Marile bănci europene, ocolite de investitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupurile bancare din Europa trebuie să se recapitalizeze. Pieţele le întorc însă spatele din cauza temerilor legate de viitorul zonei euro şi al monedei unice.

În vocabularul unui investitor nu există sintagmă mai dură decât „de neinvestit". Termenul - care arată că pieţele nu văd niciun sens în a investi într-un anumit activ -este din ce în ce mai des folosit atunci când se vorbeşte de băncile europene. „Este cu adevărat o zonă de calamitate. Nu m-aş atinge de ele. Nu m-ai putea convinge să cumpăr nici măcar o acţiune", spune Paul Casson, directorul diviziei de achiziţii pe Europa al fondului de investiţii Henderson Global Equities.

Luna trecută, UE a înăsprit cerinţele de capital pentru instituţiile de creditare în încercarea de a consolida sistemul bancar. Astfel, băncile au fost anunţate că, în şase-nouă luni, trebuie să se alinieze noilor cerinţe. Cele mai recente teste de stres arată că acestea au un deficit de capital de 106 miliarde de euro, sumă pe care toată lumea o consideră subevaluată din cauza turbulenţelor din pieţe din ultimele luni, care mai mult ca sigur au cauzat daune şi în bilanţurile grupurilor bancare.

Soluţiile disponibile doar „pe hârtie" pentru recapitalizarea băncilor sunt numeroase. Prima ar fi să vină cu bani „de acasă", ceea ce ar presupune emiterea de titluri care să fie vândute către noi acţionari. Banca italiană UniCredit a fost printre primele care a încercat să atragă capital prin vânzarea de acţiuni. Însă preţul per acţiune a scăzut cu 16%, iar asta cu siguranţă că va îngreuna procesul prin care creditorul italian vrea să obţină 7,5 miliarde de euro, spun analiştii.

„Un loc stupid în care să bagi bani"

O altă opţiune ar fi ca grupurile să se împrumute de pe pieţele de capital. În actualul context, având în vedere volatilitatea pieţelor (cauzată, în bună parte, de speculaţiile privind sistemul bancar european), această idee devine şi ea de neabordat. Chiar şi unii bancheri par să fie de acord. „Tare aş vrea să văd investitorul care este dispus să bage bani în bănci britanice. Toate le spun clienţilor că e un loc stupid în care să bagi bani", declară Stephen Hester, director al Royal Bank of Scotland, pentru „Financial Times". O combinaţie toxică de expunere uriaşă pe datorie guvernamentală, dificultăţi de finanţare şi posibilitatea reintrării în recesiune dărâmă valoarea acţiunilor bancare. La nivelul zonei euro, acţiunile băncilor au scăzut cu mai mult de jumătate în acest an.

Sub spectrul naţionalizării

Acţiunile grupului francez Société Générale au scăzut cu 60% anul acesta, ajungând la cel mai scăzut nivel din 1992 şi până acum, transmite publicaţia britanică, citând datele grupului nipon Nomura.

Preţurile scăzute nu reuşesc să atragă investitori în căutare de chilipiruri ci, din contră, îi fac pe aceştia să se teamă de naţionalizări. Commerzbank, deja deţinută în proporţie de 25% de guvernul german, a devenit săptămâna aceasta cea mai expusă ţintă, după ce a anunţat o scădere a capitalului de peste cinci miliarde de euro.  „Răspunsul a fost până acum lejer în ceea ce priveşte capitalizarea băncilor. Ar putea foarte bine să decidă anul viitor să aplice un plan de recapitalizare mult mai amplu", spune Jon Peace, analist la Nomura. „Miza acestui proces este a-i convinge pe investitori să participe", explică acesta. 

Euro, cea mai proastă perioadă din ultimele 18 luni

Moneda unică europeană s-a depreciat în raport cu dolarul american pentru a patra săptămână consecutiv, iar vineri a atins cel mai scăzut nivel din ultimele şapte săptămâni. Monedele Cehiei şi Poloniei au suferit şi ele deprecieri de mai bine de 1%, iar forintul, moneda naţională a Ungariei, a pierdut mai bine de 2% în raport cu euro. Potrivit specialiştilor, dependenţa ţărilor est-europene de bănci din Europa de Vest va cauza o şi mai mare volatilitate a cursurilor de schimb în perioada următoare, transmite „The Wall Street Journal".

106 miliarde de euro este deficitul de capital al băncilor europene, potrivit celor mai recente teste de stres.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite