Mugur Isărescu: "Soluţiile pentru creşterea economică sunt trei - sa stimulăm munca, să stimulăm munca, să stimulăm munca"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernatorul BNR s-a arătat nemulţumit de dorinţa clasei politice de a creşte consumul în România. Mugur Isărescu a dezbătut această problemă în cadrul evenimentului "Anul Financiar Bancar 2011", organizat de Finmedia, împreună cu Banca Naţională a României şi Asociaţia Română a Băncilor.

"Cel mai neinspirat lucu pentru România, la ora actuală, este creşterea consumului", a avertizat şeful BNR.

"Din păcate, creşterea consumului este o idee foarte îmbrăţişată de clasa politică iar această tendinţă, din punctul de vedere al BNR-ului, este greşită. Soluţiile pentru a obţine creştere economică sunt trei: sa stimulăm munca, să stimulăm munca, să stimulăm munca", a adăugat Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR a mai explicat că este nevoie să fie stimulate investiţiile şi să fie create locuri de muncă.

„Creşterea salariilor prin creşterea productivităţii este lucrul spre care ne putem îndrepta“, a spus Isărescu. El a subliniat necesitatea reducerii poverii sociale. „Să ai doar patru milioane de contribuabili şi peste cinci milioane de beneficiari de asistenţă socială este o problemă. Trebuie să găsim soluţii“, a adăugat guvernatorul.

Această conferinţă, organizată de Finmedia, face parte dintr-o serie de evenimente financiar-bancare la care sunt invitaţi toţi factorii de decizie ai mediului financiar-bancar românesc.

La eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai ARB, BNR, BVB, CNVM, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerului Agriculturii, băncilor comerciale, IFN-urilor, fondurilor de investiţii, cabinetelor de avocatură, agenţiilor imobiliare, patronate, IMM, firme de consultanţă, mass-media etc.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite