Miliardarul american Jim Rogers pariază în 2012 pe euro şi pe francul elveţian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscutul investitor american Jim Rogers spune că euro şi francii elveţieni sunt cele mai bune investiţii pentru acest an. În noiembrie 2011 el recomanda cumpărarea de euro!  Valoarea monedei unice a scăzut însă puternic de atunci. Dar asta nu-l sperie pe Jim Rogers, care declară că intenţionează să-şi majoreze expunerea pe moneda europeană.

Miliardarul american Jim Rogers, asociat al lui George Soros în celebrul fond de investiţii Quantum Fund, şi administratorul fondului de investiţii Rogers International Commodities Index, mizează pe aprecierea euro ca urmare a stopării politicilor de ”printare de bani” la care Banca Centrală Europeană a fost nevoită să apeleze pentru a susţine pieţele obligaţiunilor suverane europene.  „Cred că Angela Merkel&Co. va întreprinde ceva pentru a ne face să ne simţim mai bine”, a spus Jim Rogers, citat de CNBS. El consideră că apelurile repetate făcute de către unii politicienii europeni către Banca Centrală Europeană, de a continua achiziţionarea de acţiuni ale statelor îndatorate ar constitui „o greşeală oribilă” şi susţine că pieţele îşi vor pierde răbdarea în cursul acestui an: „Pieţele vor spune: «Ne-a ajuns, treaba asta e ieftină şi proastă, noi nu ne mai jucăm!»”. 

Previziuni întunecate pentru economia europeană, optimism pentru francul elveţian

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a pune la punct detaliile ultimelor propuneri ce privesc zona euro. Rogers speră ca Germania să îşi manifeste din nou, dar mai răspicat „îndelungata aversiune” faţă de achiziţionarea de acţiuni ale statelor îndatorate. „Toată lumea din nordul Europei ştie că nu mai vrea să plătească pentru portughezi şi greci”, spune Rogers. Astfel că, în opinia acestuia, renunţarea la politica injecţiilor masive de bani în pieţe, ar elimina riscurile induse în piaţă de printarea de bani fără măsură, şi asta ar conduce la aprecierea monedei unice.

În urma nenumăratelor întâlniri fără rezultate concret, purtate de politicienii europeni, se poate trage concluzia că 2012 ar putea fi încă un an dificil pentru Europa. Miliardarul consideră că francul elveţian va deveni cel mai sigur refugiu pentru investitorii de pe pieţele monetare, pe măsură ce dolarul american şi yenul vor începe să se clatine. Rogers crede că încercările Băncii Centrale a Elveţiei de a proteja exporturile prin oprirea aprecierii valorii monedei naţionale la pragul de 1.20 euro, vor eşua: „Din experienţă ştiu că pieţele au mai mulţi bani decât orice bancă centrală” şi-a argumentat acesta poziţia, potrivit aceluiaşi post de televiziune.


Anul electoral va determina guvernele să ia măsuri pentru a da impresia stabilităţii

image

Rogers crede că anii 2013-2014 „va vor fi o groaznică mahmureală” după un 2012 ce fi relativ bun – doar pentru că va fi un an electoral, iar guvernele vor fi nevoite să ia măsuri prin care să dea impresia stabilităţii, prin manipularea pieţelor. Preşedintele SUA, Barack Obama, şi preşedintele Franţei, Sarkozy, sunt doar doi dintre liderii politici importanţi implicaţi în alegeri în acest an. „Vom fi martori la multe convulsii ale pieţelor fiindcă multe guverne vor căuta mulţi bani şi vor tipări mulţi bani. Poate Americă să adauge la bilanţ o datorie enormă şi să continue să tipărească bani cu nemiluita? Eu nu cred” a mai spus Rogers.

Rogers este în prezent expus pe economiile Asiatice, având deţineri în yeni japonezi şi renminbi chinezeşti, iar planurile sale de investiţii prevăd majorarea expunerii pe monedă chinezească.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite