingul Nokia se află cu trei trepte sub nivelul recomandat investiţiilor.

Fitch Ratings a retrogradat la rândul său, vineri, cu două trepte ratingul Nokia, aflat deja în categoria "junk" - nerecomandată investitorilor, la nivelul BB-, cu perspectivă negativă.

Vânzările Nokia au scăzut cu 20% în trimestrul al doilea, la 7,5 miliarde euro, iar pierderile companiei au urcat de trei ori, la 1,41 miliarde euro, însă livrările smartphone-urilor vârf de gamă au depăşit estimările analiştilor.

"Procesul de tranziţie de la Nokia, în privinţa telefoanelor smartphone, va provoca agravarea pierderilor operaţionale şi în consecinţă consumul de capital, în trimestrele următoare", a declarat Wolfgang Draack, analist la Moody's.

Compania a anunţat desfiinţarea a peste 20.000 de locuri de muncă şi închiderea unor centre de producţie şi cercetare, în încercarea de a opri declinul veniturilor.

Ratingul de credit al Nokia a fost retrogradat la "junk" - categoria investiţiilor cu caracter speculativ - de către cele trei mari agenţii de evaluare financiară.
Compania a avertizat că pierderile vor continua în acelaşi ritm şi în trimestrul al treilea.

Acţiunile Nokia sunt în scădere cu 3,2%, după un declin de până la 4,2% înregistrat pe parcursul şedinţei.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite