Marii auditori trebuie să-şi declare onorariile

Piaţa auditului financiar - serviciul prin care se certifică acurateţea rapoartelor oferite de societăţile comerciale - este în curs de "certificare". Ultimele modificări ale

Piaţa auditului financiar - serviciul prin care se certifică acurateţea rapoartelor oferite de societăţile comerciale - este în curs de "certificare".

Ultimele modificări ale legislaţiei în domeniu impun măsuri de transparenţă pentru firmele care auditează aşa-numitele entităţi de interes public, precum băncile, fondurile de pensii, marile companii de stat.

Astfel, auditorii trebuie să prezinte pe pagina proprie de internet un raport anual care include cel puţin o descriere a structurii juridice şi a acţionariatului firmei de audit; o listă cu entităţile de inters public pentru care au fost efectuate audituri statutare; informaţii privind cifra totală de afaceri, divizată pe onorarii din auditul statutar, respectiv pentru servicii de consultanţă fiscală; informaţii privind baza pentru remunerarea partenerilor.

Odată cu dezvoltarea economiei, tot mai multe companii sunt obligate, prin lege, dar şi de acţionari, să-şi certifice raportările financiare

Auditorul spune dacă poţi avea încredere într-o companie. La solicitarea Bruxelles-ului, se anunţă acum noi măsuri şi pentru creşterea încrederii în... auditor.

La examenul organizat luna trecută de Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) s-au prezentat 712 candidaţi, din care numai 220 au fost admişi. Astfel, numărul total de auditori va creşte, dintr-un foc, cu aproximativ 10%.

Candidaţii ştiu că auditorul financiar începe să devină un personaj-cheie într-un sistem economic tot mai sofisticat. Prin lege, auditorul este cel chemat să "exprime o opinie în sensul că situaţiile financiare ale unei companii sunt întocmite sub toate aspectele semnificative în conformitate cu legislaţia în vigoare".

Practic, opinia auditorului dă o asigurare acţionarului, investitorului, chiar salariatului că societatea respectivă nu este în pericol de a intra în faliment, spune Maria Manolescu, vicepreşedinte al CAFR, comentând noile reglementări din domeniu.

Apărută la sfârşitul lunii trecute, ca urmare a obligativităţii transpunerii în legislaţia naţională a ultimei directive europene în materie, Ordonanţa privind auditul statutar (noua formulă pentru desemnarea auditului financiar) transmite mesajul că, având o miză importantă, profesia trebuie să fie mai bine reglementată. Sunt aduse precizări privind etica profesională, independenţa şi obictivitatea, sistemele de asigurare a calităţii, răspunderea auditorului.

Viteză dublă faţă de pieţele mature

Reversul medaliei se cheamă însă onorarii. La standarde mari, cresc şi câştigurile auditorului. Ca peste tot în lume, şi la noi grosul sumelor revine aşa-numitului grup BIG 4 - cei patru mari, la nivel mondial, care sunt prezenţi şi în România - PricewaterhouseCoopers, KPMG, Ernst&Young, Deloitte.

Aceştia au asigurat din start un lot de clienţi grei, precum băncile, instituţiile financiare nebancare ori fondurile de pensii (care trebuie să fie auditate de firme cu experienţă în sectorul respectiv). De asemenea, şi alte companii mari caută "umbrela" auditorilor de prestigiu.

Maria Manolescu spune că, anul trecut, la nivelul întregii pieţe au fost raportate peste 30 de milioane de euro, venituri din activitatea de audit. Vicepreşedintele CAFR vorbeşte de un ritm mediu de creştere anuală de 10-20%. Se poate ajunge chiar şi la 30%, după cum o arată experienţa unui greu de talia PriceWaterhouseCoopers.

"Este o creştere mai mare decât în orice altă ţară din Europa Centrală (până la de două ori mai mare), unde pieţele au ajuns deja la maturitate", spune Wilhelm Simons, şeful departamentului Audit Financiar şi partener în cadrul PricewaterhouseCoopers Romania.

Cum se explică numărul relativ mare de auditori, grupaţiîn cele peste 700 de firme de audit independente (din afara marilor grupuri)? Pe ce mizează aceştia?

Un segment important de clienţi îl reprezintă societăţile listate la bursă, care trebuie să aibă bilanţul auditat. Nu neapărat de auditorii mari şi foarte mari, par să spună mulţi din directorii societăţilor de la Bursa de Valori şi Rasdaq, care preferă, în principal din motive de costuri financiare, cu auditori locali, fără nume "sonore".

Iar în cazul societăţilor listate (altele decât băncile) nu există obligaţia de a lucra cu un auditor cu experienţă în domeniu.

Spre înlocuirea tradiţionalului cenzor

Auditorii sunt cu ochii şi pe companiile care îndeplinesc criteriile de mărime, cele care depăşesc două din cele trei praguri: total active - 3,65 milioane euro, cifră de afaceri - 7,3 milioane euro, numărul de salariaţi - 50.

De asemenea, clienţi pentru audit ar putea să vină din rândul societăţilor pe acţiuni, care au de ales între numirea cenzorilor (trei, din care cel puţin unul contabil autorizat/expert contabil) sau încheierea unui contract cu o firmă de audit.

Chiar dacă pot costa compania mai puţin decât un auditor, cenzorii sunt mai degrabă pe cale de dispariţie. "Instituţia cenzorului trebuie să se încadreze în principiile de guvernanţă corporativă OECD. Iar România este sub monitorizarea Băncii Mondiale pentru asimilarea acestor principii", arată vicepreşedintele CAFR.

Alinierea ar putea să vină chiar mai repede, pe măsură ce companiile vor căuta să aibă o imagine cât mai bună în faţa acţionarilor şi potenţialilor investitori. "Noi mizăm pe societăţile pe acţiuni care vor alege să lucreze cu auditori şi în general pe faptul că acţionarii vor începe să ceară ei un contract de audit, pentru a şti cum este condusă societatea lor.

Am constatat că acest "audit privat" este un segment care creşte substanţial", spune Dan Schwartz, şeful Scot& Company Consulting. Scot este cotată între primele zece firme de audit şi consultanţă financiară din ţară, cu venituri de peste un milion de euro în 2007 (20% din audit). Pentru anul acesta, aşteaptă depăşirea nivelului de două milioane, din care circa o treime să reprezinte serviciile de audit.

Şi pentru UEFA e nevoie de certificare

Companiile mai solicită audit şi în cazul în care caută atragerea unui investitor străin - arată Sorin Borlea, profesor la Universitatea din Cluj, care conduce o mică firmă de audit şi consultanţă, A&P Consulting, cu venituri de 30.000 de euro, anul trecut. Pe acest fond, compania a crescut de la 7 la 10 clienţi de la începutul anului.

Piaţa este pe o tendinţă clară de creştere, crede Maria Prodan, auditor partener în cadrul Audit Activ din Constanţa. Creşterea va fi suficientă încât în câţiva ani să poată renunţa şi la ocupaţia de bază, de director de bancă.

Audit Activ are acum printre clienţi inclusiv un club de fotbal (UEFA a cerut ca toate cluburile europene să fie auditate financiar). "Clienţii încă nu vin decât dacă au nevoie de auditor, dar cred că, în următorii cinci ani, se va ajunge ca 15-20% din IMM-uri să fie auditate, faţă de circa 2% în prezent", spune Maria Prodan. Saltul va veni şi din nevoia micilor întreprinzători de-a lucra cu un finanţator, inclusiv în cazul accesării fondurilor europene.

Cât costă ora la auditor?

Ajuns la o cifră de afaceri de 12 milioane de euro şi 260 de angajaţi, Safir SRL, producător de carne de pui din Vaslui, trebuie să-şi auditeze rezultatele financiare anuale. Administratorul George Safir e mulţumit că a găsit un auditor care i-a cerut un onorariu "rezonabil", în condiţiile în care piaţa locală pentru aceste servicii "merge la 25-30.000 de lei, numai pentru semnarea bilanţului".

În Vaslui, 14 auditori îşi împart o piaţă săracă, unde nu sunt multe "mâncăruri" de tipul puiului de Vaslui.
Pe pieţele mult mai mari însă, auditorii încep să se bată în onorarii, coborând uneori chiar sub costurile rezonabile pentru audit "adevărat".

Pentru a evita asemenea situaţii de dumping, CAFR a stabilit, încă din 2005, că trebuie să existe un "număr minim de ore pentru finalizarea unei misiuni de audit financiar". Adunând fiecare operaţiune, s-a ajuns la un minimum de 240 de ore. Hotărât, "sub 5.000 de euro, practic nu poţi să faci audit", spune Maria Prodan, de la Audit Activ din Constanţa.

Minimum 240 de ore de audit

Paradoxal însă, sumele nu par deloc spectaculoase acolo unde te-ai fi aşteptat să fie printre cele mai consistente - fondurile de pensii private obligatorii. Ernst&Young a convenit cu Generalii o taxă de 75.000 lei/an, iar cu Aviva servicii minimale de 1.000 euro, care vor putea fi suplimentate la un tarif de 80 euro/oră.

Tot putem vorbi de o "sumă", în condiţiile în care acelaşi auditor a încheiat cu ING Fond de Pensii un contract de 1.800 lei/an. Auditorii câştigă nu doar din acest contract (care va putea fi reevaluat în funcţie de dimensiunea activelor fondului), ci lucrând cu mai multe entităţi din întreg grupul ING - explică Radu Vasilescu, directorul general al ING Fond de Pensii.

Transparenţă, doar din obligaţie

În general, dacă nu sunt obligate, companiile româneşti nu sunt dornice să-şi dea în public contractele, nici măcar de dragul acţionarilor. În raportul pe 2007, Transelectrica, operatorul naţional pentru transportul energiei electrice, se găseşte una din puţinele mostre de transparenţă - plăţile către auditorul KPMG au fost anul trecut de 214.900 lei, fără TVA.

Mai multă transparenţă este de aşteptat prin apariţia noii legi a auditului statutar, cel puţin în relaţia dintre auditor şi entităţile de interes public (precum băncile, fondurile de pensii, societăţile listate la bursă, marile companii de stat).

Marii auditori trebuie să-şi declare onorariile şi clienţii

Prin noua lege, auditorii statutari şi firmele care realizează auditul statutar al entităţilor de interes public trebuie să prezinte pe pagina proprie de internet un raport anual privind transparenţa care include cel puţin:

o descriere a structurii juridice şi a acţionariatului firmei de audit

o listă cu entităţile de interes public pentru care au fost efectuate audituri statutare de către firma de audit în exerciţiul financiar precedent

informaţii privind cifra totală de afaceri, divizată pe onorarii din auditul statutar, respectiv pentru servicii de consultanţă fiscală

informaţii privind baza pentru remunerarea partenerilor.

Lecţia americană naşte un Consiliu

Principala prevedere a noii legi a auditului statutar se referă la întărirea actualului sistem de control, prin înfiinţarea Consiliului pentru supravegherea publică a activităţii de audit. Acest organism independent - condus de un un Consiliu Superior format din reperezentanţii fiecărei instituţii de reglementare în domeniul financiar - are drept scop "creşterea încrederii în auditul situaţiilor financiare".

Impus la nivelul Uniunii Europene, acest Consiliu este încă o măsură de protecţie după seismul de pe piaţa financiară care a pornit din SUA în urmă cu şapte ani. Atunci, auditorul Arthur Andersen unul din "cei cinci" (BIG5) încheia ruşinos o carieră de aproape 90 de ani.

Andersen a fost găsită vinovată de obstrucţionarea justiţiei, în urma acuzaţiilor de distrugrere a zeci de documente şi înregistrări care vizau practici contabile frauduloase. Astfel, auditorul ar fi ascuns datoriile de sute de milioane de dolari ale clientului său Enron - gigantul energetic intrat în faliment.

Auditorul şi-a pierdut licenţa, dar în 2005, Curtea Supremă de Justiţie din SUA i-a ridicat acuzaţiile. Evident, judecătorii n-au putut să-i "repereze" şi onoarea pătată, astfel că Arhur Andersen rămâne istorie. Cazul său a schimbat însă istoria guvernanţei corporative în întreaga lume.