Liderii lumii cer impozitarea băncilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii de state vor discuta luna viitoare la Summitul G20 introducerea unei taxe suplimentare asupra sistemului bancar din întreaga lume. În timp ce statele cu bănci solide se opun impozitării, mai-marii europeni susţin că instituţiile de credit trebuie să contribuie proporţional cu riscul pe care îl exercită.

Franţa, Germania şi Anglia şi-au anunţat deja intenţia de a aplica o taxă sistemului bancar, declarând că „ţelul este asigurarea că băncile contribuie într-un mod echitabil, proporţional cu riscul pe care îl exercită asupra sistemului financiar şi economiei".

Reprezentanţii europeni vor face front comun la întâlnirea G20, care va avea loc în iulie la Toronto, după refuzul de a introduce o astfel de taxă la presiunile exercitate de China, Canada, Japonia, Australia, Cehia şi Brazilia, state ale căror bănci au avut cel mai puţin de suferit în timpul crizei. „Dorim un sistem de taxare a sectorului bancar pentru a asigura o repartizare echitabilă a riscurilor", a declarat cancelarul german Angela Merkel. Cu toate acestea, „decizia va fi luată în funcţie de reacţiile marilor jucători", după cum a declarat Nicolas Sarkozy.

STRUCTURA, SUBIECT DE DISCUŢIE

Sistemul de taxare nu are o structură unică, permiţând fiecărui guvern să creeze propriile norme, în funcţie de circumstanţele naţionale specifice şi propriile sisteme fiscale. Băncile preferă ca aceste taxe să fie ţinute în fonduri separate, deoarece se tem să nu devină ţinte uşor de impozitat în cazul unei viitoare crize.

Michel Barnier, comisarul european pentru piaţa internă, a sugerat ca aceste fonduri naţionale să se asocieze într-o reţea europeană. În acest caz, statele ar putea considera măsura ca fiind un pas către o guvernare economică centralizată a ţărilor UE. Nici măcar statele europene care doresc introducerea măsurii nu găsesc o formă comună a proiectului.

Germanii vor ca taxa să fie impusă tuturor băncilor şi colectată direct în fondul de stabilitate, cota fiecărui creditor fiind proporţională gradului de risc aferent. Franţa şi Anglia vor ca banii să fie consideraţi venituri generale obţinute din impozite şi nu sunt de acord cu adăugarea lor în fondul de stabilitate. În Anglia, taxa a fost deja implementată, ca parte a noului buget de urgenţă, prezentat marţi de ministrul Finanţelor, George Osborne. Planul prevede o cotă iniţială de 0,04% din pasivele riscante ale băncii, excluzând capitalul de rang I şi depozitele asigurate, urmând să ajungă, în 2012, la 0,07%. Se aşteaptă astfel obţinerea unei sume de două miliarde de lire sterline. Taxa va fi impusă creditorilor care dispun de pasive de peste 20 de miliarde de lire sterline.

Franţa va prezenta un plan similar în octombrie. Germania şi-a anunţat intenţiile privind reglementări în sistemul bancar încă din martie, acestea urmând a fi prezentate Cabinetului în timpul verii. În iarnă, preşedintele american Barack Obama a propus o taxă de 0,15% din pasivele nete ale băncilor. Proiectul a fost însă amânat şi ar putea să nu fie aprobat. Aceleaşi măsuri au fost anunţate şi în Ungaria, unde reprezentanţii băncilor discută acum cu guvernul pentru a stabili forma sub care va funcţiona planul.

Taxare şi în românia

Şi Guvernul de la Bucureşti ar putea introduce o astfel de taxă pentru sectorul bancar, potrivit Reuters. Bancherii români spun că nu au cunoştinţă despre intenţia introducerii unei astfel de taxe, dar, dacă ea este impusă de forurile europene, va fi aplicată şi în România.

Efectele impozitării

Deşi agenţia Fitch a declarat că taxa nu va duce la scăderi ale ratingurilor, cel mai mare creditor ungar, OTP Bank Nyrt., a fost clasat pe poziţii inferioare de patru agenţii internaţionale în urma adoptării măsurii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite