Magazinele bam boo, în insolvenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma Andromede Decor, care deţine cele 22 magazine de cadouri şi decoraţiuni interioare bam boo, a intrat în insolvenţă şi va începe un amplu proces de restructurare, informează Mediafax.

"Intrarea în procedura de restructurare este o decizie pe care am luat-o cu scopul de a ne adapta business-ul la realităţile economiei actuale. Este o perioadă încă dificilă din punct de vedere economic, iar decizia restructurării activităţilor companiei ne va permite să ne concentrăm pe obiective care asigură continuarea eficientă a activităţii noastre pe termen lung", a declarat Philippe Eustratiades, administrator al Andromede Decor, printr-un omunicat de presă.

Potrivit acestuia, firma îşi va continua activitatea, dar va lua măsuri precum revizuirea colecţiilor din magazine, eficientizarea politicii de achiziţii şi rentabilizarea punctelor de lucru.

"Preconizăm mai multe întâlniri în viitorul apropiat cu principalii creditori, pentru a purta negocieri asupra graficului de plăţi", a spus Eustratiades.

Firma Andromede Decor a lansatlanţul de magazine bam boo în 2003, iar în prezent are 22 de magazine la nivel naţional, amplasate în galerii comerciale sau magazine independente. Dintre acestea, zece sunt în Bucureşti.

În 2010, bam boo a avut o cifră de afaceri de 36 milioane lei. Firma a înregistrat în 2009 o pierdere de 1,3 milioane de lei, după ce încheiase anul 2008 cu un profit de 6,8 milioane de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite