Ministrul Economiei a delegat şase consilieri personali pentru a se ocupa de gestionarea fondurilor europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Bode, a decis să detaşeze şase consilieri personali, alături de o echipă de specialişti din cadrul aparatului propriu al instituţiei, la structurile din portofoliul MECMA responsabile cu gestionarea fondurilor europene (AMPOSCCE, OIE, OIIMM), se arată într-un comunicat transmis vineri de minister.

„Această decizie a fost luată în urma analizei gradului de absorbţie a fondurilor europene, pentru a urgenta procesarea eficientă a dosarelor depuse, pentru eliminarea întârzierilor şi respectarea termenelor procedurale ale proiectelor. Prin detaşarea celor şase consilieri şi a echipei de specialişti, numărul angajaţilor din structurile MECMA care se ocupă de gestionarea fondurilor europene a crescut cu 10%“, se menţionează în comunicatul citat.

Potrivit ministrului Lucian Bode, atragerea de fonduri europene reprezintă un obiectiv major al MECMA pentru anul 2012, alături de listarea companiilor de stat şi introducerea managementului corporatist. În acest sens, la nivelul instituţiei se fac analize săptămânale dedicate implementării şi atragerii de fonduri europene. MECMA îşi propune ca 2012 să reprezinte anul cu cel mai înalt plafon de rambursări către beneficiari de până acum

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite