Medvedev, iar sub papuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între învăţăturile lui Putin şi ambiţiile Primei Doamne. Cum se ştia de anul trecut, la alegerile din Rusia a ieşit victorios Dmitri Medvedev. Gurile rele spun că el va fi între

Între învăţăturile lui Putin şi ambiţiile Primei Doamne.

Cum se ştia de anul trecut, la alegerile din Rusia a ieşit victorios Dmitri Medvedev. Gurile rele spun că el va fi între ciocan şi nicovală, adică între Vladimir Putin şi Svetlana Medvedeva, ambiţioasa Primă Doamnă a Rusiei.

Planul lui Putin de a-l împinge pe acolitul său, Dmitri Medvedev, pe scaunul prezidenţial a reuşit. Nu-i vorbă, nici n-a trebuit să tragă sforile prea tare, din moment ce contracandidaţii - numiţi de presa rusă "comunistul obosit" Ghennadi Ziuganov, "ultranaţionalistul expirat" Vladimir Jirinovski şi "democratul cu alură de poet" Andrei Bogdanov - au avut un nivel extrem de scăzut de prezentare. Fostul premier Mihail Kasianov, de care Putin scăpase la vremea lui demiţând tot guvernul, poate ar fi avut şanse dacă nu i-ar fi fost invalidate 13% din semnăturile necesare depunerii candidaturii la preşedinţie.


Rapoartele observatorilor străini au consemnat că în campanie şi la vot nu s-a acordat spaţiu echitabil pentru toţi candidaţii, că au fost presiuni asupra profesorilor, militarilor şi poliţiştilor să-l voteze pe Medvedev, au fost semnalate fraude electorale, nu s-au acordat vize multor ziarişti străini, iar observatorilor europeni li s-a limitat la maximum libertatea de mişcare! Democraţia "originală" afişată de autorităţile ruseşti a suferit o grea lovitură de imagine! Se pot contesta chiar şi incredibilele 82 de procente de încredere acordate de populaţie lui Putin, după cum a arătat un sondaj de opinie. La ce bun? Cert e că, într-un fel sau altul, "charisma" lui Putin s-a răsfrânt, mai mult decât suficient, asupra lui Medvedev. Cu alte cuvinte, poporul l-a votat tot pe Putin, despre care atât în Rusia, cât şi în afară se crede că va fi motorul noii guvernări.


Medvedev? Poate doar o simplă "curea de transmisie". Asta e! Unii spun că alegerile au constituit o farsă uriaşă, alţii că Medvedev este primul preşedinte ales democratic în Rusia, deşi ar cam fi al treilea. Cică Elţîn s-a impus cu tancurile, Putin a fost impus de Elţîn, iar Medvedev e singurul care vine din civilie, chiar dacă e susţinut de Putin. Problema tuturor e acum cine va conduce Rusia.

Putin, din funcţia de premier, cu Medvedev ca "decor"? Sau Medvedev va căpăta pe parcurs mai multă autonomie, sprijinit de soţia sa, Svetlana, despre care se spune că îşi va exercita drepturile de Primă Doamnă a Rusiei. S-a pregătit intens pentru acest rol, ceea ce demonstrează că nu are de gând să stea în umbră, ca predecesoarele.

Fosta regină a frumuseţii l-a lecuit pe Dima de demonii rockului

Pe 23 februarie, de ziua Apărării Patriei, fostă zi a Armatei Roşii, Medvedev s-a pozat cu Divizia de Motorizate Tamanskaia. Cea care a rămas în istorie din 1993, când de pe tancurile ei s-a tras în clădirea parlamentului, asigurând guvernarea preşedintelui ales Boris Elţîn.

Mesajul părea clar în spiritul lui Putin: aleşii sau desemnaţii sunt decişi să păstreze puterea cu care i-a învestit poporul. Numai că Medvedev a vorbit despre necesitatea respectării libertăţilor cetăţeneşti, principiu care, spune opoziţia rusă, nu a fost şi nu este pe agenda lui Putin, prea spion ca să nu ştie că omul, dacă e lăsat să aleagă liber, în politică sau în afaceri, alege... prost!


Analiştii politici occidentali cred că cei doi "preşedinţi" ai Rusiei nu se vor călca pe coadă. Se pare că şi-au împărţit deja responsabilităţile: Medvedev va decide în problemele domestice. A anunţat reforma sistemului de sănătate, construirea de şcoli şi locuinţe, încurajarea investitorilor şi schimbarea sistemului de taxe. Putin va decide asupra politicii externe şi a eventualelor clenciuri militare.

Nici analiştii ruşi nu cred că Medvedev se va transforma într-un lider desprins de "poala" lui Putin. Strategiile pe termen lung nu pot fi aplicate decât dacă succesiunea preşedinţilor nu afectează viziunea generală asupra guvernării. Sau, cum a spus Boris Kagarlitski, directorul Institutului pentru Studii privind Globalizarea şi Mişcările Sociale, "caracterele se mai schimbă, dar asta nu schimbă interesele naţiunii". "Nu vom forţa pe nimeni să iubească Rusia, dar nu vom îngădui nimănui să-i facă rău", a subliniat şi Medvedev la întrunirea mai-marilor economiei mondiale de la Davos, în 2007, arătând clar care va fi "linia".


Love story à la russe


Dmitri Medvedev s-a născut pe 14 septembrie 1965, în suburbia proletară Kupcino a Leningradului (Sankt-Petersburg). Părinţii săi erau însă profesori universitari, Anatoli - la Institulul de Tehnologie, iar Iulia, la Institutul Gertsen. Şi-a întâlnit viitoarea soţie, Svetlana, când avea doar 7 ani, în şcoala primară nr. 305. În decembrie 2007, la intrarea în şcoală a fost afişată o fotografie a lui Dmitri Medvedev sub care scria: "Elevii şi profesorii îi doresc lui Dmitri Medvedev succes în alegerile prezidenţiale".

O altă poză tronează acum la panoul de onoare alături de un portret al lui Puşkin. Elevul Dima era iubit de profesori, care şi-l amintesc ca fiind briliant. De altfel, ştia să scrie şi să citească de când se înscrisese în clasa întâi. Mai târziu, se arătase interesat de cărţi, muzică şi... cursurile de politică. În 1987, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Sankt-Petersburg. Şi Universitatea se poate lăuda acum că l-a avut printre studenţii care au ajuns în vârful puterii alături de revoluţionarul Alexander Kerenski, al doilea premier al Guvernului Revoluţionar Provizoriu, Lenin şi Vladimir Putin.

E adevărat, unii profesori universitari şi-l amintesc pe "tânărul din Kupcino" ca fiind destul de impertinent, dar inteligent şi "bine articulat". Totuşi, un "blatnoi", adică un student care a avut pile sau, mai academic, relaţii sus puse, pentru că Universitatea din Sankt-Petersburg era considerată de elită, nu pentru cei din suburbii, indiferent de starea lor socială. Intrat ca laborant la catedra de chimie, şi-a luat cursuri serale la Facultatea de Drept, apoi a reuşit să treacă la cursurile de zi, remarcându-se prin rezultatele sale. În anul II, a câştigat şi un premiu pentru o prezentare pe tema "Mecanismul economic şi dezvoltarea socialismului". Medvedev s-a distins şi la culesul cartofilor, fiind numit şef de brigadă în timpul practicii studenţeşti după modelul comunist. Ce vremuri!


"Băiatul de lift" şi "Vulpoiul siberian"


A fost simpatizat de colegi şi, după absolvire, când unul a ajuns pe la Curtea Supremă, altul pe la Procuratura Generală, încă unul la Gazprom şi alţii în... KGB, a avut referinţe bune pentru posturi importante, care l-au propulsat în lumea afacerilor.

Acest cerc de prieteni a făcut avere din afaceri cu cherestea, hârtie şi celuloză, gaze naturale. Cineva, acolo, "sus", îi iubea! Când bancherul Oleg Jukovski a fost găsit mort în piscina goală din curtea vilei sale de lângă Moscova, în decembrie 2007, ziarele au vehiculat la greu numele lui Medvedev, unul dintre colaboratorii cei mai importanţi ai lui Oleg din primii ani de afaceri cu cherestea.

Mai ales când a început ancheta privind o eventuală crimă, deşi în vilă se găsise un bilet de sinucigaş. Poliţia a găsit urme de intrare prin efracţie, iar legiştii au constatat că Oleg fusese legat şi torturat, punându-i-se o pungă de plastic pe cap, în mod repetat. Decesul se produsese prin sufocare şi infarct, în urma acestui tratament. Cine şi de ce îl torturase pe bancher şi ce legătură avea Medvedev?

Publicaţia rusească "SmartMoney" scria că Medvedev avusese acţiuni la "Ilim Pulp" - colosul producătorilor de hârtie - în valoare de 300 milioane de dolari, majoritatea achiziţionate prin banca VTB a lui Jukovski. "Ilim Pulp" îşi vânduse pachetul majoritar pentru 650 milioane de dolari unui investitor american cu câteva luni înainte de uciderea bancherului. Publicaţia rusească demarase o anchetă pentru a descoperi ce făcuse Medvedev cu acţiunile sale. Însă nimeni nu a vrut să vorbească despre acest subiect.


Vecin cu multimilionarii


Averea declarată a lui Medvedev, la ora actuală, este de doar 76.111 euro şi un Volkswagen de 9 ani! Dar şi un apartament de 364 metri pătraţi în buricul Moscovei, care valorează peste 6 milioane de euro. Mai important e că apartamentul se află într-un complex locuit de multimilionari din industria petrolului şi alimentaţiei, în care are un apartament şi patriarhul Alexei al II-lea, capul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Cum a ajuns Medvedev din suburbiile fostului Leningrad în "Cheile de aur", cum se numeşte complexul de locuinţe din Moscova unde stă acum? Datorită lui Putin, pe care Medvedev l-a cunoscut în 1991, când a lucrat ca expert la Comitetul pentru Relaţii Externe la Primăria din Sankt-Petersburg, post obţinut graţie fostului său profesor de finanţe Anatoli Sobceak, ajuns primar. Şeful comitetului era Vladimir Putin. Pe Medvedev, mulţi îl confundau adesea cu portarul, din cauza înfăţişarii sale nesemnificative, de "băiat de lift", cum îşi amintesc unii funcţionari răutăcioşi. Dar nici în tânărul slăbuţ, blond, având o căutătură piezişă, din care cauză îl porecliseră "Vulpea siberiană" - e vorba de Putin - nu văzuseră vreun mare om de stat.


Medvedev era ambiţios şi s-a băgat în multe. S-a zvonit că a favorizat şi nişte contracte, mai ales că postul său implica atragerea investitorilor străini. În 1995, s-a efectuat şi o anchetă în sectorul condus de Putin, dar nu s-a descoperit nicio neregulă. În 1999, Medvedev a ajuns la Moscova, în echipa lui Putin, iar în 2000, a fost numit şef de campanie electorală. Apoi, a fost ales în comitetul director de la Gazprom, în 2003 a fost numit şeful echipei prezidenţiale, iar în 2005, prim-vicepremier. În toţi aceşti ani, Dmitri Medvedev s-a dovedit un foarte abil administrator şi un tovarăş foarte loial lui Putin.


Blonda Svetlana, mâna de fier


Mai puţin speculată de presă a fost relaţia sa cu Svetlana, prietena din copilărie, iubita din liceu, soţia care l-a susţinut cu mână forte şi i-a modelat caracterul. Legătura nu a scăpat jurnaliştilor germani de la "Der Spiegel". Svetlana este de-o seamă cu Dmitri. S-a născut în aceeaşi suburbie a Leningradului, într-o familie cu tradiţie militară. Destinele lor s-au împletit din prima zi de şcoală şi au progresat spre prietenie şi o iubire profundă. A existat o perioadă când Dmitri a fost foarte aproape să o ia razna.

Devenise un rebel îndrăgostit de hard-rock. Asculta obsesiv Deep Purple, Black Sabbath şi Led Zeppelin, înregistrând hiturile acestora clandestin, pentru că formaţiile respective nu erau agreate de sovietici, fiind trecute pe lista neagră. Colac peste pupăză, Dmitri cocheta şi cu yoga, un alt hobby periculos pe vremea comuniştilor. La asta se mai adăga şi admiraţia lui pentru scriitorul Mihail Bulgakov, autorul celebrului roman "Maestrul şi Margareta", interzis de sovietici până ce autorul a fost luat sub aripa lui Stalin, pe care îl amuza satira acestuia la adresa societăţii comuniste. Dar numai Stalin îl plăcuse pe Bulgakov, iar acesta murise de mult. În acea perioadă, Dmitri nu acumula bile albe.


Svetlana a fost cea care l-a scos din starea de rebel fără cauză şi l-a orientat spre alte activităţi, mai benefice pentru... organism, cum ar fi sportul. Mai ales că Dmitri nu dădea semne să se mai înalţe peste cei 1,65 metri, iar Svetlana îşi dorea un bărbat mai impunător, nu un tânăr cu o veşnică alură de adolescent rebel. Dmitri s-a apucat de înot, jogging, fotbal şi se relaxa jucând şah.

Şi acum îşi face timp să înoate 1.500 metri pe zi, în două "tranşe", relaxându-se prin meditaţie, o imagine care îl apropie de luptătorul de arte marţiale Vladimir Putin. Svetlana a fost cea care l-a împins de la spate şi l-a transformat într-un tânăr responsabil şi cu dorinţa de a accede în cercurile puterii. Ea a urmat Facultatea de Economie şi Finanţe din Sankt-Petersburg. În 1989, s-a căsătorit cu Dmitri, iar în 1996 s-a născut fiul lor, Ilia. Svetlana nu a urmărit o carieră în finanţe, lansându-se în domeniul organizării de evenimente publice pentru a se face remarcată în societate.


Profilul ei moral era complet diferit de al lui Dmitri la un moment dat, dar a reuşit să ajungă la un numitor comun numai datorită fermităţii caracterului ei şi iubirii pe care i-o poartă Dmitri. Are şi de ce. În anii de liceu, Svetlana a fost regina frumuseţii. Mulţi băieţi îşi dădeau coate pe lângă ea, poate mai frumoşi şi mai impunători decât Dmitri, dar ea a mers pe "prima alegere".

Ajunsă la Moscova, Svetlana a reuşit să se facă remarcată în lumea artiştilor promovând creatori de modă. Întotdeauna îngrijită, purtând toalete elegante, a devenit unul dintre pionii importanţi ai modei moscovite. Totodată, este coordonatoarea unui program care îşi propune să reintroducă valorile morale în educaţia tinerilor, program aflat sub patronajul Patriarhului Alexei al II-lea. Pentru munca ei în domeniul eticii şi pentru implicarea în acţiuni caritabile, Svetlana a fost recompensată cu medalia Ordinului Sfânta Eufrosina. În prezent, Svetlana este şi patroana orfelinatului din Sankt-Petersburg.


Tatiana Mihalkov, soţia celebrului regizor şi actor Nikita Mihalcov, o consideră "o femeie frumoasă, inimoasă, foarte dotată pentru afaceri în lumea modei". Cu atât mai remarcabil pentru Svetlana, pentru că nu e uşor să deschizi uşile lumii bune când ţi s-a pus eticheta din naştere de "provincială". Ea a avut întotdeauna încredere în Dima şi a simţit potenţialul unei cariere deosebite, dat fiind cercul în care intrase în Sankt-Petersburg. Probabil că nu se aşteptase să ajungă chiar Prima Doamnă, dar apropiaţi ai ei au mărturisit că se pregătise pentru acest rol înainte ca Dmitri să creadă el însuşi în steaua sa.

Svetlana urmase o dietă, dăduse jos câteva kilograme şi începuse să apară mai des în public, mai mult la evenimente cu caracter etic şi religios, dar pozând evident pentru electorat. Gestul ei demonstrează clar că nu se va mulţumi cu rolul de nevastă supusă care se fereşte de apariţii în public, susţinându-şi soţul cu modestie şi discreţie. Mai degrabă va fi ca Raissa Gorbaciova, a cărei atitudine făţişă a deranjat conservatorii ruşi, dar cel puţin s-a comportat ca o femeie modernă. Analiştii politici ar trebui să ţină seama de forţa acestei femei, de ambiţiile ei şi de slăbiciunea lui Dmitri Medvedev nu faţă de Putin, ci faţă de ea.


S-ar putea ca "Medve... whatever!" , cum i-a spus Hillary Clinton când, la confruntarea cu Barack Obama, moderatorul Tim Russert le-a cerut să spună numele protejatului lui Putin, să nu fie chiar aşa cum îl cred candidaţii americani. Adică "păpuşa lui Putin"!

Nu vom forţa pe nimeni să iubească Rusia, dar nu vom îngădui nimănui să-i facă rău
Dmitri Medvedev

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite