Mărfurile piratate vor fi oprite la graniţă
0România va avea, din 3 februarie, una dintre cele mai moderne legi privind procedurile vamale în cazul mărfurilor susceptibile de a fi contrafăcute sau care aduc atingere unui drept de proprietate
România va avea, din 3 februarie, una dintre cele mai moderne legi privind procedurile vamale în cazul mărfurilor susceptibile de a fi contrafăcute sau care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală.
Un nou act normativ, adoptat în şedinţa guvernului de săptămâna trecută, prevede că reţinerea acestor mărfuri, suspendarea operaţiunii de vămuire, precum şi păstrarea sub supraveghere vamală se vor face în baza unei simple adeverinţe de reţinere a bunurilor. În situaţia în care autoritatea vamală reţine mărfuri susceptibile de a fi contrafăcute, aceasta notifică titularul dreptului de proprietate intelectuală şi declarantul/deţinătorul sau destinatarul mărfurilor. În prezent, acţionează o lege ale cărei prevederi sunt foarte greu de aplicat, vameşii fiind nevoiţi să permită intrarea în ţară a unor produse de care erau mai mult ca siguri că sunt piratate.
"Considerăm că s-a făcut încă un pas spre alinierea la legislaţia europeană. Credem că şi deţinătorii de mărci care pot fi contrafăcute vor fi astfel mai protejaţi, cu condiţia să colaboreze", ne-a declarat Dan Docan, preşedintele Asociaţiei Române pentru Combaterea Contrafacerilor. La rândul său, avocatul Gabriel Turcu, preşedintele Asociaţiei Române Anti-Contrafacere-REACT, ne-a declarat că "suntem printre primele ţări din Europa care adoptăm procedura simplificată de vămuire a mărfurilor suspectate că sunt falsuri. Măsura va bloca peste 60% din încercările de introducere pe piaţa românească a unor produse contrafăcute". Dacă va exista o suspiciune cu privire la încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, titularul dreptului de proprietate intelectuală trebuie să înainteze doar o cerere de intervenţie la Autoritatea Naţională a Vămilor, aceasta fiind obligată să anunţe în scris decizia sa, în termen de 30 de zile lucrătoare. Dacă se constată că produsele reţinute sunt falsuri, ele sunt confiscate şi distruse. Cheltuielile aferente acestei operaţiuni vor fi suportate de proprietarul de drept.