Mihăileşti - Giurgiu, oraşul cu şomaj zero

Edilii orăşelului de pe şoseaua Alexandriei susţin că investiţiile numeroase din ultimii ani au făcut ca toţi localnicii să aibă un loc de muncă După 1990, o serie de localităţi

Edilii orăşelului de pe şoseaua Alexandriei susţin că investiţiile numeroase din ultimii ani au făcut ca toţi localnicii să aibă un loc de muncă

După 1990, o serie de localităţi învecinate cu marile metropole au cunoscut o dezvoltare accentuată. În timp, acestea au devenit adevărate motoare de dezvoltare economică în regiune, mai ales pe segmentul imobiliar. Încet, încet, însă oraşele-satelit au atras şi investiţii semnificative în domeniul industrial şi al serviciilor. Un exemplu concret în acest sens este Mihăileşti-Giurgiu unde au fost construite fabrici, cartiere rezidenţiale şi hoteluri.

Mihăileşti este un orăşel din judeţul Giurgiu cu peste 8.000 de locuitori. A fost comună până în 1987, când a fost decretat peste noapte oraş. N-ai zice, dacă îl vezi. Are câteva blocuri, care nu sunt poziţionate la drumul european, ci undeva prin spate. Mai bine, pentru că acele blocuri, cu coteţe construite lângă ele şi hambare, cu găini şi câini vagabonzi şi acoperişuri de ţiglă care stau să cadă, amestecate cu cele de tablă galvanizată care acoperă numai un apartament de la etajul patru... nu fac cinste locului.

Ca să intri în oraş, treci peste un lac imens. Barajul de la Mihăileşti, construit pe râul Argeş, singura construcţie finalizată din proiectul canal Dunăre-Bucureşti. Pentru această lucrare, Ceauşescu a dat ordin ca două sate să fie rase de pe suprafaţa pământului. 240 de gospodării, care aparţineau comunei Mihăileşti de pe atunci, au primit ordin de sus să dispară. Cimitirele satelor Buda şi Ordoreanu au fost strămutate. "A fost plângerea şi scrâşnirea dinţilor", povesteşte un localnic care a avut casa în lac.

Poate că am fi trecut mai în viteză prin Mihăileşti dacă nu am fi văzut atât de multe businessuri la marginea şoselei. Uite, un hotel, încă unul, şi un hostel. Restaurante, coafor, frizerie, salon de masaj, materiale de construcţii, două bănci, piaţă, supermarket, fabrică, fabrică, fabrică, stop. Ne-am hotărât să le luăm la rând.

De la tehnician la Avicola la patron de hoteluri

Hotel nou-nouţ, vopsit cu roşu, geamuri de termopan care imită lemnul, de bun-gust, înăuntru câţiva clienţi. Întrebăm la bar de patron, iar acesta apare dintr-un separeu.

"Sunt sclavul angajaţilor mei", îşi începe Bebe Dobre discursul, referindu-se la programul infernal pe care îl are la restaurant. "Am început cu o sifonărie, aşa am făcut primii bani. Apoi, am fost şi prin străinătate cu "marfă", ca tot românul, iar de acolo m-am întors cu conceptul de non-stop. Râdeau vecinii de mine şi îmi spuneau că nu am bani să plătesc un paznic, însă eu vindeam mai mult noaptea decât ziua. Aşa m-am ridicat, am făcut primul hotel cu restaurant, iar acum l-am făcut şi pe al doilea", îmi povesteşte pe scurt viaţa lui Bebe Dobre. Un perete al restaurantului este din sticlă şi are vedere la lac, iar patronul speră că într-o zi va exista şi o faleză pe malul lacului, unde să monteze o terasă.

"Am intrat în afaceri cu banii de pe o Dacie, vreo 70.000 de lei, iar astăzi am o cifră de afaceri de 100.000 de euro", conchide afaceristul. Singura problemă cu care se confruntă în afacerile pe care le desfăşoară ţin de lipsa personalului calificat. "Chiar acum mă duc să văd, că au venit două fete. Vin, stau puţin, te fură şi când ai nevoie mai mare de ei, pleacă. Eu le dau salarii şi de 900, şi de 1.000 de lei, mai mult decât le oferă oricine de-aici din oraş, şi ei tot pleacă", se plânge Bebe Dobre.

Practic, pe marginea drumului european E70, toate afacerile merg de minune. Sunt clienţi de tranzit, dar şi oameni de afaceri care stau câte 3-4 zile la Mihăileşti.

Edilii erau ocupaţi cu campania electorală, însă până la urmă îl găsim pe viceprimar. Îl cheamă Mihai Dobre. Patronul Bebe spune că e coincidenţă de nume, vicele recunoaşte însă că sunt neamuri.... îndepărtate.

"Ne-au invadat turcii, irakienii, libanezii şi alte popoare"

"Oraşul s-a dezvoltat datorită Avicola", spune viceprimarul Dobre. "Majoritatea localnicilor lucrau la ferma de pui, înainte de "90, iar marele nostru noroc e că după ce n-au mai funcţionat, au venit alţi investitori. S-au privatizat toate şi au apărut locurile de muncă, iar astăzi şomajul la noi este zero", susţine Dobre. IAS-ul şi Avicola au fost preluate de o serie de investitori care au transformat vechile hale în secţii de producţie.

Astăzi, în aceste hale se construiesc căzi de baie, uşi metalice sau de lemn, funcţionează o fabrică de încălţăminte, una de pâine şi foarte multe depozite de materiale de construcţii. "Păi, investitorii sunt irakieni, turci, libanezi, italieni şi alte naţii. Nu cred că există vreo localitate în judeţ unde toţi cei care vor să lucreze să aibă un loc de muncă", se mândreşte viceprimarul.

"Preţul terenului intravilan se păstrează la un nivel mediu, de circa 20-22 de euro pe metru pătrat. Acest lucru, infrastructura finalizată în proporţie de 90% şi poziţionarea strategică a oraşului Mihăileşti au atras investitori în zonă". Într-adevăr, am stat de vorbă cu câţiva comercianţi din centru care erau mulţumiţi de starea oraşului în care locuiesc. "Numai puturoşii nu au loc de muncă", spune Ioana, gestionară la o florărie. Mihăileştiul nu oferă locuri de muncă numai pentru cetăţenii săi, ci şi pentru comunele învecinate, potrivit unor angajatori.

Fabrică de pâine pusă pe picioare din fier vechi

Paul Măciucă a venit acum 4 ani în Mihăileşti. "Şi tu ai crezut că e oraş? Şi eu am crezut la fel, însă e numai cu numele", îmi spune zâmbind Paul. A pus pe picioare o afacere cu pâine, la sugestia unui prieten cu relaţii sus-puse. "De ce pâine? Pentru că suntem un popor sărac, care mănâncă multă pâine, şi suntem guvernaţi prost", consideră Paul.

Înainte de a veni la Mihăileşti a fost avocat, ba chiar a reprezentat firme puternice, cu foarte mulţi bani, după cum spune el, pentru ca la un moment dat să aleagă mediul de afaceri. A creat peste 100 de locuri de muncă şi a reuşit să îşi amortizeze investiţia într-un timp foarte scurt. "Am cumpărat cuptoarele de la fier vechi, deci la preţul de 1.000 de lei pe kilogram. Le-am retehnologizat şi le-am pus în funcţiune cu o investiţie de numai 60.000 de euro, economisind astfel aproape 1 milion de euro", spune Paul.

Apoi, am eficientizat căldura pe care o elimină coşul cuptorului. Acolo sunt circa 240 de grade Celsius, iar cu ajutorul unei tehnologii cât se poate de simplă, căldura eliminată o refolosesc pentru funcţionarea a 4 centrale murale. Astfel, am căldură şi apă caldă menajeră gratis", explică patronul fabricii de pâine. Fabrica are o capacitate de 40.000-45.000 de pâini pe zi şi urmează să producă şi chifle speciale pentru hoteluri, restaurante şi cafenele.

Mihăileşti în cifre

Oraş din 1987, Mihăileştiul are un număr de 8.700 de locuitori. Majoritatea persoanelor apte de muncă au un serviciu, fie în oraş, fie în Bucureşti, care e situat la câţiva kilometri.

Bugetul local este de aproximativ 74 de miliarde de lei vechi, din care 72 de miliarde reprezintă veniturile proprii.

Lacul de acumulare din Mihăileşti are 1.000 de hectare, din care 600 de hectare se află pe teritoriul administrativ al oraşului. În momentul de faţă, lacul este concesionat firmei Lody Marcelini Impex SRL, o societate din Bucureşti care a avut un profit net pe 2006 de 4.000 de lei.

Oraşul se dezvoltă rapid, mediul investiţional de aici fiind foarte bine reprezentat în toate domeniile. Salariul mediu în oraş depăşeşte 1.200 de lei, iar cel minim nu coboară sub 700 de lei. Dezvoltarea cartierelor rezidenţiale au adus bani mulţi la bugetul local, numai la ora actuală existând trei investitori care construiesc pe o suprafaţă ce depăşeşte 150 de hectare.