Marii investitori globali n-au auzit de România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorii unor fonduri de ordinul zecilor de miliarde de euro lucrează cu firme de consultanţă care nu au birouri la noi, astfel că nu le recomandă România ca destinaţie investiţională.

În vizitele sale prin ţările lumii, ministrul pentru Mediul de Afaceri Lucian Isar s-a izbit de o realitate tristă: unii dintre investitorii de cel mai mare calibru nu prea cunosc România.

„Investitorii mari, cei care ar putea să ne ajute, nici nu au auzit de România. Investitori de 70 de miliarde din Asia ne-au spus: «Este frumos ce ne povestiţi, dar noi în regiune ştim doar de Polonia». Aceştia sunt interesaţi, dar până acum cei care au încercat să vină au găsit tot felul de bariere, tarifare şi netarifare, între ghilimele, iar cei care nu au ajuns este pentru că nu au auzit niciodată de România", a spus Isar la un seminar pe tema fuziunilor şi achiziţiilor organizat de publicaţia electronică Wall Street.

Ministrul a arătat că România trebuie să atragă atenţia în primul rând firmelor de consultanţă mari, responsabile de cele mai multe ori de alegerea destinaţiilor pentru investiţiile corporaţiilor.

„Atunci când o companie mare vrea să se relocheze merge la o firmă de consultanţă pentru o analiză. Firmele de consultanţă angajează şi pun echipele la treabă. O mare parte dintre firmele de consultanţă mari nu au prezenţă în România, acestea au birouri în Italia, Polonia sau Ungaria, trebuie să fim foarte norocoşi ca echipele să treacă şi România pe lista mare. Trebuie să atragem atenţia acestor companii, ca să înţeleagă care sunt particularităţile din România", a mai spus Isar.

Duşan: avem randament mai bun decât Germania

Liderul grupului Romanian Business Accelerator, Marian Duşan, a arătat, în cadrul conferinţei „Investiţi în România", că investitorii pot obţine la noi randamente superioare.

„Pentru că în niciun domeniu nu a fost atins apogeul, creşterea unei investiţii poate fi de 10-15%, în timp ce în ţările dezvoltate, cum ar fi Germania, randamentul nu poate fi mai mare de 2-3%", a explicat Duşan. Romanian Business Accelerator îşi propune găsirea de soluţii în vederea atragerii investitorilor străini.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite