Mineritul n-a murit, ci se transformă

Anul acesta va avea loc cea mai mare reformă a mineritului românesc,sector ce asigură 40% din energia ţării, dar care este acum în pragul colapsului.

De câţiva ani se vorbeşte de minerit ca de o gaură neagră a industriei româneşti, unde pierderile şi datoriile au ajuns la valori uriaşe. Însă sectorul producţiei de energie din România se bazează în continuare în proporţie de 40% pe cărbune, astfel că menţinerea în viaţă a sectorului minier este esenţială, însă doar cu condiţia restructurării.

România are două tipuri de cărbune energetic: lignitul, extras de Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), şi huila, aflată la Compania Naţională a Huilei (CNH).

O nouă strategie

După ce ambele companii au ajuns să nu se mai poată susţine separat, Ministerul Economiei a venit cu ideea unei reforme puternice: contopirea minelor cu termocentralele cărora le livrează cărbunele. Argumentul a fost faptul că puterea financiară a unei companii integrate este mai mare şi astfel se elimină costurile tranzacţiilor dintre furnizorul şi consumatorul de cărbune.

Patru mine de huilă, adică cele viabile din cele şapte care funcţionează în prezent, vor fuziona cu termocentralele Paroşeni şi Mintia Deva din Valea Jiului şi vor forma Complexul Energetic Hunedoara. Societatea Naţională a Lignitului Oltenia se va uni cu actualele complexuri Turceni, Rovinari şi Craiova, în viitorul Complex Energetic Oltenia.

Mai mult, direcţia de specialitate din minister va elabora o strategie a mineritului, care va conţine obiective şi metode de a redresa sectorul, precum şi ce se întâmplă după închiderea minelor neviabile. Noua strategie a mineritului va fi lansată în dezbatere publică în această vară, după cum a anunţat, la finele săptămânii trecute, Mihai Sorin Găman, directorul Direcţiei de Resurse Minerale din Ministerul Economiei.

Reţeta datoriilor istorice

Mineritul românesc s-a degradat puternic din 1989 încoace, din cauza lipsei finanţărilor. În acel an, peste 112.000 de oameni lucrau în minerit. Astăzi, CNH şi SNLO mai au, împreună, doar 20.000 de angajaţi. Începând cu 1996, au fost aprobate 10 hotărâri de guvern pentru închiderea a 550 de mine care nu mai erau viabile economic. Lucrările s-au terminat la 175 dintre acestea, 87 sunt în curs de închidere, iar la 288 de exploatări nu au început încă procedurile.

În ultimii 12 ani, statul a alocat de la buget 230 de milioane de euro pentru închiderea minelor, iar restul lucrărilor vor necesita încă un miliard de euro până în 2017. Problema cea mare mare este, în prezent, la Compania Naţională a Huilei, cel mai mare datornic la stat, cu datorii de 1,2 miliarde de euro. Aceste datorii datează din anii 1993-1994 şi au fost cauzate de politica guvernelor de a ţine sub control preţul energiei pentru populaţie, tarife care nu au crescut odată cu costurile de producţie a cărbunelui. Niciodată subvenţia acordată nu a fost la nivelul necesar.

Primul an când România a extras huilă a fost anul 1852. Sectorul a atins amploarea maximă în anul 1989, iar de atunci activitatea CNH s-a redus cu 70%. În 1989 existau 14 mari exploatări miniere subterane, patru cariere de exploatare, cinci uzine de preparare a cărbunelui şi peste 55.000 de salariaţi. Perimetrele miniere se întindeau pe 163,4 kilometri pătraţi, de unde se extrăgeau 11,9 milioane de tone de cărbune pe an.

Astăzi mai există doar 7 exploatări miniere, o uzină de preparare, o staţie de salvare minieră, 7.690 de salariaţi şi o producţie de 2,1 milioane de tone în 2011. Licenţa de exploatare a CNH expiră în anul 2024. Acum, minele se întind pe doar 47 de kilometri pătraţi.

„Scăderea continuă a personalului nu a fost compensată corespunzător cu investiţii în utilaje, instalaţii şi tehnologii moderne, pentru creşterea corespunzătoare a productivităţii muncii şi asigurarea capacităţilor de producţie", susţine Constantin Jujan, directorul general al companiei.
La revedere, CNH!

Restrângerea activităţii nu se opreşte aici. Planul Ministerului Economiei include închiderea, până la finele anului 2017, a trei mine neviabile: Uricani, Paroşeni şi Petrila, care au împreună 2.200 de angajaţi. Acestea vor mai primi ajutoare de stat până la închidere, procesul fiind aprobat la începutul acestui an de Comisia Europeană.

Restul de patru mine (Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni) vor fuziona în al treilea trimestru al acestui an cu termocentralele Paroşeni şi Mintia Deva. Aşa se va rezolva şi problema datoriilor istorice, care rămân la CNH, iar compania va intra în lichidare cu tot cu datorii.

„Zona Văii Jiului este una monoindustrială şi în prezent o treime din populaţia ocupată lucrează la CNH", spune Jujan. Termocentralele Mintia Deva şi Paroşeni, deşi asigură doar 6% din producţia de electricitate a ţării, sunt foarte importante, pentru că livrează căldură şi apă caldă pentru toată Valea Jiului, adică pentru peste 150.000 de locuitori.

Compania acuză dificultăţi în asigurarea şi menţinerea capacităţii de producţie prevăzută pentru anul în curs, CNH confruntându-se cu o acută lipsă de investiţii pentru dotări, utilaje şi echipamente. Fondurile aflate la dispoziţia companiei sunt doar cele constituite din surse proprii, adică 30,5 milioane de lei, care au fost direcţionate pentru finalizarea unor investiţii de mediu începute anii trecuţi.

30,5 milioane de lei este suma pe care o are la dispoziţie CNH pentru investiţii în anul 2011,  suficientă doar pentru finalizarea unor lucrări obligatorii de mediu. Pentru utilaje şi echipamente nu sunt bani

Lignitul, prima resursă energetică a ţării

Sectorul lignitului a fost ferit de problemele de la huilă, pentru că explotarea este realizată la suprafaţă, nu în subteran, iar costurile sunt mult mai mici. Astfel că tehnologia existentă în prezent în Oltenia este una dintre cele mai performante din Europa.

Anul trecut, care a fost un an secetos, lignitul a fost principala resursă energetică a ţării. Potrivit rapoartelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, în 2011, din lignit s-a produs 34% din energia ţării, în timp ce ponderea energiei hidro, până acum cea mai mare, a fost de doar 26%.

Activitatea de extracţie a lignitului în bazinul minier al Olteniei a început în anul 1957. Până acum s-au extras circa 1,01 miliarde de tone din 74 de perimetre miniere. Din aceste perimetre, 56 s-au închis şi doar 18 mai funcţionează. În 1990 erau 57.324 de angajaţi, iar în prezent, numărul lor a ajuns la 13.055.

Planuri îndrăzneţe

Complexul Energetic Oltenia, care va include SNLO şi actualele complexuri Craiova, Turceni şi Rovinari, va fi înfiinţat la 1 mai 2012, potrivit ultimelor declaraţii ale oficialilor Ministerului Economiei. „Prin consolidarea cifrelor de afaceri ale celor patru companii, va rezulta un miliard de euro, ceea ce ne va permite să asigurăm investiţiile necesare", a precizat Mircea Mezinca, director în cadrul SNLO.

Noile complexuri Oltenia şi Hunedoara au în plan construirea de noi grupuri de producere a energiei: la Rovinari - unul de 500 de MW, la Deva - 600 de MW, iar la Paroşeni - 300 de MW.

Planurile includ privatizarea pachetelor majoritare de acţiuni ale celor două complexuri, însă ministrul Economiei, Lucian Bode, a anunţat că doreşte renegocierea cu FMI a listei de privatizări şi a procentelor de acţiuni care vor fi vândute.

Redevenţele,la loc comanda

În urmă cu trei luni, Guvernul a votat o ordonanţă de urgenţă care majora redevenţele pentru resursele minerale. Ordonanţa nu a fost însă publicată în Monitorul Oficial, urmând să fie rediscutată de Executiv. Potrivit actului normativ, redevenţele pentru cărbune, materiale de construcţii şi ape minerale ar fi urmat să crească de la 4% la 6%.