Maşinile fabricate în afara UE se scumpesc cu 4 la sută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

sunt absorbite până la urmă toate scumpirile, la consumatorul final. Dacă aceste scumpiri vor influenţa sau nu structura de importuri auto din România, vom afla cu certitudine ulterior. În

sunt absorbite până la urmă toate scumpirile, la consumatorul final. Dacă aceste scumpiri vor influenţa sau nu structura de importuri auto din România, vom afla cu certitudine ulterior. În 2005, autoturismele din afara UE au reprezentat 14% în importuri şi 6,6% în piaţa auto.
România va prelua la momentul aderării toate prevederile Codului Vamal comunitar. Acum, importul unei maşini cu euro 1 din UE are taxe vamale 0, în timp ce pentru importul unei maşini fără euro 1 sau dintr-o ţară non-Schengen taxa vamală este de 30%. Nicolas Ianculescu, director general Renault Nissan Romania, spune că situaţia de acum este "puţin anormală" şi dezavantajează clar maşinile produse în spaţiul non-euro. "În Europa e o taxă vamală de 10%, ceea ce înseamnă că, după integrare vor beneficia de un avantaj important". Aici, leasingul a fost de ajutor ani de zile, pentru că plata taxelor vamale şi a accizelor s-a făcut la valoarea reziduală de 20%.

Taxa vamală scade de trei ori
Cu alte cuvinte, cei care achiziţionează, în acest moment, un autoturism produs în afara Uniunii Europene sunt avantajaţi să o cumpere în leasing, deoarece vor plăti taxa vamală doar la valoarea reziduală. În schimb, cei care vor să cumpere maşina "cu banii jos" trebuie să plătească o taxă vamală de 30% la întreaga valoare a maşinii.
"A existat propunerea ca aceste taxe să fie plătite la intrarea în ţară, ceea ce în condiţiile actuale ar fi reprezentat un handicap pentru maşinile non-UE, care ar fi devenit imposibil de vândut la o taxă vamală de 30%. Accizele, care sunt mai mici, se plătesc din 2002 la intrare, iar taxa vamală a rămas să fie plătită, la sfârşit, la valoarea reziduală", explică Nicolas Ianculescu. Acum, pentru maşinile produse în afara UE, achiziţionate în leasing, taxa vamală este de 30%, aplicată o cincime din valoare. Asta înseamnă 6% taxe vamale la valoarea integrală. O renunţare la plata taxei vamale la valoarea reziduală, dublată de o aliniere la tariful vamal european (care prevede o taxă vamală de 10%) se traduce printr-o creştere efectivă în preţ de 4%. Nicolas Ianculescu spune că această scumpire nu va avea un impact semnificativ.

Vânzările mărcilor asiatice vor fi afectate
Ioana Sima, director de marketing la Toyota România, afirmă că maşinile de volum sunt fabricate în Europa, în Japonia fiind făcute numai maşinile 4X4, Hilux, Rav4 şi Land Cruiser, care reprezintă mai puţin de jumătate din vânzări. Pentru acest an, ponderea vânzărilor de autoturisme Toyota fabricate în zona non-euro este estimată la 30%. Asiaticii fac însă maşini în Europa: "Mai toţi producătorii din grup (ţiriac Auto) au început să-şi facă fabrici în Europa. Hyundai are în Cehia, Turcia, practic numai 50% din maşini fiind aduse din Coreea. O situaţie similară este şi la Mitsubitshi", explică Dragoş Drăghici, director de dezvoltare la ţiriac Auto. El consideră că maşinile produse în afara graniţelor UE vor suferi un regres comercial clar, iar dealerul va avea resurse limitate de a absorbi creşterea de preţ în marja de profit. "Costurile vor fi suportate de consumatorul final", spune Drăghici. Cele mai afectate branduri vor fi Toyota, Hyundai şi Mazda, dar şi maşinile americane, care încă n-au intrat în România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite