Media anuală a scumpirilor nu a trecut de 8% în februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile reglementate la energie au crescut mai mult decât ale alimentelor Contrar tuturor aşteptărilor, statisticile oficiale privind inflaţia din februarie arată că alimentele s-au

Preţurile reglementate la energie au crescut mai mult decât ale alimentelor

Contrar tuturor aşteptărilor, statisticile oficiale privind inflaţia din februarie arată că alimentele
s-au scumpit într-o proporţie mai redusă decât mărfurile nealimentare, faţă de luna anterioară. În a doua lună din acest an, inflaţia a fost, într-adevăr, accelerată de scumpirea gazelor, a serviciilor de transport urban şi a energiei, dar media anuală a fost de numai 7,97%.

Potrivit datelor comunicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS), în luna februarie 2008, indicele preţurilor de consum a crescut cu 0,7% faţă de ianuarie şi cu 1,57% faţă de decembrie 2007, iar media la 12 luni (februarie 2007/februarie 2008) a ajuns la 7,97%.

Faţă de luna anterioară, cel mai mult s-au scumpit mărfurile nealimentare (+1,08%), iar faţă de aceeaşi lună din anul trecut cel mai mult au crescut preţurile alimentelor (+10,16%); în schimb, în raport cu luna decembrie 2007, în februarie 2008, cel mai mult au crescut tarifele serviciilor (+2,64%).

Evoluţia comerţului exterior al României - un alt indicator raportat ieri de INS - arată că, în ianuarie 2008, creşterea exporturilor a devansat-o din nou pe cea a importurilor, după premiera realizată în decembrie 2007.

Deficitul comercial continuă să crească

Cu toate acestea, decalajul dintre importuri şi exporturi - deficitul comercial - a continuat să se adâncească, ajungând în ianuarie la 1,41 miliarde de euro. Exprimat în monedă naţională, deficitul s-a situat la 5,17 miliarde de lei, în creştere cu 10,52% faţă de aceeaşi lună din anul trecut.

În ianuarie, exporturile au însumat 2,42 miliarde de euro, iar importurile - 3,84 miliarde de euro. Comparativ cu luna decembrie 2007, exporturile s-au majorat cu 7,2% la valori exprimate în euro, în timp ce importurile exprimate în moneda unică s-au diminuat cu 12,3%.

Per ansamblu, comerţul exterior al României în relaţiile cu Uniunea Europeană reprezintă 72% din totalul exporturilor şi aproximativ 69% din totalul importurilor.

Va rămâne pe loc dobânda BNR?

Unii analişti economici sunt de părere că Banca Naţională a României va întrerupe şirul majorărilor dobânzii de politică monetară, început în octombrie 2007, alţii cred că referinţa reglementată de BNR va continua să crească. Este ştiut însă că nivelul actual, de 9%, ar trebui menţinut, pentru că o creştere a dobânzii va încuraja creditarea în valută, fapt care contravine politicilor BNR.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite