Marketing agricol, cu bani de la Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin Măsura 1.1. a Programului SAPARD, Uniunea Europeană acordă finanţări întreprinzătorilor din România care doresc să-şi îmbunătăţească strategiile de vânzare a produselor

Prin Măsura 1.1. a Programului SAPARD, Uniunea Europeană acordă finanţări întreprinzătorilor din România care doresc să-şi îmbunătăţească strategiile de vânzare a produselor agricole.
Sunt eligibile costurile legate de îmbunătăţirea marketingului şi procesării unor produse agricole şi piscicole, dintre care sunt amintite: carne şi produse din carne, lapte şi lactate, cereale, oleaginoase, vinificaţie, fructe, legume şi cartofi, peşte şi zahăr.
Din totalul costurilor unui proiect, maximum 50% poate fi acoperit din granturi (bani nerambursabili) de la SAPARD, restul urmând a fi asigurat din sursele proprii ale beneficiarului. Acestea se pot procura şi dintr-un credit bancar, din care se va acoperi maximum 35% din valoarea proiectului, astfel că beneficiarului îi mai rămâne să participe cu 15% din surse proprii.
Pot accesa acest program societăţile mici şi mijlocii organizate potrivit legislaţiei în vigoare referitoare la această categorie de întreprinderi. Beneficiarii pot avea până la 249 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de maximum 8 milioane de euro, dar, în acelaşi timp, trebuie să nu fie organizate ca filiale ale unor întreprinderi care au mai mult de 249 angajaţi.
Referitor la componenta de credit (35% din valoarea proiectului), aceasta are potrivit finanţatorilor următoarele caracteristici: n perioada de creditare (termen scurt, mediu sau lung) se stabileşte de comun acord cu banca creditoare, în funcţie de capacitatea de rambursare a clientului; n se poate acorda o perioadă de graţie de maximum 6 luni de la data primei trageri; n punerea la dispoziţie a sumelor din creditele aprobate este condiţionată de constituirea şi utilizarea prealabilă a aportului propriu al clientului; n se finanţează proiecte cu valori totale cuprinse între 30.000 şi 4 milioane de euro; n se pot prezenta garanţii reale, personale sau cesiuni de creanţe; n bunurile care urmează a fi achiziţionate din aceste credite nu pot fi constituite ca garanţie. Rambursarea creditelor şi plata obligaţiilor aferente se vor realiza cu prioritate din disponibilităţile clientului, existente în contul SAPARD deschis la bancă. Contul se debitează automat, în baza unei împuterniciri acordate de client băncii, prin contractul de credit încheiat cu acesta.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite