Lumea, prin ochii marilor economişti

Titluri precum „Economia europeană, în pericol“ şi „Zece zile până la colapsul euro“ au ţinut anul trecut prima pagină a presei internaţionale. La ce să ne aşteptăm în 2012?

Mayaşii spun că, în 2012, vine Apocalipsa. Unii economişti par a fi de aceeaşi părere în ceea ce priveşte viitorul zonei euro şi al monedei unice europene. Alţii îi contrazic. Asupra unui singur lucru toţi par a fi de acord: ne putem aştepta la încetinirea semnificativă a ritmului de creştere economică mondială. Zona euro rămâne cea mai fragilă verigă, însă nici americanii şi chinezii n-ar trebui să răsufle uşuraţi.

În mai 2010, liderii europeni se felicitau reciproc după ce tocmai terminaseră de salvat Grecia cu un împrumut în valoare de 110 miliarde de euro de la UE şi FMI. Şase dintre aceşti conducători şi-au pierdut ulterior fotoliile din cauza crizei. Economişţii avertizau  însă că programul de asistenţă nu face altceva decât să amâne ine­vitabilul. Se folosea acronimul PIIGS (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia, Spania) pentru a descrie efectul de domino care, până la urmă, spuneau analiştii, va îngenunchea zona euro. Ca după ceas, prognozele lor s-au adeverit. Irlanda a evitat o criză bancară doar cu ajutorul unui împrumut de 85 de miliarde de euro de la UE şi FMI, iar Portugalia a fost forţată să aleagă acelaşi drum, luând un credit de 78 de miliarde de euro.

În Spania, rata şomajului a ajuns la peste 21%, cea mai ridicată din lumea dezvoltată, iar datoria publică a Greciei a ajuns de la 120% din PIB la 150%, statul cerând în mai 2011 un nou împrumut. Italia a ajuns deja în punctul în care erau aceste state atunci când au luat creditele de urgenţă, din punct de vedere al dobânzilor cerute de pieţe pentru a finanţa statul. Volatilitatea rămâne cuvântul de ordine în Europa, iar riscul datoriilor publice a fost transferat către bănci, care au împrumutat masiv guvernele. Cam aşa intră economia europeană în 2012.

Apocalipsa după „Doctor Apocalipsă"

Poreclit „Doctor Apocalipsă" pentru că a prezis criza din 2007-2008, Nouriel Roubini nu a devenit mai optmist între timp. Descrie simplu scenariul său pentru următorii doi ani: „furtuna perfectă": recesiunea din zona euro este o certitudine, creştere economică slabă în SUA şi o încetinire abruptă a ritmului de creştere în China.

„În 2012 va deveni clar că acest joc de-a amânarea nu va avea niciun rezultat". Guvernele din SUA şi Europa au devenit experte la „tras de timp", dar aceasta nu face decât să amâne izbucnirea unei noi crize, spune el. Deşi lungimea şi intensitatea recesiunii din Europa nu pot fi prevăzute, criza creditării, datoriile de stat, lipsa competitivităţii şi austeritatea sunt principalii factori care vor contribui la declanşarea ei.

Furtuna perfectă

Creşterea economică a SUA poate fi trasă în jos de criza euro, iar economia chineză a început deja să dea semne de oboseală, principalul motiv de îngrijorare fiind scăderea preţurilor din sectorul imobiliar, care va avea efecte asupra celorlalte sectoare.

În 2013 cel mai târziu, sau chiar în 2012, combinarea vulnerabilităţile tuturor ţărilor se vor intersecta şi vor da naştere unei „furtuni perfecte". Statele de la marginea zonei euro - Grecia, Portugalia şi Spania - se vor lupta în continuare cu criza datoriilor de stat. Economiile statelor dezvoltate sunt blocate într-o pasă de creştere lentă şi au nevoie de măsuri de stimulare fiscală şi mai puţină austeritate pentru a-şi reveni, spune el. „Suntem într-o situaţie mai proastă decât cea din 2008. De data aceasta, ne confruntăm cu austeritate fiscală şi bănci care sunt precaute", crede Roubini.

Paul Krugman: „Suntem condamnaţi"

„Cei care refuză să înveţe din istorie sunt condamnaţi să o repete. Am refuzat şi suntem condamnaţi", sintetiza situaţia Paul Krugman (foto) ,laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 2008. Acesta susţine că economia mondială a intrat deja într-o fază de depresiune (fază a ciclului economic, posterioară crizei economice, în care producţia se menţine la un nivel scăzut, mărfurile se vând greu şi la preţuri scăzute, în condiţiile în care rămâne redusă şi puterea de cumpărare a populaţiei - n.r.) şi că trebuie să ne aşteptăm la alţi ani de şomaj ridicat şi creştere economică anemică.

„Într-adevăr, nu este o reluare completă a Marii Depresiuni, însă asta nu ne prea încălzeşte. Şomajul rămâne, atât în SUA, cât şi în Europa, la cote dezastruos de ridicate. Liderii şi instituţiile sunt din ce în ce mai discreditaţi. Iar valorile democratice sunt sub asalt", scria Krugman într-un editorial publicat în decembrie în cotidianul american „The New York Times".

Krugman a fost unul dintre primii economişti care au atras atenţia că măsurile prea dure de austeritate vor sugruma creşterea economică şi vor cauza o perioadă prelungită de vulnerabilitate la nivel mondial.

Nu scapă nici China

„În primul rând, criza euro ucide visul european. Moneda comună, care trebuia să unească naţiunile, a creat în schimb o atmosferă de nervozitate", spune Krugman. „În particular, impunerea unor măsuri de austeritate tot mai dure, fără niciun efort de a impulsiona creşterea, a dublat răul făcut. Politicile economice au eşuat, au dus rata şomajului la cote tot mai ridicate şi nu au reuşit să redea încrederea. Şi au dat naştere unei mânii imense, mulţi europeni fiind furioşi faţă de ceea ce este perceput, corect sau incorect (sau mai bine zis puţin din amândouă), ca un exerciţiu de putere al Germaniei", spune laureatul Premiului Nobel.

Şi nu doar europenii şi americanii ar trebui să-şi facă griji, spune Krugman. Într-un editorial publicat luna trecută în „The New York Times", economistul afirmă că sunt „motive serioase de îngrijorare în legătură cu izbucnirea unei crize" şi în China.

Krugman spune că Beijingul „devine încet-încet un nou punct periculos". Principalii factori de risc pentru cea mai mare economie asiatică sunt „bula imobiliară în inflaţie constantă" şi sentimentul că guvernul este condus de corupţie şi „nu dă impresia că ştie ce face", mai degrabă neliniştind pieţele.

Istoria se repetă. Există toate indiciile unei noi recesiuni

Situaţia prin care trecem se aseamănă foarte tare cu cea din anii '30, când Marea Depresiune făcea ravagii. Jurnaliştii „The New York Times" au comparat starea actuală a economiei cu ceea ce s-a întâmplat în utlimul secol. Care au fost concluziile?

- În ultimii 50 de ani, de fiecare dată când creşterea economică înregistrată a fost atât de mică (precum a fost în ultimele patru luni), economia a intrat în rece­siune.

- În ultimele două mari crize ale acestui secol - cea din anii '30 şi cea de la începutul anilor '80 -, economia a suferit întocmai astfel de încetiniri înainte de a intra într-o nouă etapă de recesiune.

- Istoria ne arată că, imediat înainte ca o economie să intre în recesiune, economiştii şi analiştii anunţă că există şanse de cel puţin 30% ca acest lucru să se întâmple. Acum, prognozele analiştilor de reintrare în recesiune se situează între 25 şi 60%. O singură dată în ultimul secol, în 1988, analiştii au anunţat că există şanse de 30% de recesiune şi acest lucru nu s-a întâmplat. 

3 state europene - Franţa, Italia şi Olanda - au anunţat deja că vor reintra în recesiune în 2012.

Austeritatea, mama tuturor relelor

2011 a fost şi anul în care FMI, asociat de mulţi europeni (în special cei din statele care au împrumuturi la Fond) cu austeritatea, a avertizat că tăierile prea drastice pot dăuna economiei şi a îndemnat guvernele europene să se bazeze, în schimb, pe programe de relansare. Era austerităţii este însă departe de a se fi încheiat în Europa, iar efectele tăierilor vor plana asupra economiei mondiale în următorii ani.

Grecii au protestat în mai multe rânduri din cauza măsurilor dure de austeritate  Foto: reuters

„Măsurile de austeritate impuse acum în Europa, SUA şi aşa mai departe reprezintă un pact sinucigaş pentru economii", spune Joseph Stigliz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 2001. De aceea, şi el crede că recesiunea este mai mult ca sigură.

„Trebuie să ne pregătim pentru ca recesiunea să dureze până în 2012 - dacă nu tehnic, atunci cu siguranţă practic", avertizează el.  Chiar dacă din punct de vedere tehnic recesiunea se va încheia (economia înregistrează creştere două trimestre consecutiv), oamenii nu vor simţi acest lucru, preţurile vor creşte (în special la alimente şi energie), explica Stiglitz anul trecut. „Iar sistemul bancar este departe de a fi depăşit zona periculoasă", continua el.

Acum, el insistă că austeritatea face mai mult rău decât bine şi că singura modalitate de a ieşi din criză este majorarea investiţiilor. „Este clar ceea ce se întâmplă: economia încetineşte, apoi vine recesiunea. Fără creştere este imposibil să ieşi din criză", a declarat el la sfârşitul lunii august. „Singura modalitate prin care vom ieşi din această situaţie este revenirea la creştere, iar asta se poate face doar prin stimularea economiei", spunea acesta în octombrie.

George Soros: Pieţele fac viitorul

Tot austeritatea este prima şi pe lista factorilor de risc a investitorului-legendă George Soros, care a câştigat o avere pentru că a prevăzut colapsul lirei sterline.

Criza cu care ne confruntăm acum este doar o continuare a celei din 2008, spunea el în august pentru publicaţia germană „Der Spiegel", adăugând că „autorităţile au reuşit să salveze sistemul, însă nu au înlăturat dezechilibrele care au dus la izbucnirea crizei". „Dacă o criză în «W» era doar o posibilitate acum câteva săptămâni, acum ea pare o probabilitate. Pieţele financiare în general prezic viitorul. Ele îl determină", declara acesta.

„Actuala criză are potenţialul de a fi mult mai gravă decât colapsul Lehman Brothers (banca americană al cărei faliment a semnalat intrarea în criză - n.r.)", spune miliardarul de origine maghiară. Acesta se numără printre cei care susţin că eşecul zonei euro este evident şi că „este inevitabil" ca un mecanism care să permită ieşirea statelor din uniunea monetară să nu fie înfiinţat anul următor.

"Măsurile de austeritate impuse acum în Europa, SUA şi aşa mai departe reprezintă un pact sinucigaş pentru economii."
Joseph Stigliz
economist