Mini Roadster, prezentat în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

MINI Roadster a fost prezentat în premieră în România într-o competiţie specială dedicată presei. O dată cu debutul noului MINI Roadster au fost prezentate în premieră şi două noi modele speciale, în ediţie limitată: MINI Countryman Dark Edition şi MINI Rauno Aaltonen Edition.

MINI Roadster este deja disponibil pentru vânzări cu un preţ începând de la 19.300 de euro cu TVA pentru versiunea MINI Cooper Roadster (122 CP). Primele livrări sunt aşteptate pentru începutul lunii mai.

Cel de-al şaselea model al producătorului britanic este unul compact, sportiv, dedicat celor care apreciază designul clasic al mărcii, agilitatea şi motoarele performante.

Primul model decapotabil de două locuri din istoria mărcii este disponibil în patru variante de motorizare cu puteri între 122 şi 211 CP, un acoperiş soft top, un portbagaj impresionant pentru un model din clasa lui (240 de litri) şi o serie de neegalat de echipamente opţionale şi accesorii de personalizare.

Preferatul românilor

În cadrul concursului pentru presă a fost folosit un MINI Cooper S Roadster, cu un propulsor de 1,6 litri cu turbo-alimentare Twin Scroll. Acesta este şi unua dintre cele mai populare motorizări din oferta mărcii: cel puţin 1 din 3 modele MINI vândute în România în 2011 a fost un Cooper S (50 din 145).

Succesul este explicat şi prin recunoaşterea de care se bucură la nivel internaţional, în ultimii 5 ani câştigând de fiecare dată titlul Engine of The Year în categoria sa. 184 CP (134 kW) şi 240 Nm (260 Nm cu overboost) de la o turaţie de numai 1600 RPM asigură un răspuns excelent şi o acceleraţie remarcabilă în traficul cotidian, dar şi pentru circuitul propus pentru concurs. Unul dintre cele mai avansate sisteme de suspensie din segment, şasiul deosebit de rigid şi designul general tipic MINI, cu console scurte şi roţile împinse câte exterior, asigură agilitatea atât de specifică mărcii.

Poate căra şi bagaje lungi

Soluţia constructivă cu un acoperiş textil nu afectează volumul portbagajului, astfel încât spaţiul interior este unul foarte generos. Trapa de legătură dintre portbagaj şi habitaclu permite şi încărcarea unor obiecte mai lungi, aşa cum ar fi schiuri sau placa de snowboard, în timp ce volumul total al portbagajului este de 240 litri.

MINI a fost primul producător care a oferit aplicaţii de internet integrate în automobil pe baza telefonului mobil încă din septembrie 2010 şi oferă şi acum servicii, toate sub numele de MINI Connected. Legătura la internet se face pe baza unui terminal iPhone care rulează o aplicaţia descărcabilă gratuit din Apple Store.

Alături de RSS Reader, Facebook, Twitter (toate cu funcţia Text-to-Speach) şi Webradio, MINI a oferit încă de la început o serie de aplicaţii în stilul caracteristic: MINIMALISM Analyser (o aplicaţie-joc pentru condusul economic), Mission Control (automobilul creează un adevărat dialog cu conducătorul) şi Dynamic Music (muzica este generată în funcţie de stilul de condus). Din primăvara acestui an, MINI Connected a primit un nou set de aplicaţii - Driving Excitement.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite