Morala banilor

Ar fi fost o greseala sa ne imaginam ca presedintele Ion Iliescu va renunta la ideea supraimpozitarii veniturilor mari. Mirarea prezidentiala vizavi de "scandalizarea unora ca ei platesc prea mult,

Ar fi fost o greseala sa ne imaginam ca presedintele Ion Iliescu va renunta la ideea supraimpozitarii veniturilor mari. Mirarea prezidentiala vizavi de "scandalizarea unora ca ei platesc prea mult, desi au venituri mari", pune in lumina teoria pur socialista bazata pe jumulirea celor "bogati", cu venituri mari, in numele unei utopice "echitati sociale". Fixata pe un singur punct, ideea iliesciana este gresita pentru ca simplifica pana la denaturare mecanismele unei economii vii, adica de piata, si profund anacronica, pentru ca vine in contradictie cu realitatea economiei romanesti. In viziunea presedintelui Iliescu, si a altor opozanti ai cotei unice, echitatea sociala este o ecuatie, in care de-o parte stau cei cu venituri mari, de cealalta cei cu venituri mici, iar la mjiloc statul, cel care trebuie sa ia mai mult de unde este si mai putin de unde nu este, devenind astfel administrator unic al "dreptatii sociale". Teoria lui Iliescu - prin care acesta propovaduieste un fel de "morala a banilor" - omite faptul esential ca, intr-o economie de piata adevarata, sistemul de impozitare nu este "drept" in sine, ci doar in masura in care este eficient. Un sistem fiscal nu poate fi judecat simplist "intre bine si rau", fara a-i masura efectele directe, impactul real in plan social. Un sistem precum cel din Romania - cu impozitare progresiva intre 18 si 40 la suta - este doar aparent echitabil deoarece, in fapt, incita la evaziune fiscala, privand bugetul de resursele fara de care nu poate face protectie sociala. Desigur, sunt multe alte hibe in sistemul fiscal din Romania ce fac beneficiile evaziunii fiscale mult mai mari decat riscurile acesteia, dar problema de fond ramane aceeasi: echitabilitatea nu poate fi masurata doar pe hartie sau, si mai rau, doar la nivel socio-ideologic. Daca efectul ultim al actualului sistem de impozitare a veniturilor nu se reflecta in buget si daca nu reuseste sa devina un stimulent pentru investitori, atunci cui foloseste? Pe cine incalzeste ideea ca el ar fi teoretic "just" atata timp cat nu produce efecte pozitive? Mai mult, nu prin taxarea excesiva a celor cu venituri mari se pot crea premisele asa-numitei echitati fiscale sau sociale - asa cum sustin opozantii cotei unice -, ci prin identificarea acelui nivel optim al impozitarii care sa stimuleze munca "la alb" si sa nu anuleze beneficiile reale ale muncii. Daca plecam de la ideea ca trebuie sa existe o "morala" a banilor, atunci aceasta nu poate fi una haiduceasca, ci una nascuta din echilibrul unui sistem capabil sa stimuleze acumularea prin munca, ci nu supravietuirea prin impozite.