Ministrii economici au trecut fara mari emotii prin comisiile parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cota unica de impozitare - principalul obiectiv al ministrului Finantelor Introducerea cotei unice de 16% pentru impozitarea veniturilor persoanelor, reducerea impozitului pe profit de la 25%, in

Cota unica de impozitare - principalul obiectiv al ministrului Finantelor
Introducerea cotei unice de 16% pentru impozitarea veniturilor persoanelor, reducerea impozitului pe profit de la 25%, in prezent, la 16%, in 2005, si renuntarea la reducerea CAS cu doua puncte procentuale (asa cum este prevazut in Codul fiscal pe anul viitor) pentru a acoperi o parte din pierderile pe venituri la buget au fost principalele elemente cu care ministrul desemnat al Finantelor, Ionut Popescu, s-a prezentat in fata Comisiei de buget, finante a Parlamentului, comisie condusa tocmai de catre fostul ministru de Finante, Mihai Tanasescu. Ministrul nominalizat a reluat in mare parte ideile din programul de guvernare al Aliantei D.A. pe fondul unei aparente plictiseli a membrilor comisiei. La un moment dat, intrebat la ce rezerve va mai apela pentru a acoperi golul bugetar care va fi produs de introducerea cotei unice, Ionut Popescu a spus ca va incerca sa foloseasca mai bine piata de capital, dupa care a intrat intr-o divagatie care nu avea nimic in comun cu ceea ce presupunea postul de ministru de Finante. Sesizand pericolul de a intra pe un teren alunecos, Varujan Vosganian, copresedinte al sedintei de ieri, l-a oprit din comentarii pe Ionut Popescu, in ciuda protestelor mai mult formale ale lui Mihai Tanasescu. Candidat la functia de ministru al Finantelor, Ionut Popescu a primit avizul consultativ de la Comisia de buget, finante.
Inghesuit rau de pesedisti la audierile din comisii,
George Copos, salvat de dusmanul sau, Mitica Dragomir
"Vreti sa-l facem varza pe George Copos, il facem? Gasim intrebari la care nu stie sa raspunda. Eu il cunosc foarte bine, imi este dusman, de ani de zile s-a luptat sa ma schimbe de la Liga, dar stiu ca este un om care invata si va face treaba", a spus Dumitru Dragomir in cadrul audierii lui George Copos, candidat pentru functia de ministru de stat fara portofoliu, insarcinat cu coordonarea activitatilor din domeniul de afaceri si din domeniul IMM-urilor. Interventia lui Dumitru Dragomir a venit intr-un moment delicat pentru George Copos, cand deputatii si senatorii pesedisti din comisiile economice declansasera un tir de intrebari, carora patronul-candidat le facea din ce in ce mai greu fata. "A facut treaba oriunde a fost pus, si la UTC-ul ala", a mai adaugat Dumitru Dragomir, lasandu-l pe George Copos sa mai traga o gura de aer. Dar viitorul ministru de stat nu a avut parte decat de un scurt ragaz de pace. Incercand sa raspunda la o intrebare privind masurile de reducere a arieratelor, George Copos si-a complicat singur viata, scapand ceva despre amnistia fiscala. Atat le-a trebuit pesedistilor ca sa sara ca arsi. Ei i-au cerut lui George Copos sa explice de ce parte se afla: pentru o politica de toleranta zero fata de evaziunea fiscala, asa cum anuntase, sau pentru iertarea datoriilor. "Categoric voi actiona pentru ca toata lumea sa-si achite obligatiile, iar evazionistii sa plateasca", a incercat George Copos sa dreaga busuiocul. Pe post de chibit de la peluza, Dumitru Dragomir urmarea scena si il incuraja pe rivalul sau de pe taram sportiv: "Asa, Georgica, las-o asa, ca e bine, eu te votez!". In cele din urma, trupa pesedista, al carei ton l-a dat Dan Ioan Popescu, a epuizat timpul alocat intrebarilor. Inainte de vot, George Copos i-a asigurat pe parlamentari ca afacerile sale vor fi administrate de o firma specializata in acest sens. Rezultatul votului a fost favorabil, George Copos a primit avizul consultativ cu 36 de voturi pentru si 13 abtineri. Iesit din bumbaceala pe care a primit-o in comisii, George Copos il intreba pe un coleg liberal: "De ce au fost asa de rai cu mine?".
Sorin Vicol vrea sa continue "activitatea laborioasa" a lui Blanculescu
La sfarsitul unei audieri de peste o ora, Sorin Vicol, ministrul Controlului, a parasit ingandurat sala de sedinte a Comisiilor parlamentare de buget, finante, banci. El a incercat sa capteze bunavointa pesedistilor, declarand ca gandul sau este sa continue "activitatea laborioasa" de pana acum a Autoritatii Nationale de Control. Dupa parerea sa, institutia pe care este chemat s-o carmuiasca are deja "un prestigiu deosebit", iar lui si echipei sale nu le ramane decat "sa performeze" acest domeniu si sa sporeasca increderea populatiei, a mediilor de afaceri, in special, in institutiile de control ale statului. Puterea si Opozitia actuale au tinut cu orice pret sa-si continue si cu aceasta ocazie campania electorala, candidatul trezindu-se undeva in miezul unui razboi prea mare pentru el. Pana acum, agenti economici s-au plans ca actiunile de control au fost comandate politic, cei care au refuzat sa cotizeze in pusculita puterii fiind sufocati literalmente de controale, s-a plans un liberal. Se va pune capat unei asemenea practici si cum? Economia subterana este infloritoare. Cum va fi ea adusa la suprafata? Caracatita coruptiei are brate si capete multe! Cum si cand vor fi taiate? S-a furat ca-n codru, frauda fiscala e o practica la care se apeleaza sistematic. Cum poate fi ea lovita? La asemenea comentarii si intrebari, candidatul a raspuns ca nadejdea sa sta in imbunatatirea cadrului legislativ in fiecare domeniu, in sporirea zestrei logistice a A.N.C. si controlarea mai riguroasa chiar a celor implicati in actiuni de control. La alte intrebari, cu adresa mai precisa, Sorin Vicol a raspuns sincer ca nu are, deocamdata, raspunsul cel mai potrivit. Ceea ce l-a si facut pe unul dintre copresedintii sedintei, Varujan Vosganian, sa vorbeasca despre "candoarea" candidatului si sa le aminteasca colegilor sai ca, in fata lor, nu se afla Ionel Blanculescu. Si fiindca nicaieri candoarea nu e blamabila, comisiile reunite i-au dat nota de trecere lui Sorin Vicol: au fost 22 de voturi pentru ca el sa devina ministru, 6 impotriva si 7 abtineri. Ceea ce inseamna ca Vicol a inmuiat chiar si inimile unor pesedisti, cu exceptia celor care n-au putut uita ca viitorul ministru provine dintr-o tabara care, dupa ce s-a batut cu caramida "moralitatii politice" in piept, a tradat PSD-ul.
Laszlo Borbely promite sprijin pentru drumuri si canalizare in orasele mici
Programe speciale pentru finantarea oraselor mici infiintate "in ultimii ani", majorarea sumelor bugetare prevazute pentru crearea parcurilor industriale si "reanalizarea" regiunilor de dezvoltare sunt cateva dintre principalele obiective ale lui Borbely Laszlo, candidat pentru functia de ministru-delegat pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului. Acesta a fost validat ieri de comisiile parlamentare de specialitate reunite, cu 27 de voturi pentru si doua impotriva. El a precizat ca intre prioritati se numara si continuarea constructiei de autostrazi. De asemenea, Borbely a precizat ca pentru orasele mici care s-au infiintat "in ultimii ani" si care nu mai au astfel acces la fonduri SAPARD vor fi elaborate programe specifice de sprijin pentru constructia de drumuri si a retelelor de alimentare cu apa. O nota diferita a facut proaspatul parlamentar Gheorghe Funar, fost primar al Clujului. El i-a adresat candidatului UDMR cele mai multe intrebari, "tinand cont de simpatia deosebita pentru acest partid", replica la care candidatul ungur a multumit in limba materna. Una dintre intrebari a provocat rasete infundate din partea unor parlamentari. Funar l-a intrebat pe Borbely daca acesta se gandeste sa-si lege numele, "laolalta cu subsemnatul", de constructia, la Cluj, a columnei lui Traian. "Cred ca ar trebui dumneavoastra sa va ocupati de acest lucru. Va trebui sa aveti sprijinul autoritatilor locale (de la Cluj-n.n.), unde avem si noi (UDMR-n.n.) reprezentanti. Apelati la ei, poate va ajuta!", a raspuns zambind Laszlo Borbely. Proaspatul parlamentar a mai dorit sa stie daca potentialul ministru-delegat al Comertului intentioneaza sa practice o "discriminare intre autoritatile locale romane si maghiare in acordarea fondurilor" si daca acesta este "adeptul tinutului secuiesc". " In guvernul roman noi reprezentam, ca cetateni romani de etnie maghiara, interesele tuturor cetatenilor", a sosit raspunsul. La intrebarea despre tinutul secuiesc, Borbely a precizat ca "regiunile de dezvoltare sunt ineficiente, prea mari si trebuie reanalizate. Nu putem accesa bani pentru regiuni asa de mari. Este necesar sa ajungem la o varianta favorabila pentru toti, inclusiv pentru cei care traiesc in secuime".
Zsolt Nagy, avizat pentru Ministerul Comunicatiilor
Candidatul pentru postul de ministru al Comunicatiilor, Zsolt Nagy, a primit, luni, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de industrii, economica si tehnologia informatiilor, cu 32 voturi pentru si 8 abtineri, care au apartinut PSD. Zsolt Nagy a spus ca este un "om de echipa", ca este deschis la opiniile colegilor si spera sa lucreze impreuna cu membrii comisiilor parlamentare, aratand ca are nevoie de experienta si de cunostintele lor. Printre obiectivele sale, Nagy a insistat asupra consolidarii industriei de profil, cresterii performantei administratiei locale, prin implementarea sistemelor electronice. Zsolt Nagy a apreciat ca functionarii publici trebuie instruiti pentru utilizarea sistemelor electronice si ca trebuie introdusa "alfabetizarea digitala" din invatamantul primar. El a adaugat ca sunt necesare achizitionarea de sisteme de calcul si subventionarea accesului la Internet in scoli si in invatamantul superior. Intrebat de fostul ministru al Comunicatiilor Dan Nica ce opinie are despre sistemul electronic al achizitiilor publice, Zsolt Nagy a spus ca acest sistem este bine gandit si implementat si ca va continua sa-l dezvolte. Zsolt Nagy este membru UDMR din 1990. in perioada 2003-2004, a fost conducatorul programului de colaborare dintre UDMR si Ministerul Informaticii si Comunicatiei din Ungaria privind societatea informationala.
Candidatul la postul de ministru-delegat pentru Comert - audiat doar 20 de minute
Candidatul pentru postul de ministru-delegat cu activitatea de Comert, Iuliu Winkler (UDMR), a primit ieri avizul favorabil al comisiilor parlamentare, cu 48 voturi pentru si doar doua abtineri, dupa audieri care au durat doar circa 20 de minute. Desi aproape intreg discursul sau s-a constituit in numeroase generalitati si platitudini de tipul "este nevoie de stabilitate legislativa", "este nevoie de o actiune ferma impotriva coruptiei si de pasi hotarati in sensul integrarii in Uniunea Europeana", membrii comisiilor parlamentare economice, de industrii si de privatizare s-au declarat multumiti de prestatia lui Iuliu Winkler. Mai mult, fostul ministru al Economiei si actualul presedinte al Comisiei de industrii, Dan Ioan Popescu, a apreciat ca Winkler este un "bun specialist si un om integru". De asemenea, candidatul UDMR la functia de ministru-delegat pentru Comert este de parere ca, in prezent, o mare parte a comertului exterior al Romaniei este catre tarile UE si ca tara noastra a pierdut, in ultimul deceniu, piete traditionale, cum sunt cele din Est. "Ar trebui gasite caile de a reveni pe aceste piete traditionale cu produse din Romania", a adaugat Winkler.
Gheorghe Dobre prognozeaza scumpirea transportului feroviar
Gheorghe Dobre, noul ministru al Transporturilor, a trecut de comisia parlamentara de specialitate fara mari probleme, dar si fara sa-i impresioneze pe membrii comisiei. Parlamentarii l-au ascultat politicos pe candidatul pedist, incercand sa obtina, fara nici un rezultat, cateva raspunsuri concrete. Dobre a parut incapabil sa duca niste idei pana la capat, lasand totusi impresia ca nu este chiar pe dinafara subiectului, mai ales ca a lucrat ani de zile in Ministerul Transporturilor si, ulterior, Traian Basescu l-a considerat un om de incredere la Primaria Capitalei. Dobre a spus ca reforma inceputa in 1989 trebuie continuata si a incercat sa schiteze cateva directii de strategie, toate mentinand linia actuala a Ministerului Transporturilor, asa cum a fost ea stabilita cu Uniunea Europeana. In acelasi timp, candidatul pentru Ministerul Transporturilor a spus ca trebuie reasezat tariful de utilizare a infrastructurii feroviare, deoarece compania de specialitate care se ocupa de aceasta zona inregistreaza pierderi. Cu toate ca in aceasta privinta Dobre a fost categoric, cand a venit vorba de reflectarea acestei reasezari sau, mai exact, a cresterii tarifului de utilizare a infrastructurii in costurile de transport, el s-a pierdut intr-o explicatie sterila, incheiata scurt: "Costul se va regasi intr-un management mai bun". Gheorghe Dobre nu a avut decat patru voturi contra si trei abtineri, toti ceilalti 22 de membri ai comisiilor reunite votand in favoarea sa.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite