Megainvestiţie: Chinezii bagă UN MILIARD DE DOLARI într-un grup energetic la Rovinari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania China Huadian Engineering Co. este câştigătoarea licitaţiei pentru construirea noului grup energetic de minimum 500 MW de la Rovinari. Compania chineză va investi peste 1 miliard de dolari pentru realizarea acestei lucrări, anunţă Ministerul Economiei.

„Pe 23 iulie a.c., echipa tehnică a companiei chineze a efectuat o vizită la Rovinari pentru a strânge date tehnice, urmând ca la finalizarea acestui proces să fie constituită compania de proiect care va realiza efectiv grupul energetic. Această investiţie va contribui în mod direct la crearea, într-una dintre cele mai defavorizate zone, a peste 500 de noi locuri de muncă. Acestora li se adaugă un număr mare de locuri de muncă rezultate din dezvoltarea activităţilor economice indirecte, conexe şi din industria pe orizontală“, se arată într-un communicat al ministerului.

Cine este investitorul

China Huadian Engineering Co. este una din primele cinci companii de stat din China din domeniul energetic, atât pe componenta de producţie, cât şi pe cea de construcţie. Până în prezent a realizat un număr de 212 centrale electrice în China, Indonezia, Malaezia, Cambodgia, având lucrări în desfăşurare şi în Turcia.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite