Masa de Pasti - cadou - poate fi oferita prietenilor pentru 3 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De Pasti, fiecare roman vrea sa simta atmosfera de sarbatoare in casa si sa aiba masa imbelsugata. Cum insa nu toti au timp sa mearga la cumparaturi si apoi sa gateasca, tot mai multi romani apeleaza

De Pasti, fiecare roman vrea sa simta atmosfera de sarbatoare in casa si sa aiba masa imbelsugata. Cum insa nu toti au timp sa mearga la cumparaturi si apoi sa gateasca, tot mai multi romani apeleaza la firme de catering pentru pregatirea mesei festive de Pasti. "In ultimul timp, am primit numeroase cereri din partea unor familii pentru meniul specific pascal: miel umplut cu orez sau ciuperci, stufat de miel, ciorba de miel si, desigur, drob de miel", ne-a declarat Gabriela Predoiu, director general al unei companii de catering. Preturile pentru un meniu variaza, desigur, in functie de dorintele clientului. De exemplu, un meniu care cuprinde stufat de miel (450 de grame), friptura de miel impanata (circa 300 de grame), o portie de ciorba de miel, 2 turte de drob de miel de circa 100 de grame fiecare costa 350 de mii de lei pentru o persoana. "Cele mai multe comenzi le-am avut pentru 10 sau 12 persoane. Majoritatea clientilor vin din partea unor persoane care isi petrec Sarbatorile acasa intrucat oamenii nu solicita decat mancarea, fara aranjarea mesei, fara farfurii", continua Predoiu. Cererea tot mai mare din perioada Pastilor aduce firmelor de catering cresteri ale vanzarilor cu peste 30 de procente. "In aceste zile, pana duminica, suntem in plina activitate. Acum incepe de fapt sezonul de catering, o data cu incheierea Postului si inceputul sezonului de nunti", spune reprezentanta altei firme de catering. Pentru cei care vor sa faca cuiva cadou un meniu complet de Pasti, comerciantii au gasit solutia: cosuri-cadou cu produse de Pasti. Un astfel de cos cuprinde 1 pasca, 1 drob de miel, 1 sticla de vin, oua de ciocolata, branza si, in functie de felul componentelor, poate costa intre 1,5 milioane si 8 milioane de lei. "Un astfel de cos necesita multa munca, asa ca preferam sa lucram dupa comanda", ne-a precizat reprezentantul unei companii de catering care comercializeaza cosurile in magazinul Delicateria de pe Strada Mihai Eminescu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite