Michael, primul parastas global

În era media, fiecare generaţie are înmormântările sale.

Peste două milioane de români au participat miercuri seară la cel mai mare parastas din istorie. Puteai auzi oameni pe stradă în Bucureşti grăbindu-se ca în serile marilor meciuri ale naţionalei de fotbal: „Mă duc la Costel, ne-a invitat la înmomântarea lui Michael“.

Ceremonia de la Staples Center din Los Angeles a adunat în faţa televizoarelor sau a ecranelor-gigant instalate în toate metropolele lumii peste un miliard de oameni. Televiziuni comerciale care nu şi-au mai eludat grila de programe de la 11 septembrie au transmis în direct ore în şir, la concurenţă cu posturile de ştiri.

Momentul în care planeta s-a făcut dintr-odată atât de mică a fost pregătit două săptămâni. Da, au fost mai multe ediţii speciale ale marilor ziare şi reviste. Am înregistrat mai multe ore de emisie la TV. Dar nu asta a făcut diferenţa în comparaţie cu un alt moment similar, ceremonia funerară a prinţesei Diana, de acum 12 ani. Unda de compasiune, radiaţia universală de curiozitate au fost alimentate de internet. Ceea ce nu se putea petrece în 1997, când Google abia se năştea într-o cameră de cămin a Universităţii Stanford, iar fondatorii YouTube erau încă şcolari.

Fascinanta putere a mass-mediei a globalizat emoţia. Trăim azi, simultan şi cu aceeaşi intensitate, în cele 250 de limbi ale planetei Wikipedia, fiecare durere, fiecare bucurie la câteva secunde după eveniment. Bătăile inimii nu ne mai sunt dictate nici din proximitate, nici din încărcătura reală a evenimentelor. Mai mult de două săptămâni, întreaga lume civilizată a comentat şi a deplâns catastrofa aeriană Air France din Atlantic. În tot timpul ăsta au murit mii de oameni în accidente rutiere, alte câteva mii - în războaie absurde. Pe ei i-au plâns doar rudele. Pentru că n-au putut produce o ştire globală, precum cele 250 de victime din Airbusul francez.

În era media, fiecare generaţie are înmormântările sale. Părinţii noştri povestesc despre lacrimile smulse de propagandă la moartea lui Stalin, de imaginile de la catafalcul Mariei Tănase, de batistele ignoranţei la căpătâiul lui Gheorghiu-Dej. Noi vom descrie nepoţilor imaginile smulse de elicopterul Canal 31 la moartea lui Corneliu Coposu, în noiembrie 1995, ultima mare repetiţie cu public pentru viitorul fenomen media Pro TV.

Ştirea că s-a prăpădit Regele Ludovic al XIV-lea a ajuns în România după câteva sute de ani. Acum am primit SMS-ul despre decesul lui Michael Jackson la ora două noaptea, pe când paramedicii încă desfăşurau manevre de resuscitare. Cât vom mai rezista acestor şocuri de emoţie? Până unde ne va încerca tehnologia capacitatea de a ne înduioşa, de a ne speria sau de a deveni euforici? Imaginaţi-vă înmormântarea unui star universal peste 30-40 de ani, atunci când televiziunea tridimensională ne va purta direct, fiziceşte, lângă trupul neînsufleţit.