Ministrul Agriculturii spune că România va începe să exporte carne de porc şi de pasăre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România va începe să exporte în perioada următoare carne de porc şi de pasăre, a declarat sâmbătă la Bistriţa ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, transmite Mediafax.

"În sectorul porcin, suntem în situaţia de a putea reintra în perioada următoare pe piaţa externă. Este vorba de a începe exportul de carne de porc, ceea ce e extrem de important pentru cei care investesc în economia rurală românească. La păsări, la fel. În perioada următoare, probabil vom avea discuţii pentru deschiderea unor pieţe externe, pentru acreditarea unor abatoare pe care le avem, astfel încât să poată fi exportată carnea de pasăre din România pentru Est şi Vest", a declarat ministrul.

Citiţi şi:

Marii producători şi procesatori de carne din Brăila: "Cea mai bună carne n-ar trebui să coste mai mult de 16 lei kilogramul!"

El a adăugat că statul român face eforturi ca să fie păstrate unele măsuri de susţinere a celor două sectoare.

"Facem eforturi şi am apelat inclusiv şi la domnul preşedinte (Traian Băsescu - n.r.) ca, în discuţiile cu FMI, să păstrăm sistemele de măsuri pe care le-am considerat oportune pentru sectorul de suine şi păsări, rezultate, de altfel, tot din discuţiile cu organizaţiile profesionale. Acolo am găsit un sistem de măsuri de susţinere bazat pe bunăstare, pentru că altfel veneam în contradicţie cu măsurile pe care ne dă voie să le luăm, din 1 ianuarie 2010, CE. Sunt obiecţii ale FMI, dar măsurile propuse de noi sunt absolut necesare ca să se constituie într-o bază de pornire, dar mai ales de dezvoltare a celor două sectoare", a declarat Tabără.

Ministrul a făcut aceste declaraţii la o întâlnire cu fermierii din Bistriţa-Năsăud, Alba, Sălaj, Mureş şi Cluj, organizată la Palatul Administrativ din Bistriţa.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite