Majorarea pragurilor la SIF-uri a luat forma unui proiect de lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iniţiativa fostului ministru al finanţelor, Ionuţ Popescu, susţine posibilitatea ca investitorii să poată deţine 5% din acţiunile SIF Pragul de deţinere la societăţile de

Iniţiativa fostului ministru al finanţelor, Ionuţ Popescu, susţine posibilitatea ca investitorii să poată deţine 5% din acţiunile SIF

Pragul de deţinere la societăţile de investiţii financiare (SIF) agită din nou spiritele la Bursă. De data aceasta, este vorba de o iniţiativă legislativă a fostului ministru al finanţelor, Ionuţ Popescu, privind majorarea pragului de deţinere la SIF-uri de la 1% la 5%. Zvonurile cum că proiectul legislativ ar fi trecut de două ministere au condus, luni, la aprecierea acţiunilor SIF cu aproape 4%.

"Creşterile înregistrate de acţiunile SIF în prima sesiune de tranzacţionare a săptămânii au fost induse de zvonurile legate de faptul că iniţiativa de ridicare a pragului de deţinere la SIF-uri ar fi trecut de Ministerul Finanţelor. A doua zi însă, odată cu apariţia informaţiilor că CNVM nu şi-a dat acordul, investitorii au început să vândă, astfel că la finele şedinţei BET-FI consemna o scădere de 0,09%", afirmă Liviu Avram, broker la Prime Transaction.

Ministerul Finanţelor şi cel al Justiţiei s-au abţinut

Atât Ministerul Finanţelor Publice, cât şi Ministerul Justiţiei,
s-au abţinut să dea un aviz proiectului de lege, considerând că nu este de competenţa lor. "Ministerul Finanţelor nu este abilitat să se pronunţe asupra oportunităţii unui astfel de act normativ, dar dacă guvernul consideră că se impune adoptarea unei astfel de legi, rugăm să se ţină cont de câteva aspecte tehnice", este punctul de vedere al specialiştilor din finanţe. Aceeaşi poziţie a fost adoptată şi de către reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei.

Iniţiativa legislativă a lui Ionuţ Popescu nu a primit însă avizul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM). "Comisia nu a fost de acord cu proiectul respectiv din două motive. În primul rând, nu este momentul luării unei astfel de decizii, în condiţiile în care la nivelul organismelor din UE se discută adoptarea unor reglementări aplicabile organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare şi altor organisme de plasament colectiv, în categoria cărora se înscriu şi SIF-urile", a declarat, pentru Adevărul, Ciprian Ene, purtătorul de cuvânt al CNVM, considerând totodată "că nu este oportună o modificare a legii pieţei de capital, pentru că s-ar amplifica impresia de instabilitate legislativă, remarcată şi de oficialii europeni".

Proiectul legislativ se afla luni seara la guvern. "Desigur, guvernul poate să ia altă decizie decât cele exprimate de celelalte instituţii, dar de obicei se ţine cont de avizele primite", au declarat luni seara, pentru Adevărul, surse din MFP.

Creşterea pragului, benefică pentru piaţa de capital

Majorarea limitei de deţinere la SIF-uri este considerată atât de brokeri, cât şi de investitori, esenţială pentru dezvoltarea pieţei de capital româneşti. "Creşterea pragului de deţinere la SIF-uri ar atrage investitori stăini importanţi. Prin fondurile pe care le administrăm, deţinem 1% din fiecare SIF, însă am dori să majorăm participaţia", declară Bogdan Popescu, director de distribuţie în cadrul East Capital, societate care administrează mai multe fonduri străine de private equity.

"Un prag de deţinere de 5% ar creşte încrederea fondurilor de investiţii străine faţă de aceste societăţi, în primul rând că acestea ar putea să îşi numească reprezentanţi în CA", afirmă Adrian Mănăilă, directorul societăţii de brokeraj Elda Invest. Brokerii se aşteaptă la creşteri ale cotaţiilor SIF în cazul aprobării acestui act normativ, însă nu de amploarea celor înregistrate după creşterea anterioară a limitei de deţinere. "În 2005, preţurile acţiunilor SIF practic s-au dublat ca urmare a deciziei luate. O nouă creştere a pragului ar induce noi majorări ale cotaţiilor SIF, însă în jur de 20-30%", afirmă Mănăilă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite