"Nevoia de capital si perfectionarea managementului, doua din tintele privatizarii Petrom"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima in topul celor 100 de mari companii din Romania

Proiectul de lege privind privatizarea Petrom a fost aprobat de plenul Senatului in ziua de 3 noiembrie, desi senatorii au acuzat Guvernul de lipsa de transparenta in legatura cu acest proces. Senatorii PNL si PD au aprobat privatizarea Petrom, desi au ridicat obiectii privind conditiile tehnice si financiare in care s-a realizat proiectul. Proiectul va fi supus si dezbaterii Camerei Deputatilor. S-ar parea ca si parlamentarii au inteles rolul pe care l-a jucat Petrom in acordarea statutului de economie functionala de piata pentru tara noastra, precum si in aderarea Romaniei la UE in 2007. Legat de importanta privatizarii Petrom, Gheorghe Constantinescu, directorul general al societatii, ne-a declarat: "Am avut si am un rol foarte clar in conducerea companiei. Am reusit sa curat societatea, sa fac lumina in platile compensatorii si sa creez un climat comercial corect. Toate acestea au dus la reducerea costurilor de productie, la stabilizarea productiei de titei si a cresterii celei de gaze. Toate acestea au dus la cresterea valorii Petrom in vederea privatizarii. Pe langa aceste elemente care tin de managementul firmei, am reusit sa fac fata presiunilor de tot felul, dar nu de unul singur. Permanent am fost sustinut de Ministerul Economiei si Comertului. Mai multe nu pot spune, dar parlamentarii romani au inteles ca Petrom trebuie sa se privatizeze. Compania are nevoie de capital pentru dezvoltare, tinand cont de gradul de indatorare. In plus, este vorba si de perfectionarea managementului in contextul integrarii regionale si europene". Reamintim ca in 23 iulie, MEC-OPSPI a semnat contractul de privatizare a Petrom cu OMV, Austria. Austriecii vor plati 669 milioane de euro pentru 33,34% din actiuni, aducand, ulterior, o majorare de capital pana la 1,5 miliarde de euro. Petrom a obtinut pe primele noua luni ale acestui an un profit net de 2.266 miliarde lei - 55,6 milioane de euro. Cifra de afaceri a companiei a crescut si ea cu 22%, ajungand, pentru aceeasi perioada, la 64.539 miliarde lei. Aceasta crestere spectaculoasa s-a datorat si majorarii din luna august a pretului la carburanti, crestere care a adus mari profituri in conturile operatorilor din domeniul petrolier romanesc. Si, desi se vorbeste de Petrom ca de cea mai mare companie romaneasca, operand in domeniul titeiului, Petrom este si un mare producator de gaze naturale. Produce anual o cantitate aproape egala cu cea a Romgaz - 6 miliarde mc de gaze naturale. Productia de titei a Petrom s-a stabilizat la 6 milioane de tone anual. Toate aceste elemente au facut ca Petrom sa ocupe locul intai in Topul celor mai mari 100 de companii din Romania, urmata de Rompetrol.
Parteneriat pentru o conducta petroliera paneuropeana
In perioada 4-5 noiembrie 2004, s-a desfasurat, la Bucuresti, cea de a patra sesiune a Comitetului interstatal constituit ca urmare a prevederilor "Protocolului privind infiintarea Sistemului Interstatal de transport al titeiului de la Constanta, Romania, la Trieste, Italia", semnat la Bucuresti in 10 septembrie 2001 intre Romania, Serbia-Muntenegru si Croatia. Actualele lucrari ale Comitetului Interstatal s-au finalizat cu semnarea unui protocol care prevede etapele derularii Proiectului de constructie a conductei Pan European Oil Pipeline. PEOP, demarat ca un proiect regional, a capatat un caracter strategic pentru aprovizionarea pietei europene, prin includerea Italiei si Sloveniei in cadrul acestui parteneriat. Semnatarii protocolului sunt copresedintii Comitetului Interstatal - Andrei Grigorescu, secretar de stat pentru Politici Industriale in cadrul MEC, Slobodan Sokolovic, asistentul ministrului Energiei si Minelor din Serbia, si Zeljiko Tomsic, asistentul ministrului Economiei, Muncii si Antreprenoriatului din Croatia. Mandatul pentru ducerea la indeplinire a acestui proiect a fost acordat Consiliului International de Consultanta, studiul de fezabilitate pentru partea romana fiind finantat de catre Uniunea Europeana prin programul PHARE. Proiectul va fi derulat cu respectarea cerintelor europene de protectie a mediului. Proiectul va fi prezentat de catre Consiliul International de Consultanta la urmatoarea sesiune a Comitetului Interstatal, care va avea loc la Belgrad, in prima jumatate a lunii februarie 2005. Aceasta conducta ar putea traversa Romania pe o lungime de 630 km si va iesi din tara prin zona Timisoarei. Intrebat de ce proiectul a stagnat din 2001 pana in noiembrie 2004, Andrei Grigorescu, secretar de stat in MEC, a declarat: "Proiectul este unul complex, fiind legat de importanta lui economica, dar si dependent de stabilitatea economica din zona. In trei ani, tot acest proces a avansat si s-a ajuns la o conceptie clara - trebuie o conducta noua de la capat la capat. Tarile participante sunt Italia, Serbia, Croatia, Slovenia, Austria si Romania. Titeiul din Marea Caspica nu va mai traversa prin porturi, ci va fi pompat direct in aceasta conducta. Ea se va intalni cu conducta Transalpine la Trieste, Italia, iar prin aceasta titeiul va ajunge in Austria si Germania". In prezent, s-a dat verde la constituirea echipelor de consultanta pentru fiecare tara in parte, dar si pentru proiectul general. Acestea, alaturi de autoritati, vor initia negocieri cu diferite companii financiare, interesate in finantarea proiectului. Toate acestea vor demara incepand cu februarie 2005.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite