Mobilierul la comandă câştigă teren în preferinţele românilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din ce în ce mai mulţi români preferă să-şi doteze locuinţa cu mobilă făcută la comandă. Cifrele de afaceri înregistrează creşteri de la an la an, iar agenţii economici implicaţi în

Din ce în ce mai mulţi români preferă să-şi doteze locuinţa cu mobilă făcută la comandă. Cifrele de afaceri înregistrează creşteri de la an la an, iar agenţii economici implicaţi în astfel de activităţi sunt încrezători că mobila personalizată va reuşi să atragă cât mai mulţi clienţi.
Departe a fi o afacere pentru clienţi, pentru că de cele mai multe ori mobila comandată se dovedeşte a fi chiar mai scumpă decât cea din magazine, totuşi, cererea pe acest segment urcă anual chiar şi cu 20%, iar perspectivele sunt încă pozitive, mai ales pe fondul accelerării construcţiilor imobiliare. În fapt, această activitate este prestată în general de microîntreprinderi, pentru care deschiderea unui atelier nu necesită costuri foarte mari. Specialiştii din piaţa autohtonă a mobilei spun că şi în acest sector se simte influenţa de peste graniţă, unde mobilierul dedicat, deşi mai scump, a câştigat destul de mult teren, în detrimentul celui în serie.
Persoanele fizice sunt principalii clienţi
"Atâta vreme cât majoritatea persoanelor trăiesc încă la bloc, iar în acest caz vorbim de spaţii pentru care mobila adecvată este destul de greu de găsit, ar trebui ca acest business să mai meargă o bună perioadă de aici înainte", spune Mihai Surugiu, managerul general al companiei Unica Stil Design. Businessul merge mai bine în Capitală, în timp ce provincia înregistrează cifre de afaceri modeste, însă tot în creştere.
"Tendinţa este, evident, una crescătoare. Anul trecut, cifra de afaceri a atins valoarea de 200.000 de euro, în timp ce pentru anul în curs estimăm o majorare cu un procentaj de circa 20%, până la 250.000 de euro", a declarat, pentru Adevărul, Surugiu. şi în provincie se menţine un trend crescător.
"Pentru sfârşitul acestui an, cifrele ne indică o valoare de peste 60.000 de euro, de la 40.000 de euro, în 2005", spune ştefan Lungu, directorul general al companiei Complete Design din Constanţa. Solicitările cele mai numeroase vin din partea persoanelor fizice, însă nici cele din partea companiilor nu sunt de neglijat.
"Persoanele fizice asigură 70% din total cerere, însă bineînţeles că este mult mai avantajos pentru noi să mobilăm, de exemplu, un magazin sau birourile de companii", explică Lungu.
Potrivit agenţilor care activează în acest sector, în ultima vreme se manifestă tot mai pregnant preferinţa românilor pentru lucrurile de calitate.
"Românul a devenit din ce în mai pretenţios. De multe ori, preţul nu cântăreşte foarte mult în decizia clienţilor noştri, ci calitatea", spune Surugiu. Mobila la comandă acoperă o gamă diversificată de modele, de la scaune până la produse pentru sufragerii sau dormitoare. În general, românii preferă să-şi facă la comandă mobila de bucătărie, însă nu se limitează aici. "30% din mobila pe care o efectuăm reprezintă mobilier de bucătărie, produse care pot ajunge şi până la 20.000 de euro. Însă avem comenzi şi pe mobilier mai simplu, gen birouri de calculator pentru preşcolari", precizează Surugiu. În condiţiile în care românii îşi doresc modele personalizate, tot mai multe firme care lucrează la comandă colaborează cu un arhitect.
"În ultima vreme, arhitecţii sunt din ce în ce mai căutaţi pentru prestarea acestor servicii. Se poate spune că şi acest business este unul în ascensiune", au precizat surse din sector. Potrivit acestora, pentru un proiect de mobilier la comandă, unui arhitect îi pot intra în buzunar între 500-1.000 de euro, în funcţie de complexitate.

Costurile de început
Pentru o fabrică axată exclusiv pe mic mobilier, este suficient un spaţiu (hală de producţie) mai restrâns. De asemenea, utilajele şi echipamentele sunt minimale - poate fi achiziţionată o maşină universală de tâmplărie, care poate ajunge şi la 5.000 de euro. La aceste cheltuieli se adaugă preţul echipamentelor de birou (unul-două calculatoare, telefon, fax sau un copiator). Nici cheltuielile de înregistrare a societăţii nu sunt foarte mari, mergând până la cel mult 300 de euro. Pe de altă parte, este aproape obligatoriu să se achiziţioneze cel puţin o maşină de transport marfă, având în vedere faptul că aproape toţi concurenţii din domeniu oferă şi facilitatea transportului gratuit la domiciliu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite