Misiunea FMI, în vizită la Cotroceni. Băsescu pune condiţii pentru a semna scrisoarea de intenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Preşedintele Traian Băsescu primeşte, duminică, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, informează Administraţia Prezidenţială. Înainte de a demara negocierile, Băsescu a declarat că nu va trimite scrisoarea de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional către Parlament dacă nu va fi respectat principiul neafectării deficitelor structurale ale fondului de asigurări

„Sunteţi aproape de terminarea  misiunii, după cum am înţeles. Şi aş vrea să ştiu cum arată imaginea de  ansamblu acum. În orice caz, aşa cum am discutat cu ministrul de  Finanţe, elementul cheie legat de plăţile pe care trebuie să le faceţi  în perioada următoare trebuie să rămână la stadiul de a nu afecta deficitele structurale ale fondului de asigurări de sănătate şi ale  fondului de pensii. Este elementul esenţial din punctul meu de vedere.  Nu voi trimite scrisoarea Parlamentului dacă acest principiu nu va fi  respectat. În alte domenii, aşa cum am înţeles, nu avem prea multe  progrese în reformarea întreprinderilor de stat, dar programul a fost  renegociat în ultimele zile. Să sperăm că vom avea succes în perioada  următoare“, a declarat Băsescu, în debutul întrevederii cu delegaţia  comună a FMI, BM şi CE.

Franks vede o continuitate de la fostul la viitorul Guvern

Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat, la începutul întrevederii de la Palatul Cotroceni, că este satisfăcător faptul că membrii Guvernului demis şi cei ai Guvernului desemnat cooperează şi au poziţii comune în această perioadă, ceea ce indică o continuitate a angajamentelor României.
"Aş spune că unul dinte lucrurile pe care l-am remarcat ca fiind foarte favorabil este că a existat o cooperare între membrii Guvernului care pleacă şi cei ai Guvernului care vine. Acest lucru este extrem de util pentru noi, pentru că ne arată că va fi o continuitate a angajamentelor României, cu privire la obligaţiile internaţionale, precum şi cu privire la programul de reforme şi de consolidare economică. Este foarte satisfăcător pentru noi să vedem cum miniştrii care pleacă şi cei care vin pot veni împreună să discute cu noi şi să aibă un angajament comun pentru ca România să rămână pe poziţii", i-a spus preşedintelui Traian Băsescu şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional.
Franks a adăugat că membrii delegaţiei comune a FMI, a Băncii Mondiale şi Comisiei Europene sunt "foarte recunoscători" membrilor celor două Cabinete "pentru acest spirit al cooperării".
De asemenea, el a ţinut să remarce "progresele excelente" făcute în discuţiile cu partea română în ultimele zile.
La întrevederea de la Palatul Cotroceni au participat şi ministrul propus pentru portofoliul Finanţelor în Cabinetul Victor Ponta, Florin Georgescu, precum şi secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Gheorghe Ghergina, dar şi reprezentantul României pe lângă FMI, Mihai Tănăsescu şi reprezentantul BNR Adriana Marinescu.

- vom reveni -

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite