Managerii n-au dreptul la functii in Consiliul Concurentei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investigatiile inspectorilor pot merge pana la verificari la domiciliul directorilor sau administratorilor firmei aflate in colimator

Deputatii au votat ieri Legea Concurentei, stabilind ca managerii din sectorul privat nu pot fi alesi in functiile de vicepresedinti si consilieri de concurenta ai Consiliului Concurentei, deoarece s-ar crea un caz de incompatibilitate. Conform textului adoptat de Camera, in baza autorizarii judiciare, inspectorul de concurenta va putea efectua inspectii in orice alte spatii, inclusiv domiciliul, terenuri sau mijloace de transport apartinand conducatorilor, administratorilor, directorilor si altor angajati ai agentilor economici sau asociatiilor celor supusi investigatiei. Totodata, in investigatiile lor, inspectorii de concurenta pot intra atat in spatiile, mijloacele de transport sau terenurile ce apartin agentilor economici (sau asociatiilor), cat si in cele pe care le utilizeaza prin contracte. Legea stabileste ca aceste investigatii se pot face doar in baza unui ordin emis de presedintele Consiliului. Este vorba despre investigatiile care au loc pentru a stabili daca o companie abuzeaza de pozitia de monopol sau face intelegeri cu firmele concurente in defavoarea consumatorilor. Adoptat pe articole, cu modificarile propuse de Comisia pentru Industrii a Camerei, actul normativ privind regimul concurentei interzice folosirea abuziva a pozitiei dominante pe piata prin recurgerea la fapte anticoncurentiale care pot afecta comertul ori prejudicia consumatorul. Deputatii au extins sfera legii, de la afectarea comertului la "afectarea activitatii economice" si au eliminat formula de "monopol legal", prezenta in varianta Guvernului, pe motiv ca "nu este definit si nu se uziteaza". Ca urmare, noua forma a Legii Concurentei prevede ca preturile si tarifele se stabilesc pe baza cererii si ofertei, iar in cazul unor activitati cu caracter de monopol natural sau al unor activitati economice stabilite prin lege, preturile se ajusteaza cu avizul Ministerului Finantelor Publice.
Membrii Consiliului au mandat pe 5 ani
In ceea ce priveste conducerea Consiliului Concurentei, deputatii au considerat ca situatia in care "membrii nu reprezinta autoritatea care i-a numit si sunt independenti in luarea deciziilor" nu este una de incompatibilitate, asa cum stabilise Executivul. De asemenea, s-a hotarat ca mandatele membrilor Consiliului Concurentei incep de la depunerea juramantului si dureaza cinci ani, iar reinvestirea se poate face cel mult o data. Daca pana la expirarea mandatului in curs presedintele Consiliului Concurentei desemnat pentru mandatul urmator nu va fi prestat juramantul, membrii Consiliului Concurentei in exercitiu isi vor continua activitatea pana la depunerea juramantului de catre presedintele Consiliului desemnat pentru mandatul urmator, sub conducerea presedintelui anterior. Pe de alta parte, Camera a decis ca mandatul de membru al plenului Consiliului Concurentei inceteaza, intre altele, prin revocare, pentru incalcarea "grava" a legii in cauza. Deputatii au apreciat ca mandatul nu trebuie sa inceteze pentru "fapte de importanta minima".
Baza de date cu informatii despre firmele care au incalcat Legea concurentei
Vor fi inclusi si agentii economici care au beneficiat de ajutoare de stat
Consiliul Concurentei va constitui o baza de date care va contine o serie de informatii privind antecedentele celor care s-au aflat la un moment dat sub incidenta legilor anticoncurentiale, informeaza un comunicat al institutiei. De asemenea, in baza de date, care va fi intocmita in perioada urmatoare, vor fi cuprinse si informatii despre firmele care au beneficiat de ajutoare de stat pana in acest moment. "Se are astfel in vedere o mai buna monitorizare a faptelor cu efect anticoncurential examinate de Consiliul Concurentei, precum si o stricta evidenta a ajutoarelor de stat si a modului in care conditiile de autorizare a acestora au fost respectate de catre beneficiari", se mai arata in comunicat. Constituirea bazei de date va permite examinarea mai eficienta a cazurilor care ar putea distorsiona piata romaneasca prin concurenta neloiala si care ar putea sa aiba implicatii majore asupra functionarii mecanismelor economiei de piata. Potrivit reprezentantilor Consiliului Concurentei, baza de date va fi doar pentru uzul intern al institutiei, astfel incat, in momentul in care se demareaza o investigatie referitoare la incalcarea legii concurentei, Consiliul sa aiba la dispozitie informatii referitoare la antecedentele in acest domeniu ale firmei respective.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite