Adevarul.ro

În ultimele zile vorbim mereu despre specialişti. Nu cumva este vorba despre oameni cu viziune, indiferent unde i-am găsi?

Unii îl aşteaptă să cadă, alţii îl aşteaptă să vină. Unii încă îl caută, ceilalţi îl adulează. Primii, atunci când cred că l-au găsit, sunt blocaţi de prevederi constituţionale interpretate inflexibil şi brutal. Ultimii, orice i-ai întreba, vorbesc despre castravete şi guvernează ţara, fiecare călare pe doi cai. Ministrul Economiei a devenit ministrul economiei sănătoase, de parcă i-ar fi trebuit mijloacele să o pună la terapie intensivă. Ministrul Justiţiei trage apa după propriile gunoaie, pentru că e acum şi ministru de Externe.

Ţara e un deltaplan pe pilot automat. Între timp, leul răcneşte: n-o să avem bani de salarii şi pensii! Trebuie să ne respectăm obligaţiile internaţionale! Ar trebui să fim înfricoşaţi şi să nu ne întrebăm de ce am ajuns aici. Să nu vedem că buba s-a spart. Criza administrativă, în care ne zbatem de 20 de ani, s-a transformat în criză politică gravă şi ele amândouă sunt cauza crizei economice. Evoluţia a fost grăbită de criza globală. Cauza e însă în noi. De la o creştere economică de peste 8% am căzut din pod la -8. Pentru moment. Nici acum nu e prea târziu să ne punem câteva întrebări.  Aveam nevoie de FMI? Sunt necesare toate condiţionările impuse de instituţia internaţională sau doar o parte din ele? Am fi avut sau mai avem încă resursele pentru a ne descurca singuri? Prostia de a ne fi împrumutat dement, înainte de restructurare, poate fi reparată? Nu este oare timpul resursa cea mai importantă şi tocmai o risipim în discuţii politicianiste?

În ultimele zile vorbim mereu despre specialişti. Nu cumva este vorba despre oameni cu viziune, indiferent unde i-am găsi? Vorbim despre tehnocraţi, fără să ne întrebăm ce vor fi fiind aceia. Nu este vorba nici despre titluri academice, nici despre experienţe prin organisme birocratice. Nu măsurile tehnice ne salvează de la dezastru, ci viziunea cărora ele le sunt subsumate. Rezultatele palpabile, succesul unor iniţiative, construcţia lăsată în urmă sunt singurele ce pot măsura puterea liderilor adevăraţi. Odată recunoscuţi de o majoritate, ei trebuie lăsaţi să-şi facă treaba. Este esenţa democraţiei. Este dovada unei minime raţionalităţi. Încăpăţânarea meschină de a-i împiedica este plătită de noi toţi. Deocamdată, noi ne încurcăm în detalii. Încercăm să mobilăm instituţiile cu oameni, şi nu să remodelăm instituţiile într-o arhitectură conformă cu nevoile oamenilor. Aşa am dovedi că ne putem ajuta singuri. Ne-am creşte credibilitatea, condiţie esenţială pentru supravieţuire. 

Acum câteva luni, pe la începutul verii, am pus pe un site, www.masuri-anticriza.ro, zece măsuri pe care eu le cred urgente pentru a ne reveni din marasmul în care am intrat. Unele sunt punctuale, posibil a fi adoptate pe termen scurt, altele, politici pe termen lung, capabile să ducă spre prosperitate. Ele ţin de o ideologie. Nu putem fi toţi de acord cu ea. Am avut bucuria să constat că ideile sunt comentate cu seriozitate de tot felul de oameni, fie că le împărtăşeau ori nu.

Există mulţi anonimi care adună competenţa şi deschiderea intelectuală ce rareori răzbat prin zarva publică.  Aceasta e dovada că avem resurse, că ne putem descurca singuri. De fapt, chiar şi pretextul discuţiei, cele zece măsuri anticriză, este o pledoarie pentru a ne folosi propriile forţe. Întotdeauna m-am declarat împotriva acordului cu FMI, împotriva înrobirii ţării către o instituţie îmbătrânită şi ineficientă. După ce am avut inconştienţa de a ne împrumuta, iată că acum ni se propune cacealmaua unui Mesia contabil, provenit din cea mai înaltă şcoală a imbecilismului financiar. Adio discuţiilor despre acceptarea temporară a dezechilibrelor şi deficitelor pentru a stimula creşterea. Ne asumăm „stabilizarea macroeconomică“. Profetul şi-a definit misiunea din primele fraze publice rostite. Salvăm economia prin moarte clinică şi sărăcire şi mai gravă pe termen lung. Demagogii populişti sunt o pacoste. Dublaţi de contabili, devin o catastrofă.