Multinationalele din Romania anunta noi investitii pentru 2004

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru multinationalele prezente in Romania, sfarsitul de an este atat o perioada de bilant, cat si momentul in care se decid investitiile ce vor fi realizate in anul care urmeaza - imbucurator este

Pentru multinationalele prezente in Romania, sfarsitul de an este atat o perioada de bilant, cat si momentul in care se decid investitiile ce vor fi realizate in anul care urmeaza - imbucurator este faptul ca, din cele ce ne-au declarat reprezentantii acestor companii, majoritatea investitorilor de calibru intentioneaza sa-si consolideze, prin investitii, prezenta in Romania. Astfel, Raiffeisen Bank unul din importantii investitori din domeniul bancar va investi, in 2004, aproape 40 de milioane de dolari, in continuarea programului de investitii din acest an. Infrastructura si echipamentele IT, modernizarea retelei de sucursale si agentii, dezvoltarea retelei de ATM si POS-uri se afla printre prioritatile anului care urmeaza, ne-a declarat Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank. Nici piata telecomunicatiilor nu va fi ocolita de investitiile companiilor deja aflate pe piata. Mobifon va realiza anul viitor investitii de circa 100 de milioane de dolari, a precizat Ted Lattimore, presedinte si CEO al Mobifon. "Anul 2004 va fi un an special pentru Connex Romania datorita faptului ca valoarea totala a investitiilor realizate de la intrarea pe piata romaneasca va ajunge la 1 miliard de dolari", ne-a mai declarat presedintele Mobifon. Cele 100 de milioane de dolari, prevazute a se investi anul viitor vor fi orientate spre modernizarea retelei si spre servicii si produse noi care vor fi aduse pe piata din Romania. Ajungand la aceasta cifra, potrivit statisticilor, investitia Mobifon, este cea mai mare investitie greenfield din Romania. Peste 150 de milioane de dolari vor investi si cei de la Lukoil. Cea mai mare parte din suma va fi folosita pentru continuarea modernizarii Rafinariei Petrotel din Ploiesti, care va implini anul viitor 100 de ani de existenta. De asemenea, investitii se vor mai realiza in vederea modernizarii si largirii retelei de benzinarii, la sfarsitul acestui an numarul acestora va ajunge la 200. Tinta pentru anul viitor este sa se construiasca sau sa se cumpere inca 100 de benzinarii, ne-a declarat Ghenadi Abalov, reprezentantul Lukoil Romania. Investitia Lukoil in Romania pana in acest moment este de 90-100 de milioane de dolari. Un alt actor principal pe piata bancara din Romania este BRD Societe Generale. Patrick Gelin, director general al BRD. Soc. Gen., spune ca: "Societe Generale este unul dintre cei mai importanti investitori straini in Romania. Investitia initiala, vizand achizitia pachetului de 51 la suta din actiunile BRD-Group Societe Generale, a fost de 200 de milioane de dolari. Dupa momentul privatizarii, BRD a investit inca aproape 200 de milioane de dolari". Acest efort a avut in vedere in principal modernizarea echipamentelor informatice si de carduri, precum si construirea noului sediu central al bancii. BRD va continua sa investeasca si in urmatorii ani in scopul dezvoltarii unor noi produse, al imbunatatirii productivitatii sale si a calitatii serviciilor adresate clientilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite