Minerii lui Condescu vor sa faca afaceri cu terenurile taranilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Minerii lui Marin Condescu ameninta cu ample manifestari sindicale daca autoritatile nu le satisfac doleantele. Liderii Centralei Sindicatelor Miniere din Romania - CSMR - au declarat ca 10.000 de

Minerii lui Marin Condescu ameninta cu ample manifestari sindicale daca autoritatile nu le satisfac doleantele. Liderii Centralei Sindicatelor Miniere din Romania - CSMR - au declarat ca 10.000 de mineri sunt dispusi sa ajunga in Capitala pentru a-si sustine revendicarile. Minerii traiesc prost, lucreaza cu utilaje vechi, vopsite prin firmele-capusa, si imbraca salopete uzate. Dar dincolo de aceste probleme reale ale angajatilor din minerit, liderii CSMR au propriile interese. Printre ele, cel putin doua sar in ochi - cresterea alocatiilor pana la 100 euro pe metru patrat pentru terenurile gospodarilor expropriati si continuarea contractelor dupa 1 ianuarie 2006 pentru firmele de prestari de servicii ce apartin sindicatelor. Minerii lui Condescu se vor bate pentru cresterea alocatiilor date de la bugetul de stat pentru achizitionarea terenurilor si padurilor de la proprietarii particulari, in vederea dezvoltarii carierelor de lignit. "Autoritatile nu au un program de expropriere in Bazinul Olteniei pentru carierele de carbune. Toate se afla pe terenurile si padurile oamenilor. In tarile civilizate, expropriatii pentru interese nationale au anumite facilitati din partea guvernelor. De aceea, ii vom cere Guvernului Romaniei sa creasca alocatiile bugetare pentru exproprieri. In bugetele de venituri si cheltuieli ale SN Lignitul Oltenia si complexurilor energetice sunt prevazute fonduri insuficiente pentru astfel de achizitii. Aceasta deoarece proprietarii au invatat sa negocieze si au ajuns sa ceara si 100 euro pe metru patrat. Fara ajutorul statului, pentru acest nivel de cerere, SNLO si centrele energetice nu au bani. Insumate, cheltuielile cu achizitionarea de terenuri se ridica la mii de miliarde lei", ne-a declarat Viorel Temelescu, lider in Centrala Sindicatelor Miniere din Romania. Vizavi de acest subiect, Ionel Mantog, secretar de stat in Ministerul Economiei si Comertului, sustine ca ministrul a dat prin ordin o procedura unica de achizitionare a terenurilor fiind valabila pentru toate cele patru unitati. "Aceasta procedura unica nu le va permite negocierea cu expropriatii", declara Mantog.
Contractele pentru servicii, in disputa sindicala
O alta revendicare a CSMR este continuarea contractelor de servicii pe langa marile centrale miniere pentru firmele la care patronii sunt sindicatele. Acestor firme urmeaza sa li se sisteze finantarea, incepand cu 1 ianuarie 2006. In arena intereselor vor intra de la acea data si firmele administratiilor centralelor miniere. Sindicatele sustin ca firmele sindicale dau de lucru disponibilizatilor, pe cand cele ale administratiilor nu includ nici un fost miner. Toate aceste firme isi disputa o banoasa activitate de servicii - curatenie, paza, vestiare, cantina si aprovizionare - care implica sume importante si mari interese.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite