Medicina muncii, 100 milioane de euro anual

În România sunt peste 4.800.000 de angajaţi cu carte de muncă. Conform Codului Muncii, companiile angajatoare sunt obligate să le achite acestora servicii medicale gratuite de medicina muncii.

În România sunt peste 4.800.000 de angajaţi cu carte de muncă. Conform Codului Muncii, companiile angajatoare sunt obligate să le achite acestora servicii medicale gratuite de medicina muncii. Dacă pentru fiecare dintre aceştia un angajator plăteşte cel puţin 2 euro, un calcul sumar ne spune că, pe piaţa medicinei muncii, se învârt anual aproape 100 milioane de euro. Pe de altă parte însă, numai un număr restrâns de companii respectă normele în vigoare şi fac contracte pentru medicina muncii.
Cei mai importanţi furnizori de servicii de medicina muncii de pe piaţă sunt: MedLife, Centrul Medical Unirea, Medicover şi Medsana. Aceştia sunt şi titularii celor mai "grele" contracte, vizând companiile cu peste cinci mii de angajaţi: băncile, companiile de telefonie mobilă, hipermarketurile Cora, Carrefour sau Metro. De regulă, angajatorii care oferă salariaţilor pachete mai scumpe sunt, potrivit furnizorilor de servicii medicale, firmele din domeniul IT.
Pentru fiecare angajat, o companie de top plăteşte lunar unui furnizor de servicii medicale cel puţin 5-6 euro, pentru medicina muncii. Miza pentru jucătorii de pe piaţă este însă mult mai mare, pentru că o companie care se respectă include automat în pachetul salarial asigurări medicale private ce depăşesc costurile legate strict de medicina muncii, precum consultaţii gratuite la medici specialişti, ecografii, discounturi la stomatolog sau chiar acces la serviciul de ambulanţă. Abonamentele cuprind astfel servicii complexe, iar investigaţiile medicale se realizează în clinici private dotate cu aparatură de ultimă generaţie.
Medicina muncii este o specialitate aparte şi are ca scop monitorizarea stării de sănătate a celor care muncesc. Încă de la angajare, fiecare salariat trebuie să beneficieze de un set de analize gratuite, al căror specific diferă în funcţie de specificul muncii. De exemplu, persoanele care lucrează în faţa calculatoarelor sau şoferii vor beneficia de o consultaţie oftalmologică sau cei care lucrează în medii zgomotoase - de audiometrie.
Cele mai ample investigaţii medicale se vor aplica celor care sunt supuşi riscurilor mari (constructori, şoferi) şi celor din domeniul alimentaţiei publice sau educaţiei. Apoi, pe durata întregului contract de muncă, starea de sănătate a salariatului trebuie monitorizată, prin consultaţii şi evaluări.
Există însă şi posibilitatea ca un angajator să opteze pentru un alt tip de abonament, mai scump, dar care cuprinde şi alte servicii medicale, de la ecografii şi acces la serviciul de ambulanţă până la operaţii chirurgicale sau şedinţe de fizioterapie sau kinetoterapie. Dacă pachetul minim porneşte de la 6 euro de angajat, cel maxim poate costa şi 20 euro de angajat, pe lună.
"Într-o piaţă a muncii unde se poartă o concurenţă din ce în ce mai acerbă pentru resurse umane de calitate, angajatorii oferă pachete de servicii complexe, care depăşesc minimul impus prin lege. Pentru acei angajatori care sunt sau se doresc să fie
top employers
, acordarea de beneficii complexe în domeniul asistenţei medicale pentru angajaţi este un standard, chiar dacă nu este impus de nicio lege", explică dr. Wargha Enayati, directorul general al Centrului Medical Unirea.

Profitul vine de la angajaţii sănătoşi
Un lucru e cert: mulţi dintre cei care beneficiază, în teorie, de aceste servicii nu le şi folosesc, de unde rezultă şi profitul companiilor medicale.
"Politica noastră de marketing este orientată spre companiile în care media de vârstă este mică, pentru că acei angajaţi sunt, de obicei, şi cei care au cel mai puţin nevoie de medic. Dar sunt, desigur, şi excepţii. Avem, de exemplu, contract cu o companie care şi-a depăşit valoarea abonamentului, pentru că angajaţii au venit foarte des la consultaţii", explică Diana Cosac, senior account manager la MedLife.

Medicina muncii nu este controlată de nimeni
Articolul III din Codul Muncii dă dreptul fiecărui angajat cu contract şi plătitor de impozite să beneficieze de anumite servicii medicale gratuite, pentru care patronul este cel care trebuie să plătească. Angajatorii sunt obligaţi să încheie contracte cu instituţiile medicale abilitate, dar, în realitate, firmele cu sub 20 de salariaţi nu se obosesc să o facă. În plus, nu există nicio instituţie care să îi controleze pe angajatori dacă respectă această lege. Marile companii medicale au venit cu oferte concrete şi de calitate, însă pachetele lor costă minimum 6 euro de angajat pe lună, în timp ce bugetarii merg în policlinicile de stat, unde aparatura medicală este depăşită. Cele trei instituţii care trebuie să monitorizeze starea de sănătate a angajaţilor sunt Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Autoritatea de Sănătate Publică (ASP). În fiecare dintre acestea există un departament ce are ca obiect de activitate medicina muncii. În fapt, ele nu comunică şi îşi pasează răspunderea de la una la cealaltă.