Lipsa cofinantarii ramane principala piedica in obtinerea banilor de la SAPARD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Desi de mai bine de doua luni se incearca gasirea unor solutii pentru eficientizarea programului SAPARD, in practica problemele continua sa impiedice cheltuirea fondurilor europene. "Chiar daca nu

Desi de mai bine de doua luni se incearca gasirea unor solutii pentru eficientizarea programului SAPARD, in practica problemele continua sa impiedice cheltuirea fondurilor europene. "Chiar daca nu ducem lipsa de proiecte viabile pentru a atrage banii de la Uniunea Europeana, problema ramane, in continuare, cofinantarea acestora. De aceea, multe dintre proiecte raman doar la stadiul de proiect", s-au plans ieri autoritatile judetului Valcea sefului Delegatiei Comisiei Europene, Jonathan Scheele. Ei au mai spus ca se incearca tot felul de variante pentru a se putea obtine banii de cofinantare, dar nu s-a facut nimic concret. "Am avut o discutie si cu Mircea Geoana, ministrul de Externe, care ne-a spus ca va propune Guvernului implicarea CEC-ului in acordarea de credite pentru cofinantare cu dobanzi preferentiale, dar pana acum nu s-a materializat nimic", au mai declarat autoritatile valcene. Ei au reclamat si intarzierea exagerata a termenelor de plata. "Se termina lucrarea si, dupa aceea, se asteapta la nesfarsit decontarea banilor", au apreciat acestia. Recunoscand ca problema cofinantarii este o piedica serioasa, Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene, a spus ca Delegatia, impreuna cu Guvernul, cauta cele mai bune solutii pentru a rezolva aceste inconveniente. "Se are in vedere activarea creditului rural si, de asemenea, vom incerca sa autorizam alte doua linii de creditare BERD si BEI pentru IMM-uri. Importanta ramane insa dezvoltarea fondurilor de garantare a creditelor si pe plan rural", a spus Scheele.
Bunurile cumparate prin programul SAPARD - garantii pentru credite
Agentia SAPARD va initia un pachet de modificari procedurale care va permite garantarea imprumuturilor bancare cu bunuri si utilaje achizitionate din fonduri comunitare, se arata intr-un comunicat al institutiei. Aceasta facilitate ar urma sa se aplice pentru proiectele creditate in totalitate de banci si doar pentru acei beneficiari care solicita o singura transa de plata, la finalizarea proiectului. Propunerea a fost analizata de conducerea Agentiei, care s-a intalnit, luni, cu reprezentantii Bancii Comerciale Romane, BRD-Societe Generale, Banca Ion Tiriac, Banca Romaneasca, Alpha Bank Romania, Robank, Unicredit Romania, Fondului National de Garantare a Creditului Rural si cei ai Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. "Consider ca este prioritara o actualizare a protocoalelor semnate si speram ca, pana la 16 aprilie, vom reusi sa finalizam actele aditionale, prin care sa precizam clar posibilitatea garantarii cu bunuri si utilajele achizitionate si sa redefinim termenii de comunicare. Acum analizam posibilitatea cesionarii platilor catre banci, pentru accelerarea efectuarii platilor", a declarat directorul general al Agentiei SAPARD, Gheorghe Corbu.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite