- Vineri 11 sep 2009
Magistraţii au luat plasă
Gălăgioasa doamnă Mona Pivniceru, şefa Asociaţiei Magistraţilor, este foarte simpatică atunci când perorează la televizor, însă discursul ei suferă de un mare cusur: nu conţine cifre. Sigur, e simplu să spui că „sistemul judiciar este subfinanţat” sau că „puterea politică nu respectă suficient de mult puterea judecătorească”, după care să-ţi iei poşeta şi să pleci la altă televiziune. Pe scaunul rămas gol să punem, aşadar, cifrele.
Dar mai întâi să definim ce înseamnă respect. Pe la începutul verii, când protestele magistraţilor însemnau întreruperea lucrului între nouă şi doişpe, respect însemna pentru magistraţi lefuri mai mari şi sporuri mai multe. Mai târziu, când a devenit evident că această formă de respect cam stârneşte antipatie publică, magistraţii au lăsat în plan secund lefurile şi sporurile şi au scos la înaintare subfinanţarea cronică a sistemului. Şi au purces la greva totală.
Revenim la cifre. Anul trecut, Ministerul Justiţiei a cheltuit 150 de milioane de lei pentru bunuri şi servicii, iar pe bugetul de anul acesta are prevăzute aproape 160 de milioane. O creştere cam de 6 la sută, în condiţiile unei economii care scade cu peste 8 la sută în acest an. Este acesta un semn de subfinanţare a sistemului? Eu cred că nu. Şi totuşi, greva continuă.
În ceea ce priveşte cealaltă mare categorie de cheltuieli, cea cu salarizarea personalului, anul trecut ministerul a cheltuit 1,24 miliarde de lei, din care 360 de milioane, adică aproape o treime, reprezintă sporurile obţinute de magistraţi prin sentinţe judecătoreşti. Anul acesta, bugetul alocat pentru cheltuieli de personal este de 915 milioane de lei, adică mai mic cu vreo 325 de milioane faţă de anul trecut – o cifră comparabilă cu cea obţinută anul trecut de magistraţi prin sentinţe judecătoreşti. E decizie politică a guvernului şi aici instanţele de judecată nu au mare lucru de spus.
În faţa acestui tablou aritmetic, devine limpede că aşa-zisa subfinanţare a sistemului judiciar este doar o retorică de acoperire, iar motivul adânc al continuării grevelor e unul salarial, şi atât. Numai că magistraţii nu-şi pot permite să recunoască asta, pentru că şi-ar ostiliza şi mai mult o opinie publică deja iritată de fiţele lor.
Iar cei din vârful sistemului judiciar, care ar putea da un semnal de normalizare a situaţiei, sunt pur şi simplu captivi ai beţiei bugetofage declanşate odată cu acordarea sporurilor prin sentinţe judecătoreşti. CSM şi Înalta Curte, ca ordonatori principali de credite, şi-au rezolvat problema: şi-au aprobat sporurile şi le-au şi încasat la zi. Cel mai mic pas înapoi i-ar putea expune furiei colegilor din instanţele inferioare, ale căror sporuri pe anul acesta nu prea au mai venit.
Prin urmare, greva continuă, pregătiţi telecomanda: vine doamna Pivniceru să ne vorbească despre respect.
Dar mai întâi să definim ce înseamnă respect. Pe la începutul verii, când protestele magistraţilor însemnau întreruperea lucrului între nouă şi doişpe, respect însemna pentru magistraţi lefuri mai mari şi sporuri mai multe. Mai târziu, când a devenit evident că această formă de respect cam stârneşte antipatie publică, magistraţii au lăsat în plan secund lefurile şi sporurile şi au scos la înaintare subfinanţarea cronică a sistemului. Şi au purces la greva totală.
Revenim la cifre. Anul trecut, Ministerul Justiţiei a cheltuit 150 de milioane de lei pentru bunuri şi servicii, iar pe bugetul de anul acesta are prevăzute aproape 160 de milioane. O creştere cam de 6 la sută, în condiţiile unei economii care scade cu peste 8 la sută în acest an. Este acesta un semn de subfinanţare a sistemului? Eu cred că nu. Şi totuşi, greva continuă.
În ceea ce priveşte cealaltă mare categorie de cheltuieli, cea cu salarizarea personalului, anul trecut ministerul a cheltuit 1,24 miliarde de lei, din care 360 de milioane, adică aproape o treime, reprezintă sporurile obţinute de magistraţi prin sentinţe judecătoreşti. Anul acesta, bugetul alocat pentru cheltuieli de personal este de 915 milioane de lei, adică mai mic cu vreo 325 de milioane faţă de anul trecut – o cifră comparabilă cu cea obţinută anul trecut de magistraţi prin sentinţe judecătoreşti. E decizie politică a guvernului şi aici instanţele de judecată nu au mare lucru de spus.
În faţa acestui tablou aritmetic, devine limpede că aşa-zisa subfinanţare a sistemului judiciar este doar o retorică de acoperire, iar motivul adânc al continuării grevelor e unul salarial, şi atât. Numai că magistraţii nu-şi pot permite să recunoască asta, pentru că şi-ar ostiliza şi mai mult o opinie publică deja iritată de fiţele lor.
Iar cei din vârful sistemului judiciar, care ar putea da un semnal de normalizare a situaţiei, sunt pur şi simplu captivi ai beţiei bugetofage declanşate odată cu acordarea sporurilor prin sentinţe judecătoreşti. CSM şi Înalta Curte, ca ordonatori principali de credite, şi-au rezolvat problema: şi-au aprobat sporurile şi le-au şi încasat la zi. Cel mai mic pas înapoi i-ar putea expune furiei colegilor din instanţele inferioare, ale căror sporuri pe anul acesta nu prea au mai venit.
Prin urmare, greva continuă, pregătiţi telecomanda: vine doamna Pivniceru să ne vorbească despre respect.
