"Mi-am dorit să vând tot şi să mă sinucid"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalul suspect al crimei de la casa de amanet din luna iunie a scris un jurnal despre "greşelile" la care a avut timp să "reflecteze" cât a fugit de poliţie Alexandru Rabacu a fost

Principalul suspect al crimei de la casa de amanet din luna iunie a scris un jurnal despre "greşelile" la care a avut timp să "reflecteze" cât a fugit de poliţie

Alexandru Rabacu a fost reţinut ieri în apropierea localităţii brăilene I.C. Brătianu. El va fi prezentat astăzi judecătorilor cu propunerea de arestare pentru 29 de zile.

Adolescentul a fost capturat într-un "sălaş" de boschetari, pe care şi-l amenajase pe malul tulcean al Dunării, în apropiere de localitatea I.C. Brătianu. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei gălăţene, Alexandru Rabacu (18 ani), a fost prins de Poliţia de Frontieră Tulcea, care fusese angrenată de criminalişti în operaţiunea de căutare.

"La faţa locului, individul îşi amenajase un fel de cort, unde avea mai multe produse cumpărate dintr-un hipermarket gălăţean. În momentul în care a fost reţinut, citea ziarele. Nu a opus rezistenţă", a declarat Cristina Stoian.

"Nu cred în Dumnezeu"

Poliţiştii au găsit şi un jurnal al tânărului în care acesta povesteşte ultimele luni din viaţa sa. "În tot acest timp, o lună de când mă caută poliţia şi două luni de când am plecat din Bujoru, am avut o singură dorinţă: să pot da timpul înapoi. Dar cum eu nu cred nici în Dumnezeu, nici în altcineva, cine să mi-o îndeplinească?", scria tânărul.

De asemenea, el a pomenit care îi erau planurile după ce a aflat că tatăl său i-a lăsat moştenire un apartament. "Imediat ce a murit tata şi am aflat că sunt unicul lui moştenitor nu mi-am dorit decât un singur lucru: să fac 18 ani, să vând tot ce pot, să îmi satisfac toate dorinţele şi să mă sinucid. Până acum ceva vreme mi se părea că lucrurile merg aşa cum am plănuit, dar mi-am dat seama că se putea şi altfel, puteam să fiu fericit încă mult timp dacă nu făceam anumite greşeli", mai spune el.

Singura remuşcare pe care o are nu este faţă de părinţi, ci faţă de nişte rude apropiate: "Vreau să îmi cer scuze mătuşii şi verişoarelor mele pe care le-am minţit şi le-am trădat încrederea doar de teama de a nu fi înţeles situaţia în care mă aflam".

Singur de patru ani

Suspectul este fiul unui fost poliţist, care a murit în urmă cu patru ani din cauza unei boli incurabile. Părinţii săi au divorţat în urmă cu zece ani la cererea femeii, care a acuzat comportamentul abuziv al soţului. La proces, martorii au declarat că femeia şi băiatul erau bătuţi cu sălbăticie de tată. De la vârsta de opt ani, băiatul a rămas în grija mamei, însă din 2004 aceasta a plecat la muncă în Italia, iar Alexandru a rămas singur.

În urmă cu trei luni, tânărul a vândut apartamentul din Galaţi contra sumei de 30.000 de euro şi s-a mutat la o bunică din localitatea Târgu Bujor.

Propunere de arestare

Rabacu a fost prezentat ieri judecătorilor de la Tribunalul Galaţi, în vederea emiterii unui mandat de arestare preventivă.

Din cauza lipsei de procedură nu s-a putut lua o decizie, aşa că el este în stare de reţinere până azi la ora 11.00. Poliţiştii îl vor prezenta Tribunalului din nou, astăzi, cu propunerea de arestare pentru 29 de zile.

Crima de la casa de amanet

Alexandu Ionuţ Rabacu (foto) este acuzat că în luna iunie a acestui an a ucis-o cu 14 lovituri de cuţit pe casiera unei case de amanet din Galaţi. Mirela Streşnă avea 25 de ani şi era însărcinată. El a lăsat un bilet scris cu rujul victimei: "Dacă nu aveaţi seif, nu făceam asta".

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite