Ministerul Comunicaţiilor comasează două institute din subordine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Comunicațiilor va comasa două instituții aflate în coordonarea sa - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare şi cel de Studii şi Cercetări, măsura care a fost vehiculată încă din luna iune. În aceste condiţii, vor fi disponibilizate circa 57 de persoane.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare (ICI) va absorbi Institutul Naţional de Studii şi Cercetări pentru Comunicaţii (INSCC), printr-o Hotărâre de Guvern promovată de Ministerul Comunicaţiilor, potrivit comunicatului instituţiei din urmă. Acest lucru se va traduce într-o reducere cu un sfert a personalului, în special “din zona de servicii funcţionale”. ICI are 200 de angajaţi, iar INSCC - 30.


Comasarea, vehiculată din iunie


Ministerul de resort, Gabriel Sandu a declarat, în iunie, că ia în calcul fuziunea celor două institute. "Propunerea către ministerul Educației este făcută de șase luni, nu am primit încă un răspuns", anunţa el atunci. În ceea ce privește eventuale disponibilizări, el propunea disponibilizarea a 25% din totalul angajaţilor, lucru care s-a şi materializat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite