Leul, hăituit de politicieni şi după referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă actuala guvernare îi asigură pe români că leul va recupera terenul pierdut în faţa euro după referendum, şansele ca scandalul politic să se încheie, iar leul să prindă puteri sunt minime.

Criza politică, instalată în România la începutul acestei luni, continuă să slăbească puternic leul. Moneda naţională resimte zilnic fiecare mişcare sau declaraţie de pe scena politică, înregistrând minim după minim. Banca Naţională a României a anunţat ieri un curs de schimb de 4,6397 lei/euro, un nou maxim istoric după cel atins în ziua precedentă. Leul a pierdut 4,25% în raport cu euro numai de la începutul lunii, când scena politică a început să se zdruncine. Spre comparaţie, în primele şase luni ale anului, înainte de turbulenţele politice, cursul a crescut cu numai 2,95%. Leul s-a depreciat semnificativ şi în raport cu dolarul, cotat la 3,8343 lei, şi cu francul elveţian - 3,863 lei. Scumpirea acestor valute a ajuns până la 9% în ultimele trei săptămâni.

Cercul vicios al scandalului politic

Dacă până acum leul urma aceeaşi traiectorie cu cea a valutelor din regiune - zlot, forint sau coroană -, criza politică l-a decuplat şi l-a slăbit semnificativ. Zlotul s-a apreciat în ultima lună în raport cu euro, în timp ce forintul a pierdut mai puţin de 1%. Cei mai mulţi analişti economişti se aşteaptă ca leul să înregistreze noi minime până în ziua referendumului, 29 iulie. Ce se va întâmpla după aceea? Premierul Victor Ponta ne linişteşte. „Vă asigur că, duminică, criza politică se va încheia, într-un fel sau altul. Criza politică a influenţat piaţa financiară, în special cursul de schimb, şi de aceea duminică sunt la fel de dornic ca şi dumneavoastră să punem capăt, într-un mod democratic, prin vot, unei crize politice şi de luni să avem stabilitate, predictibilitate şi coerenţă în actul economic", le-a spus Ponta ieri reprezentanţilor mediului de afaceri.

Şi ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, declara recent că leul se va aprecia după referendum şi cursul se va întoarce sub 4,5 lei/euro ca efect al calmării de pe scena politică. Totuşi, şansele ca rezultatul referendumului să stabilizeze cursul de schimb sunt minime, indiferent care ar fi acesta.

Doar dacă preşedintele suspendat Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni, cu jumătate plus unu din voturile alegătorilor înscrişi pe liste, cursul ar putea lua o gură de oxigen. Acest lucru este însă puţin probabil, după cum indică majoritatea sondajelor. În rest, orice variantă posibilă este una de natură să pună presiune pe leu.

În cazul în care Băsescu este suspendat, cu cvorum, va începe campania electorală pentru alegeri anticipate, iar disputele politice vor continua. În consecinţă, moneda naţională va fi afectată. Dacă duminică nu se vor prezenta la vot jumătate plus unu dintre alegători, fie cu majoritate pro Băsescu, fie contra Băsescu, preşedintele suspendat se va întoarce la Cotroceni, dar scandalul pentru putere va continua. 

Băsescu: Doar un naiv vede întărirea leului

Traian Băsescu a declarat ieri că Banca Naţională a României nu mai are resurse să intervină pe piaţa valutară pentru a tempera deprecierea leului. El crede că referendumul ar putea opri căderea leului, dar în niciun caz nu va readuce cursul la nivelul de dinainte ca premierul Victor Ponta să preia mandatul. „Numai un naiv spune «îşi va reveni leul», se va întări peste noapte. Nu, va fi foarte greu să mai revină la valorile care au fost când domnul Ponta a primit mandatul pentru că acest curs, ştiţi şi dumneavoastră foarte bine, are o componentă de încredere extrem de ricată", a spus Băsescu.  

Mişu Negriţoiou, CEO al ING Bank România, crede că deprecierea leului nu se va opri după referendum, dar nu se aşteaptă ca referinţa să ajungă la 5 lei/euro în următoarea perioadă. „Sunt probleme în ţară mai mari decât referendumul. Acestea sunt legate de structura instituţională, stabilitatea şi structura politică, măsurile economice. Aceşti factori pun presiune pe deprecierea leului", a menţionat Negriţoiu.

Referendumul nu rezolvă criza politică

Analistul economic Aurelian Dochia crede că referendumul nu va rezolva problemele de pe scena politică, iar cursul ar putea fi în continuare afectat. „Nu cred că referendumul în sine va rezolva acest aspect, sunt multe alte elemente care ar trebui să soluţioneze situaţia de pe plan politic. Sunt aproape sigur că leul nu va reveni la nivelul de dinainte aşa cum au susţinut unele voci. Cred că piaţa s-a integrat deja în actualul nivel al cursului", a explicat Dochia. Mai mult, analistul crede că, după referendum, cursul ar putea fi în continuare mişcat, dar nu atât de mult, de declaraţiile oamenilor politici şi de ceea ce se întâmplă pe pieţele europene.

Marian Duşan, liderul Asociaţiei Romanian Business Accelerator (RBA), crede că leul va marca noi minime istorice până la ziua referendumului. „Câtă vreme avem blocaje în economie, leul nu este sustenabil nici la nivelul de 4,6, aşa că până la referendum ne putem aştepta la noi recorduri", ne-a declarat Marian Duşan.

Cât despre posibilele evoluţii de după referendum, Duşan arată că va fi nevoie de un armistiţiu între cele două tabere aflate acum în dispută, pentru a avea linişte în piaţa valutară. Oricum, „credibilitatea câştigată în ultimii ani va fi greu de recuperat într-un timp scurt. Să nu uităm că încrederea investitorilor se câştigă greu şi se pierde uşor. Iar pentru recâştigarea încrederii vom avea mare nevoie de stabilitate după referendum, cel puţin până la alegerile din toamnă", a spus specialistul.

"Credibilitatea câştigată în ultimii ani va fi greu de recuperat, încrederea investitorilor se câştigă greu şi se pierde uşor."
Marian Duşan preşedinte RBA

"Sunt aproape sigur că leul nu va reveni la nivelul de dinainte. Cred că piaţa s-a integrat deja în actualul nivel al cursului."
Aurelian Dochia analist economic

Click pe poză pentru a mări!

Info
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite