Nokia vinde Vertu unui fond de investiţii pentru 200 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nokia este pe punctul de a vinde unitatea sa de telefoane de lux către fondul suedez de privat equity EQT Partners AB. Tranzacţia este evaluată la aproximativ 200 de milioane de euro, şi urmează a se încheia până la finele acestei săptămâni.

Compania Vertu, ce are sediul central în Anglia, Church Crookham, este cunoscută pentru modul în care decorează telefoanele cu bijuterii, care se vând la preţul mediu de peste 5.000 de euro.

Află care sunt companiile de top din domeniul tehnologiei

Nokia vinde acţiuni deoarece şeful executiv Stephen Elop doreşte să relanseze afacerea cu telefoane mobile, după ce a fost devastată de competitorii echipaţi cu software-uri de la Google şi Apple. Compania finlandeză va încheia un parteneriat de software cu Microsoft pentru a-şi recâştiga vizibilitatea pe piaţa nord-americană, unde a purtat discuţii cu AT&T şi T-Mobile pentru a vinde divizia de smartphone-uri Lumia.

Telefoane create pentru un public de nişă

“Vertu este o afacere pentru o clientelă de nişă, foarte specifică, un număr de clienţi care este în creştere,” a spus Francisco Jeronimo, analist la compania de cercetare IDC din Londra, potrivit Bloomberg. “Noul său proprietar va avea provocarea de a moderniza tehnologia aparatelor Vertu, care până în prezent s-a bazat pe sistemul de operare depăşit al Nokia, Symbian, pentru a concura cu telefoane precum iPhone de la Apple,” a mai spus acesta. Purtătorii de cuvant ai Nokia, EQT şi Vertu au refuzat să facă declaraţii.

Află care sunt cele mai importante produse create de Steve Jobs

Vertu a fost conceput în 1998, de designerul-şef Frank Nuovo. În prezent are cea mai importantă poziţie în sectorul telefoanelor de lux. În 2010, a reprezentat 60 de procente de pe piaţa din Euopa de vest, potrivit companiei de date internaţionale IDC.

Compania a încercat să se diferenţieze de ofertele concurenţilor precum telefoanele companiei RIMM, BlackBerry, branduite de Porsche, prin serviciul său de informare disponibil 24 de ore.

Care este situaţia companiei pe bursă

Telefoanele de lux nu au adus prea mult succes companiei Nokia, a cărei acţiuni au scăzut în 2012 cu aproape 40 de procente, cel mai slab rezultat din cele 27 de companii ale indicelui tehnologic european Stoxx 600 Technology, care a avansat cu 0,8 procente. La ora 10.13 a.m., ora din Helsinki, valoarea unei acţiuni Nokia a avansat cu 0,9 procente până la 2,28 de euro, ceea ce înseamnă că valoarea companiei se ridica la suma de 8,5 miliarde de euro.

Află care este primul portal de ştiri care va avea aplicaţie pe Smart-Tv

Vertu, care nu-şi face publice veniturile, a înregistrat o creştere cu două zecimale în 2010 şi în 2011, în mare parte datorită cererii din pieţele emergente din Asia şi din Orientul Mijlociu, potrivit declaraţiilor preşedintelui Perry Oosting în septembrie 2011. Compania are peste 80 de magazine de retail în locaţii precum Rodeo Drive din Beverly Hills şi Rue Royale din Paris.

Achiziţia Vertu va fi a doua făcută de compania EQT, din Stockholm, din această lună. EQT a anunţat marţi achiziţia BSN Medical care valorează 1,8 miliarde de euro. EQT, care aparţine în mare parte familiei elveţiene Wallenberg, a acumulat de la investitori 4,75 de miliarde de euro în luna octombrie pentru un nou fond de achiziţii pentru nordul şi estul Europei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite