Nemulţumit de raportul Concurenţei, Emil Boc cere o nouă analiză pe preţurile la carburanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a cerut o nouă analiză pe carburanţi, nefiind mulţumit de cea prezentată în sedinţa de Guvern de miercuri de către Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

"Primul-ministru Emil Boc s-a declarat nemulţumit de informarea Consiliului Concurenţei privind analiza pe care instituţia a realizat-o pe piaţa combustibililor şi a cerut Consiliului să lucreze împreună cu ANAF şi să-i prezinte în cel mai scurt timp o analiză suplimentară pe care primul-ministru să-şi fundamenteze decizile", a declarat Ioana Muntean, purtător de cuvânt al Guvernului.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a întocmit, în ianuarie, un raport privind producătorii şi distribuitorii de carburanţi, în care se spune că preţul la pompă a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, fără a fi determinat de evoluţia cotaţiilor de bursă la ţiţei, cursul valutar şi taxele percepute de stat, iar aproape toate companiile au raportat pierderi semnificative, câştigurile nefiind reflectate corespunzător, potrivit Mediafax.

Premierul Emil Boc a declarat atunci că majorarea preţului carburanţilor nu poate fi justificată cu povara fiscală impusă de stat prin taxele percepute companiilor petroliere şi a cerut ANAF să iniţieze inspecţia fiscală generală în cazul companiilor petroliere, precum şi Consiliului Concurenţei să efectueze verificări suplimentare pentru identificarea eventualelor cazuri de monopol.

Principalele companii care distribuie carburanţi în România sunt OMV Petrom (SNP), Rompetrol, Lukoil şi MOL.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite