Mocnesc conflicte de muncă în companiile private şi de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliştii din transporturi, construcţii auto şi energie pregătesc la sfârşitul lunii proteste care pot ajunge şi la grevă generală. Industria auto, cea a transporturilor sau cele mai

Sindicaliştii din transporturi, construcţii auto şi energie pregătesc la sfârşitul lunii proteste care pot ajunge şi la grevă generală.

Industria auto, cea a transporturilor sau cele mai importante societăţi din industria energetică stau pe un butoi de pulbere. Reprezentanţii angajaţilor din aceste sectoare ale economiei vor să declanşeze conflicte de muncă la sfârşitul acestei luni, dacă Executivul nu se va aşeza la masa tratativelor pentru a negocia principalele doleanţe ale salariaţilor.

Sfârşitul ultimei luni calendaristice de iarnă se anunţă a fi unul fierbinte pentru guvern. Cele mai importante confederaţii sindicale anunţă că principalele ramuri economice sunt aproape de a declanşa conflicte de muncă prin blocarea activităţilor de producţie. O astfel de decizie ar putea avea afecte negative asupra economiei autohtone în ansamblu prin pierderile generate.

"Deocamdată premisele principale ale viitoarelor conflicte se referă la atitudinea incoerentă a Executivului privind problema salarială în sectorul bugetar corelată în acest sens şi la cel privat. Mai avem de rezolvat neînregistrarea contractului semnat de Căile Ferate cu Executivul. Să nu uităm că scumpirile la energie pot duce la concedieri masive în sectorul petrochimic şi metalurgic", susţine preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Conflictele de muncă vor fi organizate în primă fază în Constanţa, Piteşti sau Craiova, oraşe care au prezenţe industriale importante.


Nemulţumirile se împart pe sectoare


Potrivit preşedintelui Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, cele mai grave probleme se regăsesc în sectorul transporturilor, cel al construcţiilor de maşini, dar şi în rândul marilor societăţi de producţie, transport şi distribuţie a energiei. "Avem două mari nemulţumiri generale. Una legată de creşterea salarială şi cea de-a doua, de creşterea preţurilor.

Aici Executivul va trebui să ne demonstreze că, măcar pe ultima sută de metri, are soluţii de redresare", susţine Dumitru Costin. Reprezentantul confederaţiei sindicale a declarat pentru "Adevărul" că 80% din sectorul energetic trebuie să-şi rezolve aspectele privitoare la negocierile colective, subiect care a fost amânat de fiecare dată către Executiv.

"Din transporturi avem de rezolvat situaţia din Portul Constanţa, unde se practică de către angajatorii străini munca la negru. Patronii din Orientul îndepărtat persecută liderii sindicali pentru a-i convinge cu argumentele lor", precizează Costin.


Biroul executiv al BNS are în vedere pentru sfârşitul acestei luni declanşarea unui conflict de muncă şi în sectorul privat, la Automobile Dacia Piteşti, membră a grupului Renault.


Revendicări la Dacia şi Ford


"Juriştii BNS au mers la Dacia pentru pregătirea tuturor formalităţilor necesare pregătirii conflictului de muncă", a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute liderul sindical. Aici negocierile dintre reprezentanţii patronatului şi cei ai salariaţilor se află de multă vreme în impas, principalul subiect al discuţiilor fiind negocierea contractului colectiv.

Tot în ramura constructoare de maşini sindicatele vor să se implice şi în urgentarea privatizării Automobile Craiova. "Avem dreptul să nu mai ţinem peste 2000 salariaţi în şomaj tehnic la Craiova. Şi în cazul venirii Renault au fost alţii care vroiau să pună piedică acestei privatizări. Ar trebui să ne asigurăm de prezenţa acestei investiţii în sudul ţării", susţine Dumitru Costin.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite