Majoritatea firmelor - reticente in a folosi amortizarea accelerata
0Managerii se tem de pierderile contabile care se inregistreaza in primul an de aplicare
Foarte multe firme spun ca, prin utilizarea amortizarii accelerate, cheltuiala deductibila in primul an de punere in functiune a investitiei provoaca pierderi contabile si ca acest lucru da prost pentru echipa manageriala la banca sau in fata actionarilor, a declarat Maria Manolescu, secretar de stat in Ministerul Finantelor, incercand sa gaseasca o explicatie pentru reticenta majoritatii companiilor de a apela la facilitatea amortizarii accelerate, inclusa in Codul Fiscal, solicitand reintroducerea scutirii de impozit pe profitul reinvestit. Intr-un seminar organizat la Sinaia de Imprimeria Nationala, Manolescu a precizat ca amortizarea accelerata este mai avantajoasa, insa multe dintre companii nu au inteles beneficiile oferite de aceasta varianta. "Este una dintre cele mai importante facilitati din regiune. Nici una dintre tarile candidate nu acorda o astfel de inlesnire", a subliniat Manolescu. Ea crede ca amortizarea accelerata nu este inca o metoda agreata deoarece agentii economici nu sunt suficient de informati asupra faptului ca, de la 1 ianuarie 2004, tratamentul contabil al amortizarilor a fost separat de regimul fiscal al acestora. "S-au introdus registre fiscale distincte pentru cei care utilizeaza amortizarea accelerata si care sunt destinate numai declaratiilor fiscale. Celelalte registre sunt folosite la declaratiile financiare, cum ar fi bilantul sau contul de profit si pierdere", a mai precizat Maria Manolescu. Practic, in contabilitate va aparea o cheltuiala mai mica si un profit contabil, iar, pana la 31 decembrie, agentul economic isi va reflecta cheltuielile cu amortizarea accelerata, separat, in declaratia fiscala. Mai precis, potrivit Codului fiscal, indiferent de metoda de amortizare aleasa, in contabilitate vor fi inregistrate cheltuielile cu amortizarea liniara, astfel ca firmele vor avea profit contabil. Amortizarea accelerata permite unei firme care investeste pentru cumpararea unui utilaj sa deduca, in prima luna de la punerea in functiune a acestuia, jumatate din valoarea de achizitie, indiferent daca obtine sau nu profit. Reprezentantul Finantelor considera ca scutirea pe profitul reinvestit ar fi discriminatorie, intrucat poate fi aplicata numai de catre firmele care inregistreaza profit. "Mergem pe ideea ca, in primii 5 ani de activitate, majoritatea societatilor merg in pierdere ca urmare a investitiilor pe care le fac", a explicat Manolescu. Amortizarea accelerata este o varianta mai buna atat din punct de vedere al administrarii, dar si al efectelor. "De exemplu, o companie care a achizitionat un utilaj de un miliard de lei (de ex. in luna martie si cu 5 ani durata de viata) va avea 375 milioane lei cheltuieli deductibilie numai pana la sfarsitul anului, in timp ce, in aceleasi conditii, si numai in cazul in care are profit, deducerea acordata pana la sfarsitul lunii decembrie va fi de doar 150,3 miliarde lei in cazul scutirii pe impozitul reinvestit", a aratat Maria Manolescu. Desi unele sondaje empirice arata ca, in prezent, mai putin de 10% dintre firme folosesc amortizarea accelerata, pana la sfarsitul anului majoritatea vor folosi aceasta metoda, a adaugat secretarul de stat din Finante. Ea a replicat celor care cer insistent reintroducerea scutirii pe profitul reinvestit ca aceasta facilitate este limitativa, iar actuala facilitate nu trebuie schimbata timp de 2-3 ani pana nu se pot evalua toate efectele.