Ministerul Transporturilor caută broker pentru listarea Tarom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Transporturilor organizează o licitaţie unde se va selecta brokerul care va lista Tarom la Bursă.

Statul român deţine în prezent 96,7% din acţiunile Tarom, iar celelalte 3,3% acţiuni sunt controlate de Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti şi de SIF Muntenia.

Procentul de 20% din capitalul social al Tarom va reprezenta numărul de acţiuni  ce vor fi puse în vânzare prin Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

La licitaţia ce va urma, participanţii vor trebui să cumpere documentaţia de atribuire pentru selecţia intermediarului, al cărui preţ se ridică la 1.500 de lei, care poate fi achiziţionată începând cu 28 noiembrie, zilnic, între orele 10:00 şi 16:00, de luni până joi, şi între 10:00 şi 13:00, de vineri până duminică.

Documentaţia de atribuire va putea fi cumpărată de la sediul Ministerului Transporturilor, şi poate fi achitată de către ofertant sau de către cel puţin un membru al sindicatului de intermediere.

De asemenea, data maximă pentru depunerea ofertelor este 17 octombrie, ora 16:00. Ofertele se vor deschide din 18 octombrie, ora 10:00.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite