Mai puţine subvenţii pentru energia verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorii de energie regenerabilă ar putea primi mai puţine certificate verzi de la 1 ianuarie 2013. Primii vizaţi sunt cei din energia solară.

A trecut doar o jumătate de an de când se aplică noua schemă de certificate verzi (la 1 noiembrie 2011), prin care producătorii de energie regenerabilă primesc mai multe certificate, faţă de unul singur până atunci. Investitorii în eoliene primesc două certificate verzi până în 2017, apoi unul. Cei care produc energie fotovoltaică beneficiază de şase certificate, iar producătorii de energie din biomasă primesc două certificate, cu excepţia celor din culturi energetice, care primesc trei certificate.

Însă schema noastră de sprijin este una dintre cele mai generoase din UE, dacă nu chiar cea mai generoasă, după cum au recunoscut chiar şi oficialii Ministerului Economiei. În total, producătorii de energie verde vor primi, conform acestei scheme, un total de 10,8 miliarde de euro în următorii zece ani, bani pe care îi vom da tot noi, consumatorii de energie. Comisia Europeană a aprobat această schemă vara trecută doar cu obligaţia unei monitorizări a veniturilor obţinute de investitori, iar în cazul în care se constată o supracompensare, subvenţiile să fie reduse.

Gata cu supracompensarea!

Până acum se vorbea de o monitorizare pe parcursul a doi ani, urmând ca o eventuală reducere a numărului de certificate să fie luată în calcul de la 1 ianuarie 2014. Însă un ordin al Autorităţii de Reglementare în Energie (ANRE), publicat în martie, stabileşte o metodologie prin care „prima analiză de supracompensare se va realiza în semestrul I din 2012 şi va avea efect asupra capacităţilor ce vor începe să producă energie electrică după 1 ianuarie 2013".

Primii vizaţi de aceste schimbări sunt investitorii în electricitatea din sursă solară, întrucât aceştia primesc cele mai multe certificate, adică şase. Potrivit informaţiilor vehiculate în sector, numărul acestora ar putea scădea la patru.

„Într-adevăr, în acest moment există posibilitatea unei supracompensări pentru industria solară. Aceasta deoarece costurile tehnologiei au scăzut în ultimii ani, de la 3,5 milioane de euro pentru un MW instalat la 1,5-1,7 milioane de euro. Astfel că este destul de posibil să depăşim cu 10% IRR-ul (rata internă de rentabilitate - n.r.) stabilit pentru industria solară -adică 11,6%", a declarat Robert Cruceru, director executiv al Asociaţiei Române a Industriei Fotovoltaice (RPIA).

Investitorii cer stabilitate

Cruceru a precizat că nu este corect ca legislaţia să fie modificată atât de repede. „Ne e greu să înţelegem care sunt argumentele autorităţilor. Acum 7-8 luni s-a aprobat într-un fel, acum nu mai este bine aşa. Investitorii doresc stabilitate pentru cel puţin doi ani. Un proiect nu se face în câteva luni", a susţinut reprezentatul industriei fotovoltaice. „În paralel, noi încercăm să educăm şi investitorii, şi băncile, care sunt foarte reticente în astfel de cazuri.

Investitorii nu trebuie să se sperie şi să fugă. Numărul certificatelor poate să nu mai fie atât de relevant dacă ei îşi ating ţinta de IRR", a completat el. Totodată, mai mulţi reprezentanţi ai investitorilor din domeniul energiei eoliene şi solare susţin că instabilitatea legislativă va afecta, în final, tot consumatorii. „De vreme ce legislaţia secundară a intrat în vigoare şi se modifică iarăşi atât de repede, aceasta nu ne aduce niciun fel de confort pentru investiţii. Acest lucru conduce mai departe la un risc politic mai mare care îi motivează pe investitori să aibă un IRR mai mare. Nesiguranţa, în final, o va plăti populaţia", spun producătorii.

"În acest moment există posibilitatea unei supracompensări pentru industria solară.''
Robert Cruceru director executiv RPIA

Câtă energie verde producem

În prezent, în România există parcuri eoliene de 1.117 MW, panouri fotovoltaice de 2 MW, microhidrocentrale de 400 de MW şi instalaţii pe biomasă de 25 de MW. În 2020, 38% din consumul de electricitate trebuie să fie din energie verde, faţă de 28% anul trecut.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite