Locuinţele ANL pot fi cumpărate după un an de către chiriaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat astăzi trei proiecte care prevăd închirierea locuinţelor realizate de ANL, dezvoltarea de construcţii pentru specialiştii din mediul rural şi consolidarea blocurilor cu risc seismic ridicat.

Primul proiect prevede modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, potrivit căreia locuinţele închiriate vor putea fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la solicitare, după expirarea a minimum un an de închiriere neîntreruptă.

Valoarea de vânzare a locuinţei se calculează de autorităţile administraţiei publice locale sau de operatorii economici în a căror administrare se află imobilele respective, şi reprezintă valoarea de înlocuire diminuată cu amortizarea calculată de la data punerii în funcţiune a locuinţei până la data vânzării acesteia. Valoarea de înlocuire a locuinţelor care urmează a fi vândute, precum şi actualizarea anuală se realizează prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi turismului şi al ministrului finanţelor publice, potrivit unui comunicat al Ministerul Dezvoltării Rurale şi Turismului (MDRT).

Fondurile obţinute din vânzarea acestor locuinţe vor fi direcţionate către construirea de noi locuinţe prin ANL.

10 case pentru specialişti

Guvernul a mai aprobat în şedinţa de astăzi programul „Renaşterea satului românesc – 10 case pentru specialişti”, derulat de ANL şi al cărui scop este atragerea specialiştilor în mediul rural.

Finanţarea se va face din surse ale bugetului de stat alocate cu această destinaţie prin bugetul MDRT.

Programul prevede construirea a câte zece locuinţe de serviciu în fiecare comună din România, în mod excepţional numărul acestora putându-se ridica la maximum 15, acolo unde sunt înregistrate mai multe cereri în acest sens. Locuinţele urmează a fi distribuite spre închiriere tinerilor specialişti care decid să îşi desfăşoare activitatea în comunitatea respectivă şi care nu deţin în proprietate o locuinţă aflată în perimetrul comunei. Locuinţele urmează a fi repartizate prioritar tinerilor specialişti cu vârsta sub 35 de ani, personalului didactic (minimum 50%), medicilor şi asistenţilor medicali şi poliţiştilor, acolo unde este cazul.

Astfel, autorităţile locale vor pune la dispoziţie loturi de teren de minimum 500 m2 pentru construirea fiecarei locuinţe. Casele vor avea suprafaţa construit desfăşurată de 100 m2 pentru locuinţele cu 2 camere, respectiv de 120 m2 pentru locuinţele cu 3 camere. Utilităţile şi dotările tehnico-edilitare se vor realizeaza prin obiective de investiţii promovate de consiliile locale ale comunelor, în corelare cu programul de construcţie de case pentru specialişti sau prin includerea în programe specifice derulate de MDRT.

Închirierea locuinţelor construite prin acest program se va face în condiţiile prevăzute de Legea locuinţei, terenul aferent urmând a fi dat în folosinţă gratuită chiriaşului.

Blocurile din clasa I de risc seismic vor fi consolidate

Ultimul proiect aprobat de Executiv astăzi este Programul de acţiuni pe 2010 privind proiectarea şi execuţia unor lucrări de consolidare pentru reducerea riscului seismic la clădirile de locuit multietajate, încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public.

"Prin consolidarea acestor clădiri se elimină pericolul public pe care îl reprezintă construcţiile încadrate în clasa I de risc seismic şi se urmăreşte reducerea globală a riscurilor de producere de pierderi de vieţi omeneşti, de rănire a oamenilor, precum şi de degradare sau distrugere a unor bunuri materiale, culturale şi artistice de mare valoare aflate atât în clădire cât şi în vecinătatea acesteia", potrivit MDRT.

Programul include 22 de clădiri aflate în diverse stadii de proiectare şi execuţie a lucrărilor de consolidare, preluate din programul pe anul trecut, care se vor finaliza în perioada 2010-2012.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite