Moody’s reduce ratingul Ciprului şi-l aduce pe cel al Spaniei la un pas de “junk”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia de evaluare financiară Moody's a retrogradat Spania până la ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor. Cipru mai cade o treaptă în categoria nerecomandată investitorilor.

Moody’s a redus ratingul Spaniei de la "A3" la "Baa3", astfel încât economia spaniolă este la acelaşi nivel de risc la care se află şi România.

Totodată a redus calificativul suveran al Ciprului de la "Ba1" la "Ba3", cu o treaptă şi mai jos în categoria nerecomandată investitorilor.

Vezi cum a devenit cel mai mare miliardar spaniol numărul unu în topul miliardarilor din zona euro, în ciuda crizei prin care trece ţara sa

Moodys'a a motivat retrogradarea Spaniei prin creşterea poverii îndatorării, problemelor economice şi accesului limitat la pieţele de capital.
În privinţa Ciprului, agenţia a invocat posibila ieşire a Greciei din zona euro şi sprijinul suplimentar pe care statul ar trebui să-l asigure băncilor cipriote într-un astfel de caz.

Decizia Moody's reflectă lipsa de încredere de pe pieţele financiare, unde temerile persistă în pofida planului de până la 100 de miliarde de euro anunţat la sfârşitul săptămânii trecute penttru băncile din Spania.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite