Noiembrie, luna cu cele mai mici remiteri de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii de peste hotare au trimis în ţară în luna noiembrie a anului trecut numai 261 de milioane de euro, aceasta fiind cea mai mică valoare a remiterilor înregistrate în 2009, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.

Transferurile curente ale altor sectoare (exceptând administraţia publică) s-au diminuat semnificativ de la o lună la alta, cel mai înalt nivel fiind atins în luna martie, de 427 de milioane de euro.

Comparând cu valorile din 2008, diferenţele sunt foarte mari. Remiterile din noiembrie 2009 sunt la jumătatea celor din aceeaşi lună a anului precedent.

Potrivit operatorilor de transferuri rapide de bani, numărul de operaţiuni nu a scăzut în 2009, dar valoarea acestora s-a redus semnificativ din cauza efectelor crizei.

De exemplu, în Spania şi în Italia, unde sunt plecaţi să muncească cei mai mulţi români, rata şomajului a ajuns la cote-record, de 20%, respectiv 8,3%, iar aceste evoluţii i-au afectat şi pe românii care muncesc acolo.

Chiar dacă cele două economii vor consemna o revenire în următoarea perioadă, piaţa muncii va mai avea de suferit o vreme. În intervalul ianuarie-noiembrie 2009, românii de peste hotare au trimis în România aproape 3,8 miliarde de euro, valoarea fiind mai mică cu aproape 40% faţă de cea din 2008.

Nici expaţii nu mai trimit bani acasă

Şi în ceea ce priveşte transferurile efectuate din România către exterior s-a înregistrat în noiembrie 2009 un recul, până la valori minime.

Remiterile către străinătate nu au depăşit 55 de milioane de euro, valoare mai mică cu aproape 60% faţă de aceeaşi lună din 2008. În intervalul ianuarie-noiembrie 2009, din România au trecut graniţele numai 830 de milioane de euro. 

Tabel
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite