Merkel cere reducerea cu 50% a datoriilor Greciei către creditorii privaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, miercuri, într-un discurs în Parlamentul de la Berlin că liderii europeni ar trebui să se pună de acord asupra unui plan care ar presupune tăierea cu 50% a datoriilor Greciei către deţinătorii privaţi de obligaţiuni.

În discursul susţinut în Parlament cu scurt timp înaintea unui vot pentru creşterea capacităţii financiare a Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară, cancelarul a promis să susţină la summit-ul european soluţii sustenabile pe termen lung.

"Vom face tot ce putem pentru a pune din nou Grecia pe picioare cât mai cuirând posibil. Doar o reducere a datoriei nu va rezolva problemele Greciei, trebuie încă implementate reforme structurale. Scopul reuniunii din această seară trebuie să fie un rezultat care să asigure că Grecia va avea, până în 2020, o datorie publică raportată la PIB de 120%", a spus Merkel, citată de agenţia de presă Reuters. Cancelarul a avertizat că statul elen ar avea nevoie de susţinerea Uniunii Europene pentru o perioadă mai lungă şi că nu se întrevăd soluţii care să funcţioneze peste noapte.

Potrivit scenariului de sustenabilitate propus de experţii UE, FMI şi BCE, valoarea obligaţiunilor elene deţinute de investitori privaţi ar trebui tăiată cu 50%. Liderii europeni au convenit în luna iulie asupra celui de-al doilea acord de finanţare externă pentru Grecia, de 109 miliarde euro, care a inclus o contribuţie din partea creditorilor privaţi. Participarea băncilor şi companiilor de asigurări presupunea reducerea cu 21% a valorii obligaţiunilor Greciei cu maturitatea până în 2020.

Merkel, în încercarea de a convinge germanii de nevoia susţinerii partenerilor îndatoraţi din zona euro, a avertizat că se află în joc chiar soarta Uniunii Europene. "Lumea întregă priveşte Germania şi Europa să vadă dacă suntem caşpabili şi pregătiţi să ne asumăm responsabilitatea. Dacă euro se prăbuşeşte, se prăbuşeşte Europa. Aşa ceva nu trebuie să se întâmple. Avem o datorie istorică", a spus Merkel.

Merkel şi-a asigurat sprijin suficient în Parlament pentru a câştiga votul, care îi va oferi mandat să negocieze la summit. Chiar dacă Merkel se confruntă cu o revoltă a unor parlamentari din coaliţia de guvernare, votul va fi aproape sigur pozitiv, după ce guvernul a convenit propunerile cu partidele din opoziţie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite